Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Merkel: Am propus înființarea unei agenții europene de combare a terorismului

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Merkel: Am propus înființarea unei agenții europene de combare a terorismului

Președintele Klaus Iohannis a declarat, într-o conferință de presă, după întâlnirea pe care a avut-o la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, că a propus înființarea unei agenții europene de combatere a terorismului, în contextul atentatelor care au avut loc în ultimul timp în mai multe țări europene.

"Pe oricine întrebăm ce așteaptă de la UE, o să ne răspundă că așteaptă prosperitate și securitate. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le furnizeze Uniunea. Pentru asta e nevoie de viziune pentru viitor, de o Uniune puternică și performanta și de soluții paalpabile și practice. O temă centrală pentru cetățenii Europei e securitatea. Trebuie să vedem cele două aspecte, cea externă, întărirea controlului la granițele exterioare Uniunii și cea internă, precum prevenirea actelor de terorism. Vom avea măsuri foarte concrete în viitorul apropriat care vin să îmbunătățească situația în acest domeniu. Am propus o măsură concretă aceea de a crea o agenție europeană de combatere a terorismului, care ar înlocui multiplele instituții care se ocupă de asta. În ansamblu consider că a fost o discuție foarte bună", a afirmat Iohannis.  

Șeful statului a adăugat un aspect important în Europa e menținerea transparenței și a unei bune comunicări între statele membre ale Uniunii Europene. 

"Proiecte europene sunt puse în practică în UE și în România și trebuie să se știe despre aceste lucruri. Comunicarea e foarte importantă pentru că foarte multe neînțelegeri apăr datorită lipsei de comunicare și câteodată a lipsei de transparență. Trebuie să fim ca și Uniune Europeană capabili să răspundem solicitărilor de bază. Trebuie să avem grijă să nu apară falii în UE. Pentru România, și am subliniat acest lucru, o Uniune puternică și o integrare mai profundă a României în UE rămân un obiectiv strategic național. E foarte important să vedem ce s-a realizat deja în UE prin UE. Adevărul e că cetățenilor europeni nu le-a mers niciodată așa de bine că acum. Evident avem probleme sunt grupuri defavorizate, sunt și la noi, dar în ansamblu UE a însemnat un progres imens pentru cetățenii UE. Pentru a merge într-o dezvoltare pozitiva e nevoie de o creștere a transparenței. De foarte mulți ori ni se spune că nu se înțelege ce se întâmplă în instituțiile europene, e acuzată birocrația execesiva. Pentru a scăpa de aceste probleme e nevoie și de comunicare" a spus președintele Klaus Iohannis.  

Ne puteți urmări și pe Google News

 Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, la Berlin, o întâlnire de lucru cu cancelarul german Angela Merkel, premierul belgian Charles Michel şi cu premierul luxemburghez Xavier Bettel. Întâlnirea a avut loc în contextul procesului de pregătire a reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie, potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale.