Cei care îl cunosc pe academicianul Leon Dănăilă nu sunt deloc surprinşi de felul în care-şi abordează „celebritatea”: cu modestie. Operează și la 84 de ani, la Spitalul „Gh. Marinescu” din București, iar cercetarea și cărțile publicate sunt singura avere pe care o are. Ca să le poată tipări și-a vândut inclusiv apartamentul. Dar nu câștigă nimic din drepturile de autor, pentru că în 2015 le-a vândut preotului Victorim, de la Putna. Nu i-a dat ni- ciun leu până acum și nici nu l-a întrebat pe preot ce face cu banii pe care îi încasează pentru că „mi-a fost jenă”. De ce a intrat în politică? „Eu nu m-am dus acolo pentru mine, ci să mai capăt ceva pentru spital, pentru Sănătate”, repetă aproape obsesiv savantul, în timpul interviului acordat Evenimentului zilei. Mărturisește că a obosit să fugă de la spital în Parlament și iar la spital: „Poate mai stau un an la spital. Și ajunge!”.

- Ileana Ilie Ungureanu: În plină epidemie de rujeolă, un sfert dintre români se declarau neîncreză- tori în vaccinuri. Ce mesaj aveți pentru părinții care refuză imunizarea copiilor?

- Dr. Leon Dănăilă: Vaccinarea este intervenția medicală cu cel mai mare grad de eficacitate din istoria umanității. În fond, reprezintă un act de siguranță națională, prin faptul că dacă cineva refuză vaccinarea poate contacta diferite boli cu extindere în masă. Nenorocirea nu e că cel care refuză se îmbolnăvește, ci că se transmite la alții care nu au nicio vină. Refuzul de vaccinare nu este motivat în niciun fel. Vaccinul e foarte bun și trebuie făcut la gravide, la nou-născuți, la preșcolari, la școlari, la adolescenți și la cei cu maladii cronice avansate, cum sunt maladiile cardiace, renale, oncologice.

- Care sunt argumentele dvs. strict medicale, solide, în favoarea vaccinarii?

- Medicul generalist englez Edward Jenner a făcut, în 1796, primul vaccin împotriva variolei, care este o boală ucigătoare. În secolul XX a omorât aproximativ 30 de milioane de persoane. După 181 de ani de la introducerea vaccinării, această boală foarte gravă a fost eradicată pe tot globul. Este un argument important și convingător. Și le mai dau un argument celor care luptă împotriva vaccinării: în 1971, Ralph Hilleman a introdus vaccinarea împotriva rujeolei și în anul 2000, în SUA, boala a fost eradicată. Gândiți-vă câte decese sunt la noi acum din cauza faptului că refuzăm această vaccinare sau că nu s-a făcut din alte motive.

- Deci isteria anti-vaccin nu este altceva decât pură dezinformare și manipulare?

- Curentul acesta anti-vaccinare vine de la Jeremy Wakefield, care, în 1998, a publicat un articol în revista Lancet, în care spunea că există o legătură între vaccinare și autism. Oamenii de știință s-au alarmat și au verificat afirmațiile lui, iar după 10 ani de studii foarte avansate s-a constatat că nu există nicio legătură. Dar răul se produsese și de atunci a început degringolada împotriva vaccinării. Unii și alții, cu diverse elucubrații, cu inepții sau cu argumente lipsite de importanță, caută să susțină această idee aberantă. Eu am fost la o mânăstire de lângă Piatra Neamț și am găsit în Pronaos, pe masă, un teanc de hârtii împotriva vaccinării.

- În biserică? Adică vaccinul ar fi un păcat?

- Da, era o pagină întreagă în care preoții îi îndemnau pe oameni să nu se vaccineze, că vaccinul face rău și că e mai bine să se roage. M-am gândit atunci de ce se amestecă unii dintre preoți în lucruri despre care nu știu nimic?! Să lupți împotriva vaccinării e o crimă.

- Sancțiunile sunt soluția?

