Anca Dan, inginer, ne prezintă cu nostalgie cum petrecea ziua de 1 Mai în perioada comunistă. Dimineața defilări și manifestări, după-masă la picnic, alături de familie și prieteni. Următoarea zi, 2 Mai, era liberă, deoarece se serba Ziua Tineretului Comunist.

AUTOR: ANCA DAN

Am trăit 21 de ani în perioada regimului comunist. Sunt un exponent al generației decrețeilor, alcătuită din copii veniți pe lume nu prin voința părinților lor, ci prin obligativitatea trasată de sistemul condus de Nicolae Ceaușescu, „tatăl nostru iubit”. Reprezint rezultatul unei legi umilitoare, votată aparent în unanimitate, cu scopul creșterii demografice. Fac parte din acea generație ce va fi defavorizată la întâlnirea cu vârsta a treia pentru simplul fapt că va fi prea numeroasă în raport cu viitorii salariați plătitori de taxe către Statul Român. Previziunile sumbre nu își au locul aici, așa că mă întorc în timp, cu o deosebită plăcere și nostalgie, la anii copilăriei mele, trăiți într-un oraș liniștit din zona de nord a țării.

Distracția în comunism

Pot simți și vizualiza amin tiri ca și cum aș urmări un film vechi, de excepție, cu personaje dragi și locuri cunoscute. Pot să-mi revăd, ca mulți alții dintre noi, întreaga familie petrecând o jumătate de zi de sărbătoare muncitorească (prima parte a zilei era alocată activităților cultural-artistice dedicate Comitetului Județean de Partid), la pajiștea cu iarbă verde din apropierea orașului. Pot să-mi revad Dacia 1100 (mai târziu pe cea 1300) pe o șosea îngustă cu două benzi, părăsind târgul de provincie cu 40 km/oră, ticsită cu bagaje ca pentru o călătorie la drum lung. În realitate, nu parcurgeam mai mult de 20 km până la popas.

Căram cu noi masa și scaune pliante, mâncare cât pentru un picnic îmbelșugat (caș, verdețuri timpurii, conserve, plăcinte, pui fripți, mere păstrate în beci peste iarnă), vesela din plastic (nu de unică folosință), termos cu cafea sau nechezol, haine groase (vremea de primăvară era întotdeauna capricioasă), palete de badminton, minge, joc de Marocco, de table, Piticot, vreun gherghef colorat, pături și cine știe câte alte mărunțișuri ce ni se păreau utile. Nu lipseau spectacolele în aer liber, cu muzică, strigături și dansuri populare.

Campingul și micii

În centrul zonei de agrement se găsea un camping modest, tipic turismului din perioada ceaușistă, cu căsuțe din lemn a câte două locuri fiecare, grătare cu mici sfârâind, muștar îndoit cu apă și limonadă vărsată, vândută în sticle verzi de un litru (n-aș vrea să știu niciodată din ce era preparată). Ne însoțeau an de an bunicii, prietenii de familie și copiii lor, copii ce ne-au devenit în prezent prieteni de-o viață.

Nu dețin fotografii cu sărbătoarea de 1 Mai. Poate s-or mai găsi instantanee rătăcite prin arhivele școlilor și liceelor din oraș, ce au imortalizat activitățile de partid organizate, fără crâcnire, în semn de slavă a conducătorului suprem. Partidul Comunist Român (PCR) ne oferea, la rândul său, ziua liberă de 2 Mai, numită sugestiv a Tineretului Comunist. Cu nerăbdare așteptam discoteca, ce se ținea în sala de sport a unității de învățământ, sub privirile și paza cadrelor didactice, stabilite a ne supraveghea prin rotație, până la orele 21.00, când se oprea magnetofonul și se stingea orga de lumini.

Sărbătoarea muncitorească

Sărbătoarea muncitorească se desfășura, așadar, sub auspiciul veseliei și a voiei bune, în ciuda opresiunilor dictaturii de tristă amintire. În general, omului îi e dat să ducă, uneori, mult și din greu, iar românului, în particular, îi e dat să depășească detașat și prin umor, negru câteodată, toate neajunsurile trăite.

Amintirile despre 1 Mai abundă, ordonarea lor e dificilă, spațiul nu-mi permite o relatare amănunțită a faptelor, concluzia însă este următoarea: orice tentă negativă despre acele zile nu se va regăsi niciodată în memoria mea.

1 Mai îmi rămâne în memorie pentru că îmi erau în viață amândoi părinții și bunicii materni și eram înconjurată de dragostea lor. Când au părăsit, pe rând, această lume, am realizat frumusețea și liniștea acelor ani, cu comunismul lor cu tot. Aș defila de 100 de ori în fața membrilor Biroului Organizației de Bază (BOB), aș suporta umilințe și aș da piept cu amărăciunile „Epocii de Aur”, doar ca să retrăiesc clipe neprețuite cu familia mea întreagă.

Revoluția din Decembrie '89 m-a bulversat peste noapte, a spart calmul universului meu și m-a îndreptat către o noutate la care m-am adaptat din mers, având drept atu vârsta propice în astfel de tranziții. Au urmat libere de 1 Mai, ca studentă, soție, mamă de unul, mamă de doi... Căutam același mod de a mă distra, însă locațiile erau altele: Mc’Donalds, pădurea Băneasa, Snagov, cabane ce aparțineau Ocoalelor Silvice (modalitatea de a le închiria era o reminiscență a fostului regim), hoteluri sau pensiuni ridicate cu fonduri europene nerambursabile.

Poze dețin din plin, mai ales de câțiva ani încoace, și cu grupul de prieteni, și selfie- uri, și cu apusuri, și cu răsărituri. Rar le vizualizez, multe nu-mi transmit mare lucru, oricât aș încerca să le prelucrez.

Anul acesta, fiica mea pleacă la mare. Evident, să petreacă de 1 Mai. Are locuri de cazare și mese în cluburi, rezervate din februarie. Din bagaj nu-i vor lipsi încărcătorul de telefon mobil, acumulatorul de mobil cu o autonomie de patru zile, căștile, I-Phone- ul cu toate aplicațiile lui, laptop-ul cu încărcătorul lui, fardurile și carnetul de elev. Va comunica puțin cu cei din jur, vă asigur. Va fi conectatată mai mult la lumea virtuală. Va posta despre tot ce i se întâmplă pe noile versiuni ale aplicațiilor mobile.

Vă mulțumesc pentru minunata campanie, vă urez să aveți un tiraj cât mai mare și cât mai mulți vizitatori în spațiul virtual!

Manifestațiile de 1 Mai erau pregătite cu multă grijă, ca să arate măreția sistemului comunist și iubirea poporului pentru conducerea politică a țării. Indiferent de domeniul în care lucrau, angajații selectați repetau săptămâni întregi dansurile, cântecele patriotice și pasul de defi lare.