Klaus Iohannis, din nou în INSTANȚĂ. Anunțul survine la 12 ore după numirea lui Tudose
- Adrian Dumitru
- 27 iunie 2017, 06:33
După ce a acceptat nominalizarea făcută de PSD în privința noului premier, Klaus Iohannis ajunge din nou în atenția opiniei publice prin prisma unui dosar.
Tribunalul Hunedoara judecă marţi, la primul termen, un dosar ce vizează un imobil din Sibiu, din care o parte a aparţinut familiei Iohannis.
Cauza a fost strămutată în luna aprilie 2017 de la Tribunalul Sibiu, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