- În toate țările civizilate, autoritățile recurg la anumite măsuri punitive: în afară de faptul că micuții nu sunt primiți în colectivitate, părinții sunt amendați cu până la 2.500 de euro în Germania sau în Franța, de exemplu, dacă refuză vaccinarea. La noi, dacă ne uităm la rata existentă a abandonului școlar, nu cred că e o soluție să nu-i lăsăm în colectivitate. Sunt țiganii, familiile dezorganizate, necivilizate, și ăștia de-abia așteaptă să aibă motiv să nu vină la școală. La noi în țară e greu de pus problema punitivă pentru cei care nu se vaccinează.

- Institutul Canatcuzino nu mai deţine nicio autorizaţie de punere pe piaţă a produselor biologice, deci nu poate produce niciun fel de vaccin.

- Au vrut să-l distrugă pentru pământul care este sub. Nu i-a interesat Institutul, ci au urmărit să cumpere pământul la prețuri derizorii, așa cum au făcut și cu altele. Acum, primul ministru a luat hotărârea de a militariza Institutul. Eu le-am spus că dacă se dovedește că militarizarea asta a Institutului Cantacuzino este benefică, atunci ar fi bine să militarizeze întregul Guvern. Au râs. 

„Politicianul de azi luptă pentru menținerea averii și poziției pe toate căile. Nu-l interesează de popor”

- Că ați adus vorba, cum vă simțiți în Parlament?

- Nu mă simt bine, dar eu nu m-am dus acolo pentru mine, ci să mai capăt ceva pentru spital, pentru Sănătate. Am și făcut o cerere la minister pentru aparatură medicală în valoare de aproape un milion de euro. Întotdeauna am ținut la oameni, indiferent de vederile lor politice, dacă sunt bogați sau săraci, dacă sunt mari sau mici, dacă sunt buni sau sunt răi, eu îi ajut pe toți la fel. Doamnă, totul trece prin politică, să știți! Dacă nu te implici puțin în politică și nu te vede că faci ceva nimeni nu se uită la tine, nu- ți dă nicio atenție. Nimic.

- Cum vedeți societatea în care trăim azi?

- Nu înțeleg lumea asta. E urât ce văd la televizor. Nu-mi place. Sunt prea mulți delapidatori, prea mulți care fură, prea mulți care mint. Nu e o societate dreaptă. E o conducere care aparține unui grup. Felul cum obțin majoritatea diferite grupuri politice depinde de felul cum cumpă- ră votanți. Pe mine m-a dus PNLul prin țară și toți mă cunoșteau, deaia au obținut 21%. Am adus foarte mulți votanți. Ăsta a fost motivul pentru care sunt în Senat, nu că eu aș fi mare politician și ei ar fi avut nevoie de mine.

- Domnule profesor, care este principala lecție pe care v-a predat-o politica până acum?

- Eu, deocamdată, am învățat ce trebuie să NU fac. Atât.

- Și ce nu trebuie să facă un politician?

- Să nu fure în primul rând. Să fie cinstit. Politica este o știință foarte grea. Trebuie să ai un rodaj în domeniul ăsta politic ca să poți să faci ceva.

- Care a fost primul lucru care v-a lăsat perplex după ce v-ați alăturat breslei politicienilor?

- Ura dintre oameni și lăcomia. Dorința asta de a se îmbogăți și furtul. Vor să-și apere averile lor și personalitatea. Toți sunt legați între ei, chiar dacă se mai critică unii pe alții. Asta am observat. Să știți că nu o să pățească nimeni nimic. Nici Iliescu n-o să pățească nimic. Nici Dragnea. Toți își pun oamenii lor. Apără averea pe care o au. 

- Cum l-aţi caracteriza pe politicianul român de azi?

