Editura Evenimentul si Capital

„It's not the salary, stupid!” E vorba de demnitatea medicilor, idioților! Și de viețile noastre, mafioților!

Silviu Sergiu
Autor: | | 9 Comentarii | 19159 Vizualizari

”Doar orgoliul îi mai ține”, mi-a spus un coleg împreună cu care încercam să înțelegem cum de mai avem medici în România. Cum de nu au plecat cu toții din țară. Nu cred că ar fi surprins pe nimeni dacă s-ar fi întâmplat asta. Oricât de mult orgoliu profesional ai avea, e aproape imposibil să faci medicină în România.

Este ca și cum ai face presă fără tastatură la computer, nevoit să scrii cu un pix cu mina pe terminate.

Nu știu de ce mai avem medici în România. Poate e orgoliul profesional, poate e nevoia permanentă de a salva vieți, poate e încăpățânarea de a demonstra zi de zi că poți face minuni cu mijloace mizere. Nu știu, dar mă bucur că-i mai avem, pentru că sunt niște super-oameni. 

Am avut ocazia să mă conving de asta încă o dată, vineri seara, când am petrecut circa două ore jumătate la Camera de gardă a Spitalului de copii ”Grigore Alexandrescu”. Am așteptat atât, pentru că fiul meu avea o urgență minoră și a fost consultat de medic după rezolvarea cazurilor mai grave. Am avut timp, deci, să observ pe-ndelete ce se întâmplă în jurul meu. Am văzut îngrijorarea din ochii părinților, care-și aduceau sugarii în brațe, plângând în hohote din cauza febrei foarte mari, și-i lăsau pe mâna medicilor, cu speranța că nu este nimic grav. Am văzut și părinți mai recalcitranți, ai căror copii aveau probleme medicale minore, dar făceau tămbălău că trebuie să aștepte o oră, în condițiile în care erau trei medici de gardă și vreo 10 urgențe doar în acel moment.

Adevărul este că unora le lipsește minima educație sau empatia necesare pentru a intra într-un spital. Nu înțeleg, nu vor să înțeleagă, sau pur și simplu nu acceptă ideea ca medicii să acorde prioritate cazurilor mai grave. Fac scandal, doar pentru a sări peste rând, obișnuiți cu cozile din vremea lui Ceaușescu, la care se băteau pe cîteva picioare de porc.  

Am văzut și cum se purtau medicii cu copiii. Nu mă refer la profesionalismul desăvârșit cu care îi tratau. Le-am simțit afecțiunea pe care le-o purtau,  i-am auzit cu câtă tandrețe le vorbeau, i-am privit cum se maimuțăreau pentru a le smulge micuților un zâmbet printre lacrimi.

 Am înțeles încă o dată un lucru important: n-a fost niciodată vorba de bani. Nu ne-au plecat plecat atâția medici din România pentru că aveau salarii mici. Ar fi acceptat acest sacrificiu, așa cum și profesorii îl acceptă zi de zi. Nu de salarii e vorba, ci de umilință. Sunt absolut convins că, înainte de a-și dori un salariu mai mare, pe care-l merită cu prisosință- și mi-e jenă că trăiesc într-o țară condusă de niște indivizi incapabili să le asigure o remunerație decentă- medicii vor să lucreze într-un loc decent. Să aibă minimele resurse necesare pentru a-și face meseria, să nu mai fie nevoiți să improvizeze în permanență. Își doresc să fie mai mulți în gardă, astfel încât să nu cadă epuizați la sfârșitul ei. Vor să nu mai fie blamați de societate ori de câte ori acest sistem medical subfinanțat săvârșește câte-o crimă, ori de câte ori un om cu zile moare într-un spital din România. O țară ajunsă, Dumnezeu știe cum, în secolul 21.

Societatea ar trebui să înțeleagă, o dată și pentru totdeauna, că responsabili pentru halul în care arată sistemul sanitar nu sunt sunt medicii, ci politicienii incompetenți sau ticăloși, împreună cu o șleahtă de mafioți din sistem, unii dintre ei cadre medicale cu nume, care blochează reforma din Sănătate, pentru a putea fura în continuare în liniște banii de medicamente, pansamente și perfuzii. Pentru a fura, până la urmă, viețile pacienților și demnitatea medicilor. 

Întâmplarea a făcut să fiu nevoit să merg într-un spital exact în aceste zile, când pe scena publică se discută intens despre situația medicilor, despre creșterea salariilor lor. Adevărul este că, după ce petreci câteva ore la camera de gardă a unui spital de copii, nu prea mai poți să te împotrivești majorării salariilor medicilor, așa cum ai fi făcut dacă ai fi stat în redacție, desprins de realitațile crude ale sistemului. Nu te mai poți mulțumi cu ideea că nu sunt bani, nu-ți mai pasă de dezechilibre bugetare, sau macroeconomie. Tot ce vrei este să se găsească o soluție pentru ca cei care ți-au tratat copilul să nu mai fie umiliți zilnic. De Sistemul Ticăloșit, de propria condiție mizeră în care muncesc, de pacienți. 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate