În urmă cu mai puțin de zece ani, când economia românească „duduia”, iar Gigi Becali își socotea averea cu valizele de euro, la palatul „Oierului” a avut loc o întâlnire care l-ar fi făcut invidios și pe Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi și noi”.
Atunci, în vara lui 2006, în sala tronului din palatul cumpărat de patronul Stelei de la moștenitorul lui Malaxa, marele industriaș din perioada interbelică, a pășit un bătrân – Radu Miclescu, ultimul reprezentant al unei mari familii din boierimea moldovenească. Moștenitorul unor proprietari de moșii în Botoșani, Mizil și în preajma Bucureștiului, bătrânul s-a bucurat în tinerețea sa, de o educație aleasă, dar nu și de avere. La nici 20 de ani, în 1953, a fost arestat de comuniști, împreună cu tatăl său, pentru că se opuneau colectivizării. Au fost închiși la Jilava, în celule diferite, iar mama lui Radu Miclescu nu a mai putut suporta persecuțiile comuniștilor și s-a sinucis. Tânărul Miclescu și-a irosit o parte dintre anii tinereții în celula împărțită sau învecinată cu a altor copii cu origine „nesănătoasă”, precum Grigore Ghika, Mihai Sturdza (strănepotul lui Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei) sau Marioana Cantacuzino (fata cunoscutului aviator Bâzu Cantacuzino).
Întors din Germania, unde a trăit după anii de închisoare, Radu Miclescu și-a revendicat și obținut o parte din averea familiei, acceptând inclusiv să cedeze parte din aceasta către cumpărătorii de drepturi litigioase. Același lucru l-a discutat și cu Becali, care, văzând actele despre o moșie de 27 de hectare, localizată undeva în apropierea Academiei de Poliție din Băneasa, a și bătut palma cu Miclescu. I-a oferit bătrânului 5 milioane de euro (avea balta pește!) și a semnat un contract prin care își asuma integral riscul tranzacției.
Nici nepotul lui Becali, Viorel Tudorache, nici însuși Gigi, nu au fost capabili însă să dovedească existența moșiei, așa că patronul Stelei a început să strige în gura mare că a fost furat. Latifundiarul a încercat chiar să anuleze contractul cu Miclescu, la Tribunalul Bucureşti, dar magistrații nu i-au dat dreptate – în document scria clar că Gigi își asumă toate riscurile.
Decizia judecătorilor a rămas irevocabilă, Becali a rămas cu paguba, dar, în mod cu totul ciudat, nu a mai strigat în gura mare că a fost furat de escroci de talie mondială, cum se plânsese până atunci că erau urmașii boierilor Miclescu. Paradoxal, nu-i așa?
După ani de zile, am descoperit recent, printr-o întâmplare, motivul tăcerii lui Gigi Becali. Deși câștigase procesul care-i dădea dreptul să rămână, legal, cu cinci milioane de euro în buzunar, Miclescu, omul altor vremuri, i-a dat lui Gigi înapoi acțiuni în valoare nominală tot de cinci milioane de euro și și-a luat actele înapoi. Miclescu este convins și astăzi de existența moșiei părinților săi și nu a renunțat la gândul să o recupereze. De cealaltă parte, George Becali s-a grăbit să vândă acțiunile, chiar dacă a făcut-o în pierdere.
Dincolo de moșii, de palate aurite, fotbal, drepturi litigioase sau valize cu milioane de euro, istorioara de mai sus, cât se poate de adevărată, arată că în trecutul acestei țări marile averi mai puteau coexista și cu o ținută morală. Să fie vorba doar despre o problemă de educație?
Recomandările noastre
