Judecătorii au redus sechestrul impus Lukoil Ploiești cu 800 milioane de euro

Judecătorii au redus sechestrul impus Lukoil Ploiești cu 800 milioane de euro

Tribunalul Prahova a redus, cu peste 800 de milioane de euro valoarea sechestrului instituit în dosarul Lukoil, după ce a admis contestaţiile formulate de SC Petrotel Lukoil Ploieşti şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, decizia fiind definitivă.

Potrivit datelor postate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii au admis contestaţiile formulate de cele două societăţi împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti prin care anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro.

Astfel, în urma deciziei instanţei, instituirea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatei SC Petrotel Lukoil Ploieşti şi asupra sumelor ce se vor vira ulterior în acestea se face până la concurenţa sumei de 642.285.263,48 euro, iar instituirea măsurii asigurătorii asupra conturilor bancare aparţinând SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi asupra sumelor ce se vor vira ulterior în acestea se face până la concurenţa sumei de 542.262.283,28 euro.

Hotărâre definitivă

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploieşti la data de 3 august, în acest dosar fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti- Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu. Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

Primul sechestru

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei, a primelor de emisiune deţinute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei, asupra conturilor deţinute de Petrotel Lukoil Ploieşti la RBS Bank Olanda, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.

Măsuri asiguratorii au fost instituite şi asupra conturilor deţinute de terţul acţionar majoritar al Petrotel Lukoil Ploieşti, Europe Holdings Bvatrium Olanda, la City Bank Londra, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolari SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News