Eclipsată de zgomotul mediatic provocat de acțiunea DNA împotriva vice-guvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, ultima poziție publică a președintelui Klaus Iohannis a trecut neobservată.
Nu, nu vă bucurați în zadar, nu este ultima în sensul că nu-i vom mai putea admira niciodata retorica sclipitoare, coerentă, inteligentă și adecvată, ci ultima în sensul că de la ea și până acum, președintele românilor de pe Facebook nu a mai grăit public nimic demn de semnalare.
În urmă cu o săptamână, Traian Băsescu a făcut o serie de afirmații care, așa cum au fost ele sesizate de către președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, actualului președinte, Klaus Iohannis, „pun sub semnul întrebării tot ceea ce credeam că s-a construit în România pe baza valorilor democrației și a statului de drept”. În Apelul său, Tăriceanu i-a sesizat președintelui Iohannis că „abuzurile au transformat DNA și lupta anticorupție într-un instrument politic împotriva adversarilor incomozi, și în privința amestecului ilegal al SRI în Justiție și, mai nou, în activitatea ANAF”. În final, Tăriceanu i-a solicitat lui Iohannis că, „dacă se va demonstra că Traian Băsescu a spus adevărul, Președintele României să-și asume responsabilitatea demiterii șefilor celor două instituții, pentru a readuce România la normalitate, o Românie în care drepturile cetățenilor și libertățile lor nu sunt la discreția procurorului-șef al DNA, Laura Kovesi, și a adjunctului SRI, Florian Coldea”. Altfel spus, Tăriceanu, al doilea om în Stat, i-a cerut președintelui Iohannis, primul om în Stat ca, în calitate de garant al Constituției și de mediator între instituțiile statului, să ia măsuri cuvenite, atenție, asta în cazul în care se „va demonstra că Traian Băsescu a spus adevărul”. Nimic anormal, nimic în afara regulilor democrației!
Și a venit raspunsul președintelui Klaus Iohannis: „În România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituțiile statului...” Persoanele la care se referă Iohannis, cele puse „sub învinuire sau trimise în judecată”, ar fi Traian Basescu, pus sub acuzare în dosarul „Cășuneanu”, pe de o parte, iar pe de alta, Călin Popescu Tăriceanu, acuzat pentru o presupusă mărturie mincinoasă.
Pentru Klaus Iohannis, realitatea statului de drept funcțional, cu importanta sa componentă, Justiția, stă cam așa: când procurorii arestează fără probe, doar în baza unor denunțuri, statul de drept este funcțional. Când denunțătorii nu-și mai susțin spusele în instanță și declară că au fost șantajați și amenințați de procurori, prin metode care țin de „cercetarea abuzivă”, la fel, statul de drept este funcțional. Aidoma, când persoane deja judecate, condamnate și aflate în penitenciar execută denunțuri la comanda procurorilor, este totul în regulă, aceste persoane sunt credibile. Devin, însă, lipsite de credibilitate, când ele sunt Al Doilea Om în Stat, sau fostul Prim Om în Stat.
Nu în ultimul rând, criteriile de credibilitate sunt stabilite, în acest caz, de un personaj care a pierdut definitiv o casă despre care instanțele de judecată au stabilit, după un proces de 16 ani, că a fost obținută prin fals și uz de fals. Iohannis are, însă, un stat de drept funcțional al lui, unul care, ca și în Cazul Rarinca, a decis rejudecarea unei hotărâri definitive, prin care să rămână, totuși, cu casa obținută prin fals.
Odată cu această ultimă declarație, Klaus Iohannis nu a reușit doar să nege realități și să emită enormități, dar a realizat și o premieră: a adus într- o discuție de mare importanță un argument de aceeași valoare cu invocarea funiei din casa spânzuratului, chiar de către spânzurat.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
