Vizitînd Taormina, orașul sicilian intrat în Istoria clipei prin recentul summit G7, cu participarea vedetei tv Donald Trump, mi-a atras atenția o plăcuță așezată în Piazza IX Aprile.

Din cîte se vede, italienii, deși aliați ai Americii încă din 1947, cînd CIA a falsificat alegerile legislative în favoarea partidelor proamericane, n-au șovăit să reamintească, prin plăcuța comemorativă, că bombardamentul american din 9 iulie 1943 a făcut victime în rîndul populației civile: 150 de morți.

De altfel, cine urmărește viața publică din Sicilia va descoperi că în fiecare an, de 9 iulie, la Taormina au loc manifestări de comemorare a victimelor sub semnul „Memento, 9 luglio 1943. Taormina non dimentica”.

Germania a fost bombardată sîngeros de anglo-americani.

Între 25 iulie și 3 august 1943, Hamburgul a fost victima Operațiunii Gomora: Şapte raiduri aeriene în urma cărora au murit 45.000 de civili, au fost răniți 80.000, au fost distruse 350.000 de locuințe și un milion de locuitori au rămas fără adăpost.

Folosirea bombelor incendiare în atacul devastator din noaptea de 27 spre 28 iulie 1943, prin care s-a creat Furtuna de foc, o bulă de foc care s-a propagat cu o viteză de 240 de kilometri la oră pe 21 kilometri pătrați, a dat bombardamentului denumirea de Hiroșima nemțească. Un timp după Război s-a pus problema dacă nu cumva l’Air Chief Marshal Arthur Travers Harris, comandantul englez care a plănuit și coordonat Operațiunea, ar trebui judecat pentru crime de război în cazul Hamburgului. Deși Germania și-a revenit cu ajutor american și a supraviețuit prin RFG în timpul Războiului rece datorită prezenței militare americane, totuși, așa cum ne arată Memorialul de la Nicolaikirche, catedrala distrusă aproape în totalitate de bombardament, nemții au ținut și țin să reamintească momentele tragice ale lui iulie-august 1943.

 

Pe parcursul popasului meu în orașul nemțesc, am fost de două ori la acest memorial pentru a filma și fotografia. Vizitatorul se poate sui cu liftul pînă în clopotniță unde s-a amenajat un mic muzeu cu fotografii semnificative.

 

Cînd am fost la Lubeck am ținut neapărat să văd Memorialului dedicat distrugerii de către aviația aliată a catedralei St Mary. Lubeck a fost victima unei Furtuni de foc în noaptea de 28 martie 1942. În Catedrala St Mary s-a amenajat un memorial unde poate fi văzut clopotul căzut din turnul bisericii în noaptea bombardamentului fatal.

În anii 1943 – 1944, România a fost ținta unor bombardamente anglo-americane sălbatice prin victimele numeroase din rîndul populației civile, prin distrugerile de clădiri civile, fără nici o legătură cu frontul.

Au fost în total 30 de raiduri de bombardament anglo-americane. Cel mai cunoscut prin proporțiile devastării rămîne bombardamentul asupra Bucureștilor din 4 aprilie 1944. 170 de de avioane americane s-au năpustit asupra clădirilor și populației civile cu scopul precis de a semăna groază. Se paria astfel pe revolta populației împotriva regimului Antonescu. Rezultatul: 5.000 de morți și răniți, cartierul Gării de Nord distrus, cea mai mare tragedie din Istoria Bucureștilor în secolul XX.

În București, există un monument ridicat în cinstea aviatorilor americani care au făcut 5.000 de răniți și de morți prin bombardarea civililor. Las la o parte că nici la Taormina, nici la Hamburg, nici la Lubeck nu există astfel de semne ale unui popor de slugi care pupă bocancul administrat în gură. Să zicem că din nevoia de a ne da bine cu americanii, am găsit de cuviință să-i cinstim pe cei care au căzut totuși cu bombardierele.

Taormina are o plăcuță comemorativă și comemorează în fiecare an tragedia deși au murit doar 150 de cetățeni. La București au murit și au fost răniți 500 000 de cetățeni. Avem noi în București, în Ploiești, într-unul din orașele cu victime ale bombardamentelor americane, un monument, o plăcuță comemorativă, o ruină conservată care să cinstească memoria civililor uciși de bombardamentele americane? Eu nu știu să avem așa ceva. Dacă dvs, cititorii acestui blog, aveți știință de așa ceva, scrieți-mi unde ați văzut așa ceva și mă duc să fotografiez locul. Dar dacă nu avem, de ce nu avem? Ne trebuie curaj pentru asta? S-ar supăra americanii dacă am pune măcar o plăcuță comemorativă?