- Luptă pentru menținerea poziției pe toate căile. Nu-l interesează de popor. Promisiuni și atât. Ideea de a construi opt spitale mari cu o mie de paturi şi un mega-spital nu ajută. Nu cu cărămizi se tratează bolnavii. Leam zis și celor din PNL: dotați spitalele existente. Pe plan european sunt 390 de paturi la suta de mii de locuitori. Iar noi avem 450 de paturi. Ce ne mai trebuie spitale?

- A rămas Traian Băsescu preferatul dvs. în politică?

- Nu vreau să mă cert cu nimeni. Prefer să nu răspund. Mi-au mai zis ăștia din partid că sunt oportunist, când am zis că realitatea e că Băsescu se pricepe la politică. Și Tăriceanu se pricepe. Mai sunt și alții foarte buni. Dar dacă jaful ăsta de bani continuă, nu ne văd bine. Eu am cheltuit o mulțime de bani pe știință și cercetare. Nu mai am nicio avere. Mi-am vândut apartamentul ca să pot publica cărți. Am 54 de cărți și atlase tipărite. Sunt citat de savanţi din întreaga lume, vă arăt documente.

- Cu notorietatea dvs. nu ați găsit sponsori?

- Ba da. Dar tot am vândut și casa până la urmă. Din New York, nu știu cine, a trimis niște bani la editură, din Germania mi-au zis că vă trimitem bani și le-am spus să nu vorbească cu mine, că eu nu primesc niciun ban, să trimită la editură, din Irlanda un alt grup a donat pentru mine Editurii Academiei Române. Și Academia Română m-a chemat și mi-a spus că uite, noi am pus 20.000 de lei pentru cartea dvs. și trebuie să ne dai mulțumiri, dar banii ăștia erau din donații. Ei m-au forțat să mulțumesc Academiei Române, dar s-au folosit de banii donați pentru mine. 

„Pentru mine, viața înseamnă ceilalți!”

- Din drepturile de autor cât câștigați?

- Am vândut drepturile de autor.

- Cui?

- Unui popă de la Putna. Am făcut o prostie, dar ce să fac? E târziu acum. Din tot ce am realizat nu mai am nimic, dar nici nu am fost avid de avere.

- Cum îl cheamă pe preot și care sunt termenii înțelegerii?

- Lazia Victor, lumea îl știe drept preotul Victorim. N-am luat nimic pe drepturile de autor. Mi-a promis, dar nu mi-a dat nimic. A venit la mine să facem și o fundație, i-am spus că nu mă mai bag în afaceri. Nu știu câți bani s-au strâns din drepturile de autor.

- Ce face acest om cu banii pe care îi încasează?

- Mi-a jost jenă să întreb. Am făcut o greșeală. A zis că pentru niște burse. A venit la mine cu notăriță, cu acte în regulă, cu tot. Am act. Remunerația mea era de 10 exemplare, plata trebuia să se facă în termen de o săptămână de la data primei editări a operei. Prețul unui exemplar este de 200 lei.

- Atârnate de cuiele din pereți aveați tablouri?

- Peste tot au fost tablouri. În timpul vieții am operat și eu pe unii și miau dat cadouri niște tablouri. Pe altele le-am cumpărat eu. Pe timpul lui Ceaușescu trebuia să declari ce ai și pentru că unii doreau să scape de tablouri, le-am cumpărat eu foarte ieftin. Și pe toate tablourile astea le-am dus la Darabani, în casa părintească, pe care am transformat-o într-un muzeu, și le-am predat primăriei.

- De ce?

- Pai la ce-mi folosește să mă uit eu la ele pe pereți, trebuie să le vadă lumea.

- Care e cea mai mare extravaganță pe care ați făcut-o în viața dvs.?

- Nimeni nu mi-a mai pus întrebarea asta, dar nici eu nu știu ce să vă răspund, drept să spun. Nu am fost extravagant, mereu mi-am văzut de treabă. Eu am văzut marea prima dată la 32 de ani. Părinții mei au fost foarte săraci. Munceam la câmp, la plug, stăteam pe câmp în colibă, mulgeam vaca. Am fost primul din sat la facultate. Dintre toți băieții – fiul primarului, al profesorului etc. – numai eu am intrat la facultate.

