Liberalii au pierdut protocolul alianţei USL şi au cerut copie legalizată de la Tribunal. PNL vrea să denunţe alianţa cu PSD

Liberalii au pierdut protocolul alianţei USL şi au cerut copie legalizată de la Tribunal. PNL vrea să denunţe alianţa cu PSD

PNL a pierdut documentul original al protocolului alianţei USL şi a cerut Tribunalului o copie legalizată. Cu acest document, liberalii vor să denunţe alianţa cu social-democraţii.

Potrivit mediafax.ro, decizia denunţării juridice a USL a fost luată de conducerea partidului, înaintea Congresului PNL, însă liberalii au constatat că nu mai au originalul documentului de constituire a alianţei.

Din acest motiv, PNL a solicitat Tribunalului Bucureşti o copie legalizată a protocolului, care a fost ridicată de la instanţă de reprezentanţii PNL în urmă cu o săptămână.

Potrivit aceleiaşi surse, marţi, când se va întruni Delegaţia Permanentă a PNL, va fi decisă demararea procedurilor judiciare de denunţare a USL, dar şi a Alianţei de Centru Dreapta dintre PNL şi PC.

Ne puteți urmări și pe Google News