Medicul care a luat de 199 ori MITĂ într-o lună a fost condamnat la închisoare cu EXECUTARE. Decizia este DEFINITIVĂ

Medicul care a luat de 199 ori MITĂ într-o lună a fost condamnat la închisoare cu EXECUTARE. Decizia este DEFINITIVĂ

Medicul Sorin Mircea Paşca a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi interzicerea dreptului de a exercita funcţia de medic expert al asigurărilor sociale în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală Sălaj. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Potrivit procurorilor, sumele pe care medicul le primea erau cuprinse între 100 şi 500 de lei, în funcţie de motivul pentru care pacienţii se adresau medicului expert. Din estimările procurorilor, suma totală primită de acesta ajunge la 17.485 de lei, plus 800 de euro.La percheziţiile făcute de procurori la domiciliul medicului au fost găsite inclusiv lingouri de aur, informează voceatransilvaniei.ro.

Iniţial, medicul primise o condamnare de închisoare cu executare de doi ani. Alături de Sorin Mircea Paşca, alte două asistente au fost condamnate, pentru tăinuire, la un an de închisoare fiecare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata termenelor de încercare de trei ani pentru fiecare inculpată.

Ne puteți urmări și pe Google News