N-ai loc de muncă? Uite ce joburi libere sunt și în ce județ te poți angaja!

N-ai loc de muncă? Uite ce joburi libere sunt și în ce județ te poți angaja!

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 18.861 locuri de muncă, la 28 februarie 2017.

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ arată așa:

Cele mai multe sunt în Bucureşti – 3.468, urmat de Arad – 1.612 și Sibiu – 1.576.

Iar în Timiş sunt 818 locuri de muncă neocupate, în Argeş – 685, Vâlcea – 627, Dolj – 595, Hunedoara – 555, Alba – 553, Harghita – 511, Iaşi – 504, Prahova – 481, Ilfov – 471, Maramureş – 458, Braşov – 410, Olt -399, Neamţ – 391, Mureş – 360, Satu Mare – 354, Brăila – 318, Galaţi – 298, Bistriţa-Năsăud – 256, Bihor – 255, Călăraşi – 243, Constanţa – 238, Dâmboviţa – 214, Ialomiţa – 208, Suceava – 196, Teleorman – 190, Gorj – 178, Tulcea – 176, Botoşani – 172, Vaslui – 163, Bacău – 160, Cluj – 116, Sălaj – 116, Mehedinţi – 115, Covasna – 112, Vrancea – 93, Buzău – 90, Caraş-Severin – 73, Giurgiu – 53.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se caută muncitori necalificați

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.390), muncitor necalificat în industria confecţiilor (988), lucrător comercial (926), agent de securitate (795), şofer autocamion / maşină de mare tonaj (647), confecţioner-asamblor articole din textile (595), manipulant mărfuri (575),  montator subansamble (452), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (451), vânzător (439).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.