Maria Grapini GAFEAZĂ din nou. Dezbaterea pe tema MCV a fost "de neânţeles" pentru europarlamentarul conservator

Maria Grapini GAFEAZĂ din nou. Dezbaterea pe tema MCV a fost "de neânţeles" pentru europarlamentarul conservator

Maria Grapini, europarlamentar PC, a comentat pe pagina personală de Facebook dezbaterea care a avut loc marţi în Parlamentul European, pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare. La dezbatare au participat şi au luat cuvântul ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Pentru Maria Grapini, dezbatarea pe tema MCV, care a avut loc marţi în Parlamentul European, a fost "de neânţeles". Totodată, ea a criticat faptul că, spre deosebire de europarlamentarii bulgari, care au susţinut ridicarea MCV-ului pentru Bulgaria, colegii lor români au susţinut contrariul pentru România.

"Noapte buna dragi prieteni.A treia zi de Paste a fost o zi trista pentru mine.In Parlamentul European s-a dezbatut( in comisia de buget?!!!)MCV-ul pentru Romania si Bulgaria.Am vazut din nou Romania impartita in loc de Romania UNITA!Sa fii din Romania si sa sustii ca trebuie mentinut MCV-ul pentru Romania pentru ca nu se poate ca romanii sa rezolve singuri reforma in justitie ,este de neanteles! Am stat in sala si la analiza Bulgariei si am vazut cum europarlamentarii bulgari,indiferent de grupul politic din care faceau parte ,au argumentat DE CE nu mai trebuie continuat cu MCV pentru Bulgaria si Romania!", a scris Grapini, pe Facebook.

Europarlamentarul a scris şi despre faptul că România a fost lăudată de Secretarul general al Comisiei Europene, însă a fost criticată de doi europarlamentari români.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Romania a fost laudata de Secretarul general al Comisiei Europene pentru progrese,dar subiectiv criticata de doi europarlamentari romani! Ca un optimist incurabil mai sper sa ajungem la unitate si la sustinerea Romaniei in primul rand de catre romani!", a msi scris Grapini pe reţeaua de socializare.

Marţi, şefa DNA și ministrul Justiției au vorbit la Bruxelles despre progresele Justiției din țară și apetența politicienilor și afaceriștilor față de banul public. Kovesi și Cazanciuc au fost invitați la o dezbatere pe tema mecanismului de verificare și control al Justiției, (MCV) care funcţionează pentru România şi Bulgaria. Raportor a fost Monica Macovei. Ea a arătat că MCV pe Justiție a fost extrem de eficient și „cred că, dacă acest mecanism nu funcționa, în România, la ora actuală, nu mai exista DNA”