De cînd mă ştiu ca jurnalist postdecembrist, vizitele la Casa Albă ale preşedinţilor şi premierilor români au avut acelaşi desfăşurător. Ca urmare a unui lobby plătit din greu de contribuabilul român unor şmecheri de peste Ocean, fie direct, cu bani negri, fie indirect, printr-o afacere necurată cu statul român, venitului din Moldo-valahia i s-a aranjat un dat ochii cu preşedintele SUA.

Excepţie făcînd vizita lui Traian Băsescu din 2005, cea mai înaltă vizită a unui şef de stat postdecembrist, avîndu-şi temeiul de primire ieşită din comun nu atît în personalitatea proaspătului preşedinte, cît mai ales în curtea făcută de SUA lingurarilor din Est pentru a-i contrapune înfumuraţilor din Vest, toate întîlnirile de la Casa Albă dintre trimişii noştri la cel mai înalt nivel şi preşedinţii SUA au stat sub semnul aranjamentelor penibile, ale căror cusături erau vizibile pentru omul normal, ascunse însă de propaganda prezidenţială română sub poleiala de sorcovă a unor cuvinte mari ajunse clişee supărătoare.

Despre aceste aranjamente penibile, umilitoare pentru demnitatea naţională, pentru că trimiteau la aranjamentele de pe vremea fanarioţilor ale domnitorilor români cu ajutorul grăjdarului vizirului sau al celui care-i spăla picioarele eunucului şef al haremului (care-i spăla picioarele, pentru că la cel care-i spăla fundul ai noştri domnitori nu ajungeau), am scris de m-a durut mîna de-a lungul postdecembrismului.

Dacă aş fi mai tînăr, m-aş încumeta la o carte de satiră care să descrie acrobaţiile puse la cale de şmecherii lobbyişti pentru a lăsa impresia că întîlnirea dintre al nostru şi al americanilor a fost istorică. De ce s-au dat ştabii noştri postdecembrişti să se întîlnească cu preşedintele american fie şi la intrarea în WC? Numai şi numai pentru că într-o ţară ca a noastră, cu un trecut rupt de şale de cîte ori ne-am prosternat la picioarele diferiţilor Stăpîni ai clipei, o primire la Casa Albă aduce preşedintelui, ca odinioară accesului la Măritul Padişah, avantaje uriaşe în chelfăneala cu adversarii interni, ieri boierii urduroşi şi intriganţi, azi politicienii unşi cu toate unsorile moldo-valahismului. Numai aşa se explică o ciudăţenie.

De 20 de ani România are un parteneriat strategic cu America. În toţi aceşti 20 de ani, ţara noastră şi-a trimis militarii pe coclaurile planetei să moară pentru rolul de jandarm al lumii asumat de partener fără să ne întrebe şi pe noi dacă sîntem de acord cu asta. România şi-a îndeplinit cu maximă conştiinciozitate, vecină pe alocuri cu slugărnicia, îndatoririle date de condiţia de partener al Americii, de membră NATO şi de membră UE. După 20 de ani de relaţie corectă nimeni nu mai poate pune la îndoială condiţia României de ţară aliată a SUA. Cu toate acestea politicienii români se poartă faţă de SUA nu ca politicienii unei ţări aliate, ci ca politicienii unei ţări care mai stă încă sub semnul întrebării în privinţa recunoaşterii ca membră a comunităţii transatlantice. În primii ani postdecembrişti darea peste cap a politicienilor noştri pentru a vizita SUA şi a beneficia de primirea, ca un bacşiş, de către tot felul de piţifelnici din birocraţia de la Washington, mai avea o explicaţie. România era încă în teritoriul nimănui. Avea explicaţie şi paranoia numită primirea în sine, primirea pur şi simplu, a preşedintelui sau premierului român la Casa Albă de către preşedintele american.

Dar acum, după 20 de ani de căsnicie cu America, are vreun rost primirea în sine, fără nici un alt rezultat decît delirul presei prezidenţiale gata să transforme fiecare gest al preşedintelui american din timpul reuniunii într-un gest de importanţă crucială pentru întreaga Istorie a patriei? În al doilea mandat al său, Traian Băsescu a renunţat la vizitele externe de dragul vizitelor, cele făcute doar pentru ca preşedintele să se poată lăuda c-a fost şi el acolo. Politica asta, absolut normală în relaţia cu partenerul strategic de 20 de ani, a fost întreruptă de Klaus Iohannis. Acesta a acceptat toate condițiile, inclusiv cumpărarea de armament american inutil, numai şi numai pentru a se putea lăuda c-a fost şi el pe la Casa Albă. Traian Băsescu observa corect duminică seara la emisiunea România lui Cristoiu de pe România tv că preşedintele a mers la Casa Albă fără un alt motiv decît cel de a se şti în România c-a fost pe acolo. Dacă s-ar fi dus pentru un alt interes decît cel de a se şti c-a fost la Casa Albă, ar fi fost însoţit de o minimă delegație de lucru. Fie de una alcătuită din ministrul Apărării, şeful Marelui Stat Major, ministrul de Externe, şeful SRI, dacă vizita ar fi avut o componentă militară şi de securitate, fie din miniştri din domeniul economic, dacă ar fi fost vorba de o componentă economică.

