Persoanele grav afectate în urma incendiului din 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv care beneficiază de servicii medicale cu internare sau în ambulatoriu vor fi sprijinite financiar și după 1 ianuarie 2017 pentru acoperirea costurilor suplimentare generate de urmarea tratamentelor, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.
Aceste ajutoare de urgență se acordă până la finalizarea perioadei de tratament, termenul limită fiind sfârșitul anului 2018, indiferent dacă tratamentul se efectuează în țară sau în străinătate în state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau în alte state.
Este vorba despre alte tratamente decât cele susținute în baza OUG 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate, respectiv de sprijin pentru însoțitorii victimelor, acordat din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Acest ajutor acoperă costuri legate de cazarea și transportul persoanelor însoțitoare, deși este acordat efectiv tot pe numele victimelor.
Actul normativ adoptat astăzi asigură continuarea și după 1 ianuarie 2017 a sprijinului acordat persoanelor rănite în incendiul din Colectiv care urmează încă tratamente. Astfel, ajutoarele de urgență se acordă astfel: - Echivalentul în lei a câte 2.000 euro lunar, în cazul tratamentului în străinătate; - Câte 100 de lei/zi în cazul tratamentului în țară în altă localitate decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau are reședința rănitul; - Câte 30 lei/zi în cazul tratamentului în țară în localitatea în a cărei rază teritorială domiciliază sau are reședința rănitul. Ajutoarele se acordă la cererea persoanei rănite, depusă la agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, însoțită de copia actelor de identitate. În situația în care rănitul se află în străinătate, documentele se depun la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale MAE, care le retransmit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Aceste ajutoare suplimentare se plătesc din sume alocate de la bugetul de stat în, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, iar plata se efectuează prin agențiile de plăți și inspecție socială.