„Moștenirea Elenei Lupescu și statul comunist” - O extraordinară carte cu temă istorică va fi lansată la Gaudeamus
- Florian Saiu
- 17 noiembrie 2017, 08:59
Anul acesta la Târgul Internațional Gaudeamus, ce va avea loc în perioada 22-26 noiembrie, editura Curtea Veche Publishing a pregătit titluri noi de la autori reputați precum Viktor Pelevin, Hannah Pakula, Edward de Bono, Allan și Barbara Pease sau Jamie Oliver.
Totodată va fi un foarte bun prilej pentru a-i întâlni pe Anca Lungu (Prințesa Polonic), Geanina-Staicu Avram (Jamila Cuisine), Răzvan Exarhu, Ștefan Câlția, Cristina Donovici, Szekely Ervin, Diana Mandache. Cea mai mare noutate este PROMOȚIA 2+1: toți cei care vor cumpăra oricare două cărți din întreaga ofertă, o vor primi pe cea de-a treia gratuit (cartea cadou va fi cea cu prețul cel mai mic dintre cele trei alese). Promoțiile nu se cumulează.
În capul listei de evenimente mult-așteptate la Gaudeamus se află două noi apariții culinare. Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 14:00, cel mai mare vlogger culinar din țară, Geanina Staicu-Avram va lansa cel de-al doilea volum al celei mai vândute cărți de bucate din România. „Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete. Vol. 2” aduce atât rețete vechi, cât și avanpremiere, și își propune să ajute pe toată lumea să descopere că gătitul nu este dificil. Fiindcă în bucătărie ne adunăm nu numai ca să mâncăm, ci și ca să povestim, să fim împreună, să ne bucurăm unii de alții.
Iar duminică, 26 noiembrie, de la ora 12:00, prezentatoarea TV Anca Lungu, cunoscută și pentru blogul culinar PrintesaPolonic.ro, lansează o nouă carte de reţete pentru copii, cu ilustraţii de Annabella Orosz și sfaturi pentru părinți de Alina-Nicoleta Balațchi. „Supereroii din farfurie” conţine reţete care pot fi gătite împreună cu cei mici şi ajută părinții să-i implice pe aceștia în procesul gătitului în funcție de vârstă.
Tot la Gaudeamus vizitatorii se vor putea bucura și de o dublă lansare regală. Joi, 23 noiembrie, de la 16:45 se vor lansa volumul pentru adolescenți și tineri „Margareta a României. O principesă în serviciul Țării regăsite” de Adrian Cioroianu și cu ilustrații de Yanna Zosmer, și Calendarul Regal 2018.
Fanii dictonului „În limbă e plăcerea!” - una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu - îl vor putea întâlni sâmbătă, 25 noiembrie, de la 12:00, la o sesiune de autografe pe cunoscutul om de radio și televiziune, bucătar şi autorul unuia dintre bestsellerurile anului 2017 – „Fericirea e un ac de siguranță”.
Tot în cadrul târgului de carte, artistul Ștefan Câlția va lansa în avanpremieră albumul dedicat expoziției „Obiecte grăitoare” ce a avut loc anul acesta la Muzeul Colecțiilor de Artă. Compus din trei eseuri ale scriitoarei Svetlana Cârstean, curatorilor Liliana Chiriac și Alexandra Manole, albumul continuă, prin intermediul vederilor din cadrul expoziției însoțite de poveștile lor, dar și de ample comentarii sau viziuni critice, imersiunea în profunzimile simbolice ale Obiectelor Grăitoare.
Copiii vor fi și ei din nou în centrul atenției la această ediție. Duminică, 26 noiembrie, de la ora 13:30, Cristina Donovici, cunoscută pentru blogul PovestileCristinei.ro, îi așteaptă pe cei mici la o sesiune de autografe cu ocazia lansării recente a volumului „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”, cu ilustrații de Lavinia-Iulia Fălcan. Printre alte titluri dedicate celor mici se vor număra „Omul cu trei minţi și alte basme cu tâlc. Basme românești repovestite de Răzvan Năstase”, cu ilustrații de Yanna Zosmer, primele 4 volume din seria „Isadora Moon” („jumătate zână, jumătate vampir, întru totul unică!”) scrisă de autoarea britanică Harriet Muncaster, o nouă carte de colorat pentru sărbători, „Să ne bucurăm! Carte de colorat pentru Crăciun”, și o reeditare a popularului volum de Adina Rosetti, „Domnișoara Poimâine și joaca de-a timpul”, cu ilustrații de Cristiana Radu.
Fanii ficțiunii vor avea și ei motive de bucurie. „Mandarina”, cel mai proaspăt volum al celui mai bun scriitor de proză scurtă din România, Răzvan Petrescu, va fi de asemenea disponibil în rafturi. Apoi, o nouă traducere din unul dintre cei reprezentanți autori ai literaturii ruse contemporane, Viktor Pelevin, va apărea la Gaudeamus. „Omon Ra” este unul dintre cele mai importante romane ale sale, și spune povestea unui băiat crescut în spiritul propagandei sovietice, dar care simte misterioasa chemare a zborului spre infinit din momentul în care vede un afiș cu un cosmonaut. Află însă că visele nu îi aparțin – cel puțin nu într-o societate totalitară: odată admis în programul spațial, Omon află că visul lui are un preț - sacrificarea propriei vieți.