În această vizită, Klaus Iohannis a fost însoţit, pe lîngă şeful SRI, Eduard Hellvig, important pentru relaţia cu CIA, de un consilier pentru relaţia cu societatea civilă şi de unul pentru politică externă. A fost însoţit şi de Răvăşitoarea, dar judecînd după hărmălaia publicitară din jurul prezenţei sale, scopul vizitei a fost cel de a arăta românilor de ambele sexe că și-a luat sandale de o mie de euro. Avînd în vedere că-şi zice profesoară de liceu, putea să se laude cu cumpărarea unei cărţi scumpe, ca de exemplu, o ediţie de lux din Shakespeare. Asta e însă altă poveste, o poveste care ţine de ceea ce era pe vremuri un profesor de liceu şi care azi nu mai e povestea de pe vremuri, e dare în stambă pur şi simplu. Conferinţa de presă, convocată de Donald Trump pentru a ieşi din tăcerea dubioasă de după mărturia lui James Comey, e singurul document al vizitei. Nici un Comunicat comun, nici o Declaraţie comună privind rezultatele vizitei, nici o măsură convenită pe parcursul întîlnirii, întîlnire în care nu s-a abordat nici măcar chestiunea vizelor pentru români.

Declaraţiile de presă, răspunsurile la întrebări nu lasă să se întrevadă nici o decizie luată de cele două părţi cu ocazia acestei vizite. Bătutul golănesc pe umăr al preşedintelui român, clişeele neroade de tip american zise de Donald Trump despre Klaus Iohannis şi despre România n-au nici o importanţă pentru românii care au trebuit să suporte cu taxele şi impozitele lor voiajul cuplului Iohannis în America şi mai ales care vor trebui să strîngă cureaua pentru a plăti armamentul american vîrît pe gît de bunul negustor Donald Trump.

De-a lungul postdecembrismului, alături de modul de operare în cazul aranjării unei vizite, am fost martor şi al modului de operare al Presei prezidenţiale. Prin cei trimişi la faţa locului, asupra opiniei publice se revărsau şuvoaie de vorbe mari, politice ca nişte baligi pe un gazon verde pur de entuziasm vecin cu orgasmul intelectual. Presa din ţară se aventura într-o descoperire abisală a unui gest, a unei vorbe zise de preşedintele american despre România, despre preşedintele nostru. Clişee rîioase sau născociri de comunicare deveneau temei de cuvinte despre noul moment istoric, despre importanţa României, despre binecuvîntarea numită Parteneriatul cu America.

Ce-a pîndit şi ce-a umflat cu pompa presa în cazul acestei vizite? 1) Conferinţa de presă comună, văzută prin raportare ca un moment asemănător Marii Uniri, ca o dovadă a stimei lui Donald Trump faţă de Klaus Iohannis. În toiul fericirii, nu s-a observat că întîlnirea cu Presa a fost o şmecherie a lui Donald Trump pentru a ieşi din clenciul cu fostul şef al FBI. Mărturia lui Comey a fost evenimentul numărul unu în America. Altădată gureş pe facebook, Donald Trump a tăcut. N-o putea face la infinit. Vizita lui Klaus Iohannis a fost pentru el posibilitatea de a ieşi din încurcătură. La astfel de conferinţe de presă, se poate impune limitarea întrebărilor pentru cele două grupuri de jurnalişti. Din partea românilor, Trump n-avea nici o temere că-l vor întreba de Comey. Ziariştii americani au fost constrînşi să-i pună lui Trump puține întrebări. Dacă ar fi fost vorba de o conferinţă de presă la Casa Albă avînd drept temă mărturia lui Comey, Donald Trump n-ar fi scăpat viu din ghearele presei. Din cea cu Iohannis a scăpat doar cu două zgîrieturi. Da, dar acum nu se poate spune că n-a avut curajul să iasă în faţa presei. 2) Baterea pe umăr a lui Klaus Iohannis. În ochii presei cotroceniste gestul, niţel bădărănesc, a devenit un fel de prim sărut pe buze dat de femeia iubită. S-a făcut din el prin umflare cu gura un gest care dovedeşte că Klaus Iohannis e mai dihai în istoria Patriei decît Şefan cel Mare şi Decebal la un loc. 3) Vorbele clişeu de turistă analfabetă zise de Donald Trump despre România şi despre Klaus Iohannis. În cadrul interviului de la Realitatea tv din campania electorală pentru prezidenţialele din 2014, l-am întrebat pe Klaus Iohannis cum vede locul şi rolul României în Uniunea Europeană. – Sîntem şi noi pe acolo! a răspuns candidatul la Preşedinţie. Candidatul e acum preşedintele României de peste doi ani şi ceva. Vizita la Washington a lui Klaus Iohannis ne dovedeşte că sîntem în continuare şi noi pe acolo.

N. B. Azi, marți, 13 iunie 2017, eveniment de seamă în viața mea. Prin grija lui Corneliu Calotă, director al studiourilor Centrale ale TVR, copiii de la Grădinița din Găgești vizitează TVR. Pentru eveniment m-au anunțat educatoarele: vor veni îmbrăcați în costume naționale. Ca bunic care le-am aranjat vizita asta istorică (asta da vizită istorică), îi voi însoți pe parcursul vizitei. Am pregătit 45 de stilouri cu piston și pompă pe care educatoarele le vor face cadou copiilor cu prilejul încheierii anului de grădiniță. Corneliu Calotă mi-a spus c-a pregătit copiilor o surpriză. Pe lîngă cadouri date de TVR, o participare în direct la emisiunea de dimineață a Emmei Zeicescu.