MAI cere încă un SECRETAR DE STAT!

MAI cere încă un SECRETAR DE STAT!

Ministerul Afacerilor Interne cere încă un secretar de stat, ocupat cu coordonarea prefecţilor.

La ora actuală, MAI are patru secretari de stat, patru subsecretari de stat şi un secretar general. 

"Măsura este necesară pentru realizarea obiectivului strategic sectorial privind redefinirea locului și rolului instituției prefectului în cadrul procesului de reformă a statului și de modernizare a administrației publice. De asemenea, se are în vedere misiunea prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, și implicit a instituției pe care o conduce în buna desfășurare a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de criză și de urgență", se arată în nota de fundamentare a proiectului, conform agerpres.ro

În acelaşi timp, proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice propune modificarea Direcţiei Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale în direcţie generală, cu atribuţii şi în domeniul Schengen.

Unitatea va fi responsabilă şi de gestionarea integrată a activităților de informare, evaluare, depunere proiecte, creștere eligibilitate, management și control pentru fondurile nerambursabile la nivelul MAI, informează agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News