N.B. Cum s-au văzut în epocă Bombardamentele americane asupra României? Ne răspunde editorialul semnat de I. Valerian, redactorul șef al publicației, în Sentinela din 9 iulie 1944. Deși revistă de propagandă, Sentinela dă aici seamă de starea de spirit a românilor față de ceea ce textul definește încă din titlu drept Cruzimi de neînţeles:

„Auzisem noi, mai demult, că aviatorii de peste ocean nu se mulţumesc numai cu lepădarea bombelor de la zece kilometri înălţime, ci, acolo unde socotesc că n-au a se teme de apărarea antiaeriană, coboară aproape de pămînt, dedîndu-se la vînătoarea de oameni ca în junglă.

Ne veniseră cîte ceva la ureche despre aceste fapte, dar firea noastră românească le respingea ca pe nişte zvonuri neconfirmate, neînchipuindu-ne vreodată că oamenii care stau mereu cu biblia în mînă vor fi în stare să săvîrşească astfel de cruzimi ce nu au nici o legătură cu mersul războiului.

Nu ne-a venit să credem nici după ce ei au semănat, prin repetate bombardamente, moartea în populaţia civilă şi distrugerea caselor de oameni nevoiaşi şi instituţiilor culturale. Se invoca mereu povestea cu obiectivele militare, părîndu-se că se scuză: «ce vină avem noi, dacă de la ameţitoarele înălţimi, ţintim cum se întîmplă? Atîta ştim, atîta facem».

Judecînd după noi, credeam că în ultima vreme s-ar fi trezit un fel de remuşcare în conştiinţa anglo-americană pentru loviturile îndreptate asupra unui popor ce nu făcuse nici un rău nimănui.

Dar recentele acţiuni ale aviaţiei inamice ne arată adevărul în toată goliciunea lui. Comunicatul Comandamentului nostru de căpetenie din 4 Iulie, spune răspicat:

«Avioanele inamice coboară la mică înălţime şi mitraliază copii, călători din trenuri şi ţăranii la munca cîmpului.

Această sfidare a celor mai elementare legi de război şi mai ales lipsa totală de omenie a piloţilor acestor avioane, faţă de oamenii lipsiţi de apăare şi faţă de o naţiune care luptă pentru viaţa ei, nu pot avea nici o scuză şi nici nu pot onora naţiuni atît de mari şi de civilizate ca cea engleză şi americană.»

Aşa dar, după «covorul de bombe», iată pornirea oamenilor de peste ţări şi mări, desfăşurîndu-se în toată cruzimea ei, fără a mai avea măcar pretextul obiectivelor militare.

Ne întrebăm: cum rămîne cu declaraţiile făcute în auzul lumii că Anglia şi Statele Unite au intrat în război pentru a apăra viaţa micilor naţiuni şi idealurile umanităţii?

Poporul Român a stat de veacuri ca o făclie de lumină în vecinătatea întunericului asiatic. Sub scutul lui, primind în piept toate năvălirile răsăritului, s-au putut dezvolta în voie cultura şi civilizaţia apuseană.

Pentru acest spirit de jertfă ne găsim astăzi cu o parte din ţară din nou cotropită de duşmanul secular; şi, pe deasupra, ne vedem loviţi de două mari state creştine, în dispreţul oricărei omenii, în desconsiderarea legilor de umanizare a războiului care prevăd proteguirea bătrînilor, femeilor şi copiilor nevinovaţi.

Nu sîntem pentru întîia oară încercaţi de soartă, de aceea nu ne lăsăm robiţi de durere şi nu deznădăjduim. Istoria ţării noastre ne spune limpede că am biruit întotdeauna greutăţile, pentru că am ştiut în orice clipă să ne oţelim voinţa, să luptăm cu înverşunare pentru dreptatea noastră, pentru existenţa neamului. La atacurile mişeleşti noi am răspuns întotdeauna prin purtare dreaptă, vitejească, fiind încredinţaţi că un popor eroic nu moare niciodată.

O dovadă în plus, pe lîngă dîrzenia ostaşilor de pe front, o avem astăzi, cînd privim cu ochi înfriguraţi văzduhul românesc. De cîte ori sună alarma, zburătorii noştri se înalţă vijelios să întîmpine urgia duşmanilor cu o îndrăzneală fără pereche. N-aş vrea atunci să mă găsesc alături de cavalerii americani sau englezi care vin să ne aducă prăpădul asupra satelor şi oraşelor noastre. Ca nişte vulturi ai cerului se reped vînătorii noştri şi Însuşi Dumnezeu le ajută să pedepsească pe cei fără de lege.

Cîte o dîră de fum din coada unui «liberator», cu patru motoare, arată că dreptatea s-a făcut, iar miile de suflete de bătrîni, femei şi copii au fost răzbunate.

Aşa ştie România să-şi apere pămîntul şi Cerul Patriei sale!”