- De ce, dintre toate disciplinele, ați ales tocmai neurochirurgia?

- Creierul pentru mine era foarte enigmatic, iar în liceu se făcea foarte puțin la anatomie. Așa că m-am apucat de cercetare. Totul se leagă în creier, nu există zone izolate. Cunosc harta creierului foarte bine. Când operez știu că dacă mă duc acolo rămâne paralizat, dacă ajung dincolo, pacientul va avea tulburări de vorbire etc.

- După ce principiu vă ghidați în viața de zi cu zi?

- La mine la muzeu am scris pe frontispiciu că: „Pentru mine, viața înseamnă ceilalți!”. 

„Când mor, să mă arunce într-o mașină de REBU”

- Cum vă împărțiți timpul între viața de tânăr politician și profesia de medic?

- Greu. Eu mă scol pe la ora trei noaptea și citesc, mă pun la curent cu noutăţile. Diminețile de luni, miercuri, joi și vineri mă duc la spital. E muncă destul de multă. Sunt obosit. M-am gândit că nu mai stau mult. Poate un an mai stau la spital. Ajunge! Aș putea să intru în cartea recordurilor, că nu am auzit de vreun chirurg care să opereze la aproape 85 de ani.

- Care considerați că e boala Sănătății de astăzi?

- România e o țară săracă. Noi nu avem bani. Am vechime 55 de ani de muncă, și în toată perioada asta toți au promis la fel. Nu ministrul e vinovat, ei se tot schimbă. Vinovat e sistemul. Când eram pe timpul comunismului, venea secretarul de partid și îți spunea că nu ai voie mai mult decât de 2 lei/zi de bolnav. Eu cheltuiam mai mult, deci critici în ședințe. Am fost elevul neurochirurgului Constantin Arseni, iar soția lui le punea bolnavilor care erau în comă apă în loc să le pună perfuzii cu ser. Făcea economii și o lăudau și o premiau tot timpul. Bolnavii ei au murit, ai mei au trăit. Pe mine tot timpul m-au criticat. Și spuneau și minciuna aia cu dacă e să salvezi o viață poți să cheltuiești și un milion. Așa spun și ăștia de azi, dar tot nu-ți dau mai mult de ăia 2 lei.

- E pregătită România să facă transplant pulmonar?

- Da. Numai că nu dau ăștia aprobări. Sunt persoane care se pricep, orice se poate face. Depinde de oameni.

- De ce nu ați plecat din țară?

- M-au rugat americanii să rămân, dar pe-atunci eu îmi doream să ajung mare. De aia am făcut facultatea la Iași și când a fost să dau rezidențiatul am zis că-l dau la București, că nu or fi ăia mai deștepți. Mi-a ajutat Dumnezeu și am luat. Pe urmă, am vrut și mai mult. M-am dus la Academia Medicală să intru și acolo, apoi am devenit profesor la UMF, am ajuns și la Academia Română.

- Ați luat vreodată șpagă de la pacienți?

- Drept să spun, atunci când luam ceva de la unii pacienți săraci aveam impresia că-i jefuiesc, atunci când luam ceva de la unii bogați, avem impresia că le sunt slugă. Și m-am lăsat. Nu am mai luat nimic de la nimeni. Nici jefuitor, dar nici slugă nu-mi place.

-Care e cea mai mare dorință a dvs. la momentul acesta al existenței?

- Când mor, să mă arunce într-o mașină de REBU, să mă ducă la groapa de gunoi să mă mănânce câinii, ca să fiu de folos cuiva și după moarte. Cum am fost în timpul vieții, așa vreau să fiu și după moarte. Nu vreau flori, nu vreau discursuri, nu vreau plimbari pe la toate secțiile, nu vreau nimic. Să facă așa cum am zis eu. Asta e dorința mea. 

- De ce spuneți asta? Nu pot să public așa ceva.

- Vă rog să nu scoateți asta din interviu.