O altă noutate este una dintre cele mai așteptate cărți de bucate ale anului: noul volum marca Jamie Oliver - „5 ingrediente. Mese rapide și ușoare”. Pornind de la emisiunea cu același nume, noua carte de bucate a lui Jamie se concentrează fără menajamente pe combinații culinare geniale de doar cinci ingrediente din care vor rezulta preparate delicioase, cu maximum de aromă, și minimum de efort.
Pentru fanii fotografiei, regizorul, fotograful și jurnalistul Barna Némethi a pregătit un album foto special dintr-o călătorie specială – „The Marauders of Marrakesh”. Mereu pe drum — pe motocicletă, pe jos, în maşină sau pe bicicletă, într-o continuă mişcare, străbătând circuitele zilnice ale subzistenţei, drumurile care unesc casele, locurile, pieţele, oamenii - aşa apar locuitorii Marrakesh-ului în fotografiile lui Barna Némethi.
Iar pentru fanii cărților de dezvoltare personale, Curtea Veche Publishing pregătește nenumărate noutăți. De la ediția a IV-a a volumului „Alte motive pentru a zâmbi. Mai multă încurajare şi inspiraţie pentru suişurile şi coborâşurile vieţii” de Zig Ziglar, la o nouă carte din seria Edward de Bono, „Gândirea paralelă”, în care autorul ne povestește cum descoperirea eşecului gândirii tradiţionale i-a permis să iniţieze o dezbatere de proporţii globale despre natura şi funcţiile gândirii şi să dea naştere unei adevărate revoluţii a creativităţii. Alte noutăți din această zonă sunt „Dumnezeu vorbește limbajul iubirii tale. Cum să simți și să împărtășești iubirea divină” de Gary Chapman, „Află răspunsul! Cum să-ți iei viața în propriile mâini și să devii omul care-ți dorești să fii” de Alan și Barbara Pease, „În căutarea adevărului” de Michael A. Singer și „Testul bezelei”, de Walter Mischel.
Curtea Veche Publishing îi așteaptă pe cititori cu peste 1.000 de titluri la această ediție a Târgului Internațional Gaudeamus și îi invită pe toți vizitatorii să se bucure nu numai de promoții și noutăți, ci pur și simplu să aibă dorința să „înceapă să afle”.
Lista completă a evenimentelor
Joi, 23 noiembrie
16:45 Dublă lansare de carte regală: „Margareta a României. O principesă în serviciul Țării regăsite” de Adrian Cioroianu, cu ilustrații de Yanna Zosmer; Calendarul Regal 2018.
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
Vineri, 24 noiembrie
18:00 Lansare de carte: „Cealaltă revoluție – antologie de povestiri maghiare contemporane”
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
Eveniment organizat împreună cu Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București.
Sâmbătă, 25 noiembrie
12:00 Sesiune de autografe cu Răzvan Exarhu: „Fericirea e un ac de siguranță”
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
14:00 Lansare și sesiune de autografe: „Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete. Vol. 2” de Geanina Staicu-Avram
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
16.00 Lansare de carte: „Cum am devenit român” de Szekely Ervin
Vor participa: Szekely Ervin, Carmen Ionescu (manager Agenţia de ştiri Rador), Doina Jela (redactorul cărţii), Iosif Klein Medeşan (traducătorul cărţii).
Standul Radiodifuziunii Române
16:00 Lansare album „Obiecte grăitoare” de Ștefan Câlția
Vor participa: Ștefan Câlția, Matei Câlția, Svetlana Cârstean.
Oficii de gazdă: Irén Arsene Máté (Director Curtea Veche Publishing).
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
18:00 Lansare de carte: „Moștenirea Elenei Lupescu și statul comunist” de Diana Mandache
Vor participa: Diana Mandache, Silviu Moldovan (șef serviciu cercetare CNSAS), Dinu Zamfirescu (membru al Colegiului CNSAS), Liviu Grigorescu (șef serviciu Arhivele Naționale Istorice Centrale).
Oficii de gazdă: Marius Motoca (PR Specialist Curtea Veche Publishing).
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
Duminică, 26 noiembrie
12:00 Lansare de carte și sesiune de autografe „Supereroii din farfurie” de Anca Lungu, cu ilustrații de Annabella Orosz și sfaturi pentru părinți de Alina-Nicoleta Balațchi
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central
13:30 Sesiune de autografe cu Cristina Donovici: „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”
Vor participa: Cristina Donovici, Lavinia-Iulia Fălcan (ilustratoarea cărții).
Standul Curtea Veche Publishing, Pavilionul Central