Mai multe MAIMUŢE au fost FURATE de la o Grădină Zoologică din Franţa

Mai multe MAIMUŢE au fost FURATE de la o Grădină Zoologică din Franţa

Un jaf mai puţin obişnuit a avut loc wwekend-ul trecut în centrul Franţei. Directorul Grădinei Zoologice, Rodolphe Delord, a dezvăluit că s-au furat şaptesprezece maimuţe aparţinând unei specii rare, informează Agerpres, citând UPI.

Potrivit reprezentanţilor Grădinii Zoologice din Beauval, hoţii au furat şapte maimuţe din specia Tamarin leu auriu şi zece marmosete argintii.Maimuţele aparţineau guvernului brazilian şi făceau parte dintr-un program internaţional de împerechere. De asemenea, Rodolphe Delord a mai spus că maimuţele sunt "extrem de fragile", având nevoie de alimentaţie şi îngrijire specifice. Un exemplar al acestor specii valorează câteva mii de euro pe piaţa neagră. Nu este prima dată când se fură aceste specii de maimuţe. În ianuarie 2014, o familie de Tamarini leul auriu, formată din doi adulţi şi trei pui, a fost furată de la o Grădină Zoologică din Noua Zeelandă.

Ne puteți urmări și pe Google News