Nave ale Coreei de Nord încalcă embargoul privind importurile de armament

Nave ale Coreei de Nord încalcă embargoul privind importurile de armament

O companie de transport maritim din Coreea de Nord și-a schimbat numele și pavilionul vaselor sale, pentru a putea „ocoli” un embargo asupra armelor, arată un raport al ONU, citat de BBC News.

Coreea de Nord este supusă sancțiunilor stricte ale ONU, din cauza programului său nuclear.

Sancțiunile au fost extinse și asupra firmei nord-coreene Ocean Maritime Management, de anul trecut, după ce unul dintre vapoarele sale a fost prins în timp ce importa arme din Cuba.

Consiliul de Securitate al ONU va discuta acest raport în cursul zilei de azi, precizează sursa citată.

Raportul, realizat de un grup de experți care monitorizează aplicarea sancțiunilor, arată că OMM a schimbat numele a 13 din cele 14 nave ale sale și le-au transferat sub pavilionul unor companii fantomă, ceea ce înseamnă că ar fi dispărut din baza de date și de pe „lista neagră”

„Aceste schimbări reprezintă o strategie de a ocoli sancțiunile și înghețarea activelor de către statele membre”, arată raportul. Compania are operațiuni în cel puțin 10 state.

Documentul precizează că, în ciuda sancțiunilor, Coreea de Nord continuă „să încerce să procure sau să transfere articole cu legătură cu programul său nuclear”.

Coreea de Nord nu are voie să exporte armament și să importe arme, cu excepția celor mici. În iulie 2013, nava Chong Chon Gang din Coreea de Nord a fost oprită în Panama, sub suspiciunea că transporta droguri. Poliția a găsit mărfuri militare cubaneze ascunse la bord, sub saci cu zahăr. Autoritățile de la Havana au recunoscut acest lucru, dar au susținut că era vorba despre arme din era sovietică și erau transportate în Coreea de Nord pentru a fi reparate.