Liberalul Dan Mihalache îl atacă pe Ovidiu Silaghi: "Îți mai amintești cum PLÂNGEAI ÎN BIROU că dacă n-ai imunitate te umflă a doua zi?"
- Laura Ciobanu
- 8 mai 2014, 13:33
Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, îi transmite un mesaj dur pe Facebook fostului său coleg, Ovidiu Silaghi, trecut luni la PSD.
"Acesta este un model de manual", scrie Mihalache pe Facebook. "Se cheamă cum funcționeaza teama de pușcărie...Ovidiu, îți mai amintești cum plângeai în birou că dacă n-ai imunitate te umflă a doua zi? De când ai devenit așa de bun prieten cu Ponta, care te-a blocat să fii ministru?".
Silaghi candidează pentru un mandat de deputat de Satu Mare din partea PSD, încercând să recâștige colegiul pe care l-a eliberat toamna trecută pentru un loc în Parlamentul European. Procurorii au cerut la PE ridicarea imunității sale, Silaghi fiind suspectat de trafic de influență și de favorizarea omului de afaceri Ioan Nicolae, în perioada în care a fot ministru al Transporturilor în primul guvern Ponta.