MAREA BRITANIE. Firmele de telecomunicaţii vor putea reţine timp de un an date ale utilizatorilor

MAREA BRITANIE. Firmele de telecomunicaţii vor putea reţine timp de un an date ale utilizatorilor

Marea Britanie va adopta o lege prin care companiile de telecomunicaţii sunt obligate să reţină, timp de un an, date ale utilizatorilor, o astfel de măsură fiind considerată viatlă „pentru a proteja securitatea naţională”, în urma unei decizii a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) care a invalidat actuala legislaţie.

Companiile de comunicaţii puteau reţine date ale utilizatorilor timp de 12 luni în conformitate cu o directivă din 2006 a Uniunii Europene, care a fost însă invalidată în aprilie de CEJ, scrie Reuters, citată de Agepres.

Eliminarea acestei directive ar putea lăsa poliţia şi agenţiile de informaţii fără posibilitatea de a avea acces comunicaţiile prin telefon, sms şi e-mail ale clienţilor.

Premierul britanic, David Cameron, a spus că noua lege va restabili această putere, garantând în acelaşi timp că investigaţiile nu vor fi împiedicate şi oferind protecţie firmelor de telecomunicaţii în faţa unor posibile plângeri în justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuşi, el a spus că măsura nu va oferi autorităţilor noi puteri de a accesa datele personale ale britanicilor sau conţinutul convorbirilor sau e-mail-urilor lor, o chestiune extrem de controversată ce a făcut deja ca un proiect de lege să fie abandonat din cauza îngrijorărilor privind confidenţialitatea.

„A nu acţiona ar avea consecinţe grave”, a precizat Cameron într-un comunicat.

„Vreau să fiu foarte clar: nu introducem noi puteri sau capacităţi (...) Este vorba de a restabili două măsuri vitale care garantează că agenţiile noastre de informaţii şi de aplicare a legii îşi păstrează instrumentele potrivite pentru a ne menţine pe toţi în siguranţă”, a adăugat el.

Cameron a precizat că a avea capacitatea de a accesa astfel de informaţii este „esenţială pentru a combate ameninţarea reprezentată de delincvenţii şi teroriştii care iau ca ţintă Marea Britanie”.

Legea, care are sprijinul tuturor celor trei partide majore, va ajunge în Parlament săptămâna viitoare şi va include o clauză de expirare în 2016, ceea ce înseamnă că parlamentarii vor trebui să analizeze din nou toate măsurile în detaliu până atunci.