Cu sloganul „Mă cunoașteți” Angela Merkel a câștigat de curând un nou mandat, devenind cel mai longeviv cancelar din istoria Germaniei. Mai mult decât Helmuth Kohl sau Konrad Adenauer. Dintre politicienii europeni, doar Vladimir Putin se află la putere de mai multă vreme. Ce se știe cu adevărat despre Merkel? Despre concepțiile, programul și trecutul ei?

Cancelara nu este un personaj ușor de apucat. Două cărți recent apărute în Germania încearcă să ofere o imagine mai limpede a personajului căruia i se spune „Cea mai puternică femeie din lume”: Merkel’s Maske, de Hinrich Rohbohm, și Merkel – Eine Kritische Bilanz. Prima se concentrează pe perioada în care Merkel a trăit în Republica Democrată Germană, deci în comunism. Cea de-a doua este o colecție de 22 de articole scrise de intelectuali germani, care prezintă o imagine total diferită de cea din presa germană „mainstream”.

Un colectiv de ziariști elvețieni, care susține că a citit 13 din cele 20 de cărți (inclusiv cele două de mai sus) dedicate de-a lungul timpului Angelei Merkel, a realizat un senzațional portret al acesteia, publicat în revista australiană Quadrant.

Fiica „Pastorului roșu” și pasiunea pentru „Socialismul verde”

În 1954, la nașterea Angelei, tatăl ei, Horst Kasner, era un tânăr pastor luteran cu puternice vederi de stânga, care trăia la Hamburg, în Republica Federală Germană. La numai câteva luni de la nașterea fetiței, familia Kasner se mută la Templin, un orășel la 75 de kilometri nord de Berlin, în RDG, lăsând capitalismul putred pentru binefacerile socialismului.

Nu trecuse nici un an de când, pe 17 iunie 1953, regimul sovietic înăbușise cu tancurile revolta populară anticomunistă din Germania răsăriteană. În mod normal, în acea perioadă, direcția exodului era inversă: dinspre Est spre Vest.

Noua Biserică socialistă

Curând, Horst Kasner va ajunge să fie cunoscut drept „Pastorul roșu”. La începutul anilor 1960, devine directorul unui seminar teologic, având ca misiune pregătirea unei noi generații de lideri bisericești socialiști. În RDG, Biserica Luterană era majoritară. Kasner lucrează în strânsă colaborare cu Partidul Unității Socialiste (SED) la construirea unei noi Biserici, Kirsche am Sozialismus („Biserica în Socialism”), complet separată de biserica din RFG.

Spre deosebire de mulți alți copii de preoți, al căror acces la facultate era interzis, fiicei lui Kasner, Angela, i se oferă ocazia de a studia Fizica la Universitatea din Leipzig și apoi la cea mai importantă instituție științifică din RDG, Academia de Știință din Berlin.

Cariera politică a Angelei începe în Organizația de Pionieri „Ernst Thälmann” (după numele fostului lider al Partidului Comunist German, executat la Buchenwald), a cărei deviză era „Fii gata!”, urmată de intrarea, în 1969, în rândurile Freie Deutsche Jugend (FDJ), echivalentul UTC-ului din România.

Ca elevă, Angela este dotată, sârguincioasă și inteligentă. Cea mai bună din școală. În 1970, la 16 ani, câștigă Olimpiada școlară la limba rusă, ceea ce îi oferă prilejul de a călători la Moscova cu Zug Der Freundschaft (Trenul Prieteniei). Cunoașterea limbii ruse îi deschide multe uși.

La Universitatea din Leipzig devine unul dintre liderii FDJ. Aici, potrivit săptămânalului Junge Welt, se distinge dedicându-și un an aprofundării Bazelor Marxism-Leninismului pentru Studenți.

Agitație și Propagandă

Calea promovării îi este deschisă, la Academia de Științe de la Berlin, devenind șefa Departamentului FDJ pentru Agitație și Propagandă. Este perioada care coincide cu intensificarea propagandei regimului din RDG, pentru a contracara influența Sindicatului polonez Solidaritatea, condus de Lech Walesa, dar și a deciziei NATO de a amplasa rachete cu rază medie de acțiune în RFG.

Tatăl lui Merkel face parte din „nomenklatura” RDGistă, beneficiind de numeroase privilegii. Familia sa avea două mașini, un lucru rarisim. Potrivit Angelei înseși, tatăl său avea și o bibliotecă mare în care se găseau numeroase cărți inaccesibile muritorilor de rând din RDG. Astfel, tânăra îi devorează pe Marcuse (membru proeminent al Școlii de la Frankfurt, unul dintre părinții Corectitudinii Politice) și pe gânditorii disidenți ai Stângii redegiste, precum Robert Havemann și Rudolph Bahro.

Se împrietenește cu fiul lui Havemann, Florian, care va fugi în RFG. Merkel ajunge chiar să viziteze locuința lui Robert Havemann, în timp ce acesta se afla în arest la domiciliu, atent supravegheat de STASI. (Grija lui Merkel pentru cariera sa politică se împacă greu cu apropierea de acest proscris – doar dacă nu a fost o misiune trasată de partid.)

Roșu - verzui

Ideile politice ale lui Havemann, despre ecologie sau creșterea economică zero nu sunt departe de programul de astăzi al Verzilor, dar și de vederile politice ale lui Merkel, care promovează închiderea centralelor nucleare și înlocuirea lor cu energie alternativă – experiment dovedit un fiasco economic.

Numele de Merkel și-l ia după căsătoria cu un coleg de la facultate, Ulrich Merkel, pe care îl cunoaște cu ocazia unei călătorii de studii de la Leningrad, în 1977. După patru ani, în 1981, Angela părăsește domiciliul conjugal împreună cu mașina de spălat, iar divorțul se pronunță anul următor.

FOTO: Cancelara Merkel vizitează beciurile STASI

Straniile lacune din Arhivele STASI

În 1985, când Mihail Gorbaciov ajunge secretar general al PCUS, Angela Merkel intră cu entuziasm în tabăra „perestroikiștilor”. Lecturile sale îi permit să sesizeze în noul curent de la Kremlin vechea idee a lui Lenin, după care a condus URSS în anii 1920: Noua Politică Economică, având drept scop accesul la capitalurile străine, pentru a construi comunismul pe banii Occidentului.

Alături de Kremlin

Însă comuniștii conservatori din RDG nu sunt prea entuziasmați de noul curs. Este nevoie de un imbold discret din exterior. Șefului Departamentului Extern al STASI, Markus Wolf, i se dă ordin să se pensioneze în 1986, astfel că generalul cu trei stele se poate ocupa liniștit de construirea unei noi structuri politice în RDG, care să asume schimbările impuse la Moscova de KGB și de Gorbaciov.

Aparent, în această perioadă, Merkel se dedică exclusiv studiului științific, alături de noul ei partener, profesorul Joachim Sauer, un deschizător de drum în domeniul fizicii cuantelor.

Celor doi concubini li se permite să circule în Occident și chiar să stea șase luni în străinătate, în scopuri științifice. Astfel, Merkel poate să o reîntâlnească pe bunica ei, la Hamburg, într-o excursie privată. Era un lucru foarte rar ca unui cuplu fără copii, necăsătoriți, în care unul din parteneri mai era și un savant de renume mondial, să i se permită să plece (și încă împreună!) în Occident.

Documentele lipsă

Multă vreme, Angela Merkel neagă categoric că a ieșit din RDG înainte de căderea zidului Berlinului, în 1989. Doar atunci când i se prezintă dovezi irefutabile despre călătoriile sale și ale partenerului ei, amnezia îi trece. Foarte straniu pentru o persoană a cărei memorie „de calculator” este lăudată de toți apropiații! Și mai straniu este că, deși toți cetățenii care călătoreau în Occident, erau obligați să scrie la întoarcere un raport la securitate, în arhivele STASI nu este descoperit nici o astfel de hârtie semnată de Merkel.

Și mai lipsește un document crucial: în RDG, pentru a obține un doctorat în științe, nu era suficientă verificarea cunoștințelor, fiind necesară și o dovadă a atașamentului față de Partid și de cauza comunismului. Astfel, înainte de examen, doctorandul trebuia să scrie un referat de 50 de pagini, cu titlul Sozialistiche Lebensweise („Modul de viață socialist”). În ciuda faptului că mulți ziariști au cotrobăit prin arhive, eseul despre dragostea de socialism a lui Merkel nu a putut fi găsit.

Preacurata Angela

Odată cu căderea zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, noile forțe „reformiste”, pregătite de Markus Wolf, preiau puterea în RDG. Merkel intră în Partidul Democrat al Reînnoirii, condus de bunul prieten al tatălui său, avocatul Wolfgang Schnoor, de orientare socialist-ecologistă. Merkel devine ofițerul de presă al lui Schnoor, în vederea alegerilor „libere” programate în primăvara lui 1990. Partidul este aliat cu Uniunea Creștin Democrată (CDU) din Est, condusă de avocatul Lothar de Maizière, văr bun cu Thomas de Maizière, actualul ministru de Interne al Germaniei și unul dintre „artizanii” invaziei imigranților din 2015.

Cu două săptămâni înainte de alegeri, săptămânalul Der Spiegel dezvăluie că șeful lui Merkel, Wolfgang Schnoor, a fost timp de mulți ani colaborator secret al STASI. Așa că partidul său nu obține decât 0,9% din voturi. Merkel se orientează rapid și trece cu arme și bagaje la CDU – Est, devenind secretarul de presă al lui Lothar de Maizière, o figură activă în Biserica Luterană și, nici o surpriză, bun prieten cu Horst Kasner.

Unire cu securiștii

De Maizière devine prim-ministru în ultimul guvern al RDG. Pe 3 decembrie, are loc unificarea Germaniei, iar CDU-Est se unește cu CDU-Vest. De Maizière devine ministru fără portofoliu în guvernul Helmuth Kohl și vicepreședinte al CDU. Der Spiegel dezvăluie la scurt timp că și el este un vechi colaborator al STASI, cu numele conspirativ „Cserni”.

De altfel, aproape toți liderii politici din CDU-Est s-au dovedit a fi fost colaboratori ai Securității RDG-iste, Merkel rămânând singura fără pată descoperită.

A doua Regină a „Codoiului”

Pe 2 decembrie 1990, ea ajunge membră a Bundestagului și îi ia locul lui Lothar de Maizière ca vicepreședinte al CDU, deși nu a fă- cut niciodată cerere oficială de intrare în partid: Helmuth Kohl o aprecia pentru agerimea minții, hărnicie și ambiție. Astfel că este numită rapid ministru al Familiei, cu toate că trăia cu profesorul Sauer fără a fi căsătoriți (o vor face abia în 1998), și nu avea copii.

FOTO: Helmuth Kohl, alături de protejata sa, Angela

Adepta „Încălzismului”

În 1994, Angela Merkel este numită ministru al Mediului, având ambiția declarată de a opri încălzirea globală. Ea este cea care a organizat prima conferință ONU asupra climatului, COP 1, la Berlin, în aprilie 1995. Atât ea cât și Kohl vorbesc în declarațiile din deschiderea conferinței despre „Dioxidul de Carbon, otravă a climatului”. Ca doctor în fizico-chimice, Merkel ar fi trebuit să știe - și să-i spună și șefului său - că nivelurile actuale de dioxid de carbon, de 400 de ppm (părți la un milion) nu reprezintă nici pe departe o otravă. CO2 devine toxic la niveluri de peste 5% (50.000 de ppm).

Controversatul subiect al încălzirii globale se potrivește perfect ambițiilor lui Merkel de a schimba Germania și lumea potrivit ideilor „socialiștilor verzi”, precum Bahro, Harich și Havemann.

Merkel se agită enorm pentru a negocia Tratatul de la Kyoto, în care țărilor occidentale li se impun limite drastice la emisiile de dioxid de carbon, spre deosebire de mari poluatoare, precum China sau India, cărora li se permite să emane nestingherite.

Colaborează strâns cu vicepreședintele american Al Gore, adevărat Guru al „Încălzismului”, până ce realizează dezamăgită că acesta nu urmărea decât să se îmbogățească. Statele Unite nu ratifică Tratatul de la Kyoto.

CDU și Kohl pierd alegerile în 1998. Kohl rămâne președinte al partidului, iar Merkel este numită secretar general. Într-unul din rarele sale interviuri, ea va declara că se simțea „mai mult general decât secretar”.

Va urma