În urmă cu 28 de ani, România încerca să îşi găsească drumul, de la o societate condusă prin dictatură la una democratică.

Deşi alegerile din 20 mai 1990 au fost considerate în general corecte, imaginea ţării a fost grav afectată de Mineriada din 13-15 iunie, soldată cu mai mulţi morţi, dar şi cu tineri reţinuţi de autorităţile vremii.

Printre cei care au ajuns în spatele gratiilor după evenimentele din iunie a fost şi Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor şi unul dintre liderii fenomenului Piaţa Universităţii. În timpul evenimentelor din iunie, Munteanu a fost bătut de mineri şi a ajuns la spital mai mult mort decât viu. După patru zile de spitalizare, Munteanu a fost arestat şi mutat la închisoarea Jilava.

La o lună de la debutul evenimentelor violente din Piaţa Universităţii, în data de 13 iulie, Liga Stundeţilor a organizat ceea ce a rămas cunoscut în istoria recentă a ţării drept „Marşul cămăşilor albe”, eveniment care a scos în stradă peste 100.000 de bucureşteni. Marşuri similare au fost organizate şi în alte oraşe din ţară. Oamenii au cerut eliberarea din arest a lui Marian Munteanu și a celorlalți deținuți politici, printre care se numărau mulți studenți.

Presiunea externă a fost determinantă

Protestele din ţară au determinat și apariţia unei presiuni externe asupra autorităţilor româneşti pentru rezolvarea situaţiei studenţilor arestaţi. Trebuie amintit faptul că presiunile erau determinate şi de contextul din vara anului 1990. Ro mânia urma să preia în august preşedinţia Consiliului de Securitate ONU, iar marile puteri voiau la Bucureşti un regim politic rezonabil. Marșul Alb a dat de gândit, iar intelectualitatea trimitea necontenit scrisori de solidaritate cu victimele Mineriadei. Un astfel de apel, trimis de la Paris de Eugen Ionescu, academicienii francezi Bertrand Poirot-Delpech şi Jacques Soustelle, de Emil Cioran, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca a apărut pe 1 august. A doua zi, Marian Munteanu a fost eliberat.

Marian Munteanu, trei tentative eşuate de a intra în politică

​După eliberare, Marian Mun teanu a pus umărul la fondarea Alianţei Civice, fiind primul preşedinte al organizaţiei. A plecat după scurt timp din funcţie din cauza dezacordurilor cu ceilalţi membri ai organizaţiei. În 1992 a fondat partidul Mişcarea pentru România, care însă nu s-a impus în viaţa politică românească, iar în 1995 s-a desfiinţat. A revenit în atenţia opiniei publice în anul 2000, când a anunţat că vrea să candideze la alegerile prezidenţiale din acel an.

Ceea ce a şocat în a acel moment a fost însă numele unuia dintre aliaţii săi: Virgil Măgurean, unul dintre adversarii săi oficiali din 1990, ajuns între timp şef de partid. Munteanu a mai candidat în 2000. Apoi s-a retras în afaceri şi a revenit în prim plan în 2016, când a fost anunţat drept candidat al PNL la Primăria Capitalei.

Numai că speculaţiile prinvind colaborarea sa cu Securitatea de dinainte de 1989, dar şi acuzaţiile de simpatii legionare, l-au determinat pe Marian Munteanu să iasă din cursa pentru primărie după numai o săptămână.

Un document CNSAS i-a fost fatal

În vara anului 2016 a fondat partidul Alianţa Noastră, dar în toamna aceluiaşi speculaţiile privind colaborarea cu Securitatea au fost confirmate.

În octombrie 2016 a fost publicat documentul în care CNSAS arată că Marian Munteanu a semnat un Angajament cu Securitatea, a scris note informative şi a semnat chitanţele în baza cărora Securitatea îi retribuia notele informative. În acelaşi timp, CNSAS a stabilit că Munteanu nu a făcut poliţie politică.

Partidul Alianţa Noastră nu a reuşit să intre în Parlament în decembrie 2016, dar dincolo de speculaţiile din jurul lui Marian Munteanu, „Marşul cămăşilor albe” din iulie 1990 rămâne unul dintre evenimentele semnificative din România post-comunistă.

El a arătat că, deşi puterea de atunci câştigase alegerile în pas de defilare şi deţinea controlul aproape total al ţării, societatea avea capacitatea de a i se opune când era martora unui abuz. A fost primul eveniment major de după alegerile din 20 mai 1990, care a arătat că regimul Iliescu are parte şi de Opoziţie în societatea românească.