Ajunul lui 10 Mai, care „ne-a dat Domn, Țară și Regat” și care s-ar fi cuvenit să redevină Ziua Națională a Românei, este cel mai potrivit moment să ne aducem aminte de ultimul Suveran, un rege cu un destin tragic

Pe 21 octombrie 1921, toată țara răsună de salve de tun. La castelul Foișor din Sinaia se naște Mihai, moștenitorul Tronului României. Mama sa a avut o naștere grea, cu o lună înainte de termen, pentru care au fost aduși doctori din străinătate. „La un moment dat, ne-am temut groaznic cu toții că nu va supraviețui copilul”, scria Regina Maria în Însemnările sale zilnice. Însă Mihai va trăi și potrivit aceleiași bunici încântate, va fi „o minune de copil”.

Copilăria micului Prinț este marcată de tensiunile dintre părinți. Cu un tată prea ocupat cu aventurile (demi)mondene, el se refugiază la sânul nefericitei sale mame, frumoasa Elena a Greciei.

FOTO:Mihai, alături de despoticul său tată, Carol al II-lea

  În 1925, Carol al II-lea fuge cu Elena Lupescu în Franța, așa că Regele Ferdinand este nevoit să-și schimbe testamentul în favoarea lui Mihai.

Pe 20 iulie 1927, moartea bunicului său îl face Rege la cinci ani și jumătate. Iată cum relatează revista Time evenimentul:

«Când guvernanta englezoaică a micului Mihai a alergat să-l trezească și să-i dea vestea că regele a murit și i s-a adresat cu „Majestatea Voastră”, ochii lui mari și serioși s-au umplut de o uimire vagă. Trei zile mai târziu, Mihai încerca încă să-și dea seama ce înseamnă noul titlu. „Mi s-a schimbat numele? De ce îmi spuneți Majestate?” ».

Regele se juca, alții guvernau

Era, într-adevăr, speriat. Într-un interviu cu Mircea Ciobanu, avea să mărturisească: „Am crezut că-mi vor lua toate jucăriile”.

FOTO: Regele, în spatele Mareșalului Antonescu, la o inspecție de front

Micul Rege este lăsat însă cu jucăriile lui: treburile Tronului sunt asumate de un Consiliu de Regență din care făceau parte: prințul Nicolae (al doilea fiu al lui Ferdinand), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație.

Regenții domneau, prim-ministrul Ionel Brătianu guverna, iar Regele se juca. De fapt, nu este tratat ca Rege decât la evenimentele protocolare. Iată ce își amintește el cu amărăciune:

„Aceste ieșiri oficiale, care erau destul de puțin numeroase, constituiau de fapt singurele momente în care aveam parte de manifestările de respect datorate unui Rege (...) Asistam la parade sau la treceri în revistă militare, ceea ce - departe de a mă distra - îmi provoca un sentiment de plictiseală și de stinghereală. Reîntors acasă, redeveneam un copil retras singuratic” (O domnie întreruptă - Editura Libra, 1995).

Acest amestec de umilință și singurătate va dura toată viața.

Abia se va fi obișnuit cu Domnia, când după doi ani și jumătate, este dat jos de pe Tron de tatăl său, Carol al II-lea, care se întorsese în țară și pe 8 iunie 1930 este proclamat Rege. Pentru prima dată în istoria modernă a Europei, un tată îi urma la domnie fiului.

FOTO: Regele României se înclină pentru a primi foc de la generalul sovietic Ivan Susaikov, vicepreședintele Comisiei Aliate de Control din România

Umilinței de a fi detronat i se adaugă lovitura despărțirii de mama sa. Carol al II-lea o supune pe Elena la tot felul de șicane. În cele din urmă, aceasta este obligată să părăsească țara. Se va stabili la Florența și i se va permite să-și vadă fiul doar două luni pe an.

Urmează zece ani în care Mihai, purtând titlul pompos de Mare Voievod de Alba Iulia, stă în umbra despoticului său tată. Ca o consolare palidă, tânărul Voievod este mai iubit de popor decât Regele.

Pierderea Basarabiei și a Ardealului sporesc ostilitatea populară față de Carol al II-lea, care este nevoit să abdice pe 6 iunie 1940. Tronul este lăsat din nou fiului, acum în vârstă de 19 ani. Nici de data aceasta Mihai nu este rege cu adevărat, ci tot un copil - doar ceva mai mare - desconsiderat și disprețuit de adevăratul conducător al țării, Mareșalul Antonescu.

Comuniștii au învins și după 1989

Opțiunile Regelui din august 1944, tratamentul la care îl supune pe Antonescu, închizându-l în seif, faptul că l-a dat pe mâna sovieticilor, fără a mișca vreun deget pentru a-i salva viața, își au probabil rădăcina în umilințele îndurate vreme de patru ani în umbra Mareșalului. Însă destinul își urmează implacabil calea, găsindu-și alte unelte. Tutela Mareșalului este înlocuită de Tutela Comuniștilor. Blestemul umilințelor și al însingurării Regelui cunoaște noi episoade: abdicarea din 30 decembrie 1947, apoi, după 1989, seria de șicane dezgustătoare la care se dedă regimul Iliescu. În fine, nici venirea la putere a lui Emil Constantinescu nu înseamnă revenirea pe tron. Profesorul universitar nu-și ține cuvântul dat lui Corneliu Coposu de reinstaurare a monarhiei. Dimpotrivă, mandatul i se încheie cu readucerea pe „Tronul republican” a lui Iliescu. Cu fiica cea mare, Margareta, măritată cu fiul bunului prieten al lui Iliescu, doctorul Rene Duda de la Iași, Regele Mihai este scos definitiv din cărți. Radu Duda, numit principe, devine adevăratul șef al Casei Regale. La 94 de ani, Mihai nu a apucat să domnească.