MAREA BRITANIE ia noi măsuri pentru reducerea ajutoarelor sociale acordate IMIGRANȚILOR

MAREA BRITANIE ia noi măsuri pentru reducerea ajutoarelor sociale acordate IMIGRANȚILOR

Marea Britanie va reduce la jumătate, de la şase la trei luni, perioada în care imigranţii din Uniunea Europeană fără şanse reale de a-şi găsi un loc de muncă pot să ceară ajutoare sociale.

Într-un articol publicat în The Daily Telegraph, premierul conservator David Cameron, care vorbeşte despre „atracţia magnetică” a beneficiilor sociale britanice, scrie că un control al imigraţiei este „vital” în planurile executivului său.

El a subliniat că este necesar ca sistemul imigraţiei „să pună Marea Britanie pe primul loc” şi a anunţat că îşi va detalia planurile în cadrul unei întâlniri pe care o va avea, azi,cu autorităţile din domeniul imigraţiei.

În opinia lui Cameron, guvernarea laburistă a gestionat un sistem de asistenţă socială „fără întrebări” ce a „atras imigranţi în ţară din motive greşite”, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

El citează o serie de măsuri care au intrat recent în vigoare şi care vizează combatarea unor abuzuri - precum acordarea de noi puteri în anularea permiselor de conducere auto celor care nu au dreptul de a se afla în ţară -, prezentându-le drept o dovadă a faptului că guvernul său construieşte un „sistem al imigraţiei care plasează Marea Britanie pe primul loc”.

„Vrem să ne asigurăm că oamenii vin aici din motivele corecte - ceea ce a presupus vizarea atracţiei magnetice a sistemului britanic de asistenţă”, a afirmat premierul.

„Schimbăm regulile astfel încât nimeni să nu poată să vină în această ţară şi să se aştepte să primească ajutor de şomaj imediat. Ei trebuie să aştepte cel puţin trei luni”, potrivit lui Cameron.

„Iar astăzi anunţăm că reducem perioada în care oamenii pot beneficia de aceste ajutoare. Europenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă puteau solicita ajutor pentru căutarea unui loc de muncă (JSA) ori ajutoare pentru copii timp de maximum şase luni înainte de suspendarea acestora, mai puţin în cazul în care nu aveau perspective foarte clare de găsire a unui loc de muncă”, a scris Cameron. „'Vom reduce perioada la trei luni, spunând foarte clar că nu te poţi aştepta să vii în Marea Britanie şi să primeşte ceva dacă nu dai nimic înapoi”, a conchis el.