Mama care și-a aruncat bebelușul la gunoi e de negăsit

Mama care și-a aruncat bebelușul la gunoi e de negăsit

O fetiță de doar patru zile a fost găsită de o bucureșteancă, lângă o pubelă, pe bulevardul Ion Mihalache. Mama și cel care a făcut gestul inuman sunt căutați pentru tentativă de omor

Un act criminal făcut de o mamă iresponsabilă sau de un apropiat al acesteia a fost la un pas să curme viața unui nou-născut. Luni, în jurul orei 20.00, o femeie care se întorcea acasă, a auzit un plânset de copil lângă una dintre pubelele aflate pe trotuarul din apropierea blocului în care locuiește, pe bulevardul Ion Mihalache, din Capitală. Când s-a apropiat, bucureșteanca a văzut o pungă în care era înfășurat bebelușul. Tremurând, femeia a luat punga, a desfăcut-o și a scos trupul firav din interior. Era o fetiță, aproape goală. A dus-o, repede, în casă, a îmbrăcat-o cu niște hăinuțe și a sunat la 112.

Două ambulanţe SMURD au ajuns la domiciliul femeii. Pompierii-paramedici au găsit bebeluşul în stare bună. Deși a stat în frig, aproape goală, micuța a supraviețuit și datorită pungii de plastic în care a fost învelită.

Un copil sănătos

Ambulanța SMURD a transportat-o pe fetiță la Maternitatea „Polizu”. „Nou-născutul a fost adus în Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstretică Ginecologie Polizu cu Unitatea de Transport Neonatală a SMURD în data de 9 mai, la ora 20.30”, a declarat, pentru EVZ, Bogdan Ștefănescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) „Alessandrescu- Rusescu”.

„În urma evaluării clinice, s-a apreciat vârsta nou-născutului la aproximativ 4 zile de viață, fără semne de violență. La 12 ore de la internare, nounăscutul a tolerat alimentația artificială. Are o evoluție clinică bună, fără a necesita îngrijiri medicale speciale”, ne-a spus managerul INSMC, prof. dr. Nicolae Suciu.

Dosar penal

Cazul a fost preluat de polițiștii de la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei. La închiderea ediției, oamenii legii o căutau, încă, pe mama care a adus-o pe lume pe micuță și pe tatăl acesteia. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Cel vinovat de abandonarea copilului pe stradă, riscă pușcăria.