„Mergi ori crapă”, la TVR2. O poveste fabuloasă despre un Indiana Jones din România
- Anca Simionescu
- 1 iulie 2015, 12:48
Fugit la sfârșitul anilor 40 din țară, Jacques Iamandi, ajuns acum la 89 de ani, s-a înrolat în Legiunea Străină după niște necazuri sentimentale
Printre noutățile grila de vară a TVR2, se numără și ”Misterele Istoriei”, a lui Toma Roman jr. Emisiunea de 25 de minute urmărește poveștile încâlcite din istoria recentă a României. ”Misterele Istoriei” debutează din data iulie și se va difuza în fiecare duminică, de la ora 12,30. În primul episod, intitulat ”Mergi ori crapă” este vorba despre un Indiana Jones român, Jacques Iamandi, ajuns acum la 89 de ani.
Fugit la sfârșitul anilor 40 din țară, el s-a înrolat în Legiunea Străină după niște necazuri sentimentale, soldate cu o damă. Căzut prizonier în războiul din Indochina, el a fost trădat și identificat că este român și a fost pus să traverseze Vietnamul, China și o parte din Rusia pe jos. După mii de kilometri, a ajuns într-o pușcărie din țara patronată de Gheorghiu-Dej. Din alte episoade, veți putea afla despre Față Neagră, un nobil ardelean care jefuia noaptea poștalioane, o misiune secretă din anii 80 a armatei române tocmai în Angola, un Notre-Dame în ruină aflat în Delta Dunării, casa lui Iuliu Maniu din București și multe altele.