Livia Stanciu, șefa Instanței Supreme: Legea nu este egală pentru toți
- Virgil Burl ă
- 10 iunie 2015, 08:55
Declarația a fost făcută la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după ce deputații au respins, ieri, cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale față de premierul Victor Ponta.
„Ceea ce s-a întâmplat în Parlament demonstrează că legea nu este egală pentru toți cetățenii României”, a declarat Livia Stanciu. Primul ministru a fost acuzat de conflict de interese. Camera Deputaților a respins marți cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta pentru conflict de interese. În acest sens au fost exprimate 231 pentru respingere și 120 împotrivă. După aflarea rezultatului votului, Victor Ponta a declarat că acesta este unul normal și că Parlamentul și Guvernul trebuie să respecte Constituția.