Motiv de mers la CEDO. Profesorii cu doctorat, penalizați la salariu

Motiv de mers la CEDO. Profesorii cu doctorat, penalizați la salariu

Cadrele didactice care și-au susținut doctoratul după 2010 nu primesc sporul de 15% la leafă, de care beneficiază colegii lor care l-au obținut înainte de această dată. Sindicaliștii spun că se vor adresa CEDO

Sute de profesori care și-au obținut doctoratele după 1 ianuarie 2010 sunt în situația de a nu beneficia de un spor salarial de 15%, de care se bucură colegii lor care au obținut acest titlu academic înainte de această dată. Și aceasta pentru că, potrivit Legii 330 privind salarizarea unitară, toate veniturile din decembrie 2009 au devenit punct de referință în stabilirea salariilor în 2010. Astfel, s-a creat o discriminare, în sensul că toți cei care au beneficiat de sporuri au avut un anume salariu de bază, în timp ce pentru restul doctorilor salariul de bază este mai mic, neincluzând în calcul sporul de 15%.

Profesorii aflați în această situație consideră că li s-a făcut o mare nedreptate. „Articolul de lege care stabilește eliminarea acestui spor lovește exact în cadrele didactice performante din învățământul preuniversitar. Doctori în specialitate nu găsești pe toate drumurile, orice s-ar spune”, susține Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Acțiuni în instanță, fără efect

Una dintre profesoarele de liceu din București, în vârstă de 38 de ani, se află în situația de a nu-și putea primi sporul de doctorat. „Am susținut teza în martie 2011, după trei ani de școală doctorală făcută între 2007 și 2010. La 1 ianuarie, a intervenit schimbarea legii, astfel că nu beneficiez de acei 15% în plus la salariu. Sunt profesor titular de Limba română din 2002 și singurul avantaj pe care l-am avut de pe urma doctoratului e acela că am putut să trec de la profesor de gradul II la gradul I. Adică un plus la salariu de 200 de lei”, a explicat profesoara care a ținut săși păstreze anonimatul. Nu banii sunt importanți, adaugă aceasta: „Frustrarea e mare. Că, până la urmă, nu faci un doctorat pentru acei 15% în plus!”.

Acțiunile în instanță declanșate până acum de sindicate pentru a elimina această discriminare salarială n-au avut niciun succes. „Curtea Constituțională a decis că articolul incriminat de noi este constituțional. Însă avem la Vâlcea o decizie definitivă favorabilă a Curții de Apel și pe baza acesteia vom merge la CEDO”, a afirmat liderul de sindicat. Soluția ar fi o modificare a legii pentru a nu perpetua la infinit acest tratament diferențiat, mai spun reprezentanții profesorilor.

Verificați la plagiat

Profesoara de română menționează un alt aspect al acestei probleme: „Am primit diploma de doctor la șase luni de la susținerea examenului pentru că tocmai se introdusese la minister softul acela antiplagiat și am fost verificați”. O altă colegă, profesoară la același liceu, este în aceeași situație, a mai spus cadrul didactic. Dar pe cei care și-au luat doctoratul înainte de 2010, cine îi mai verifică dacă au plagiat sau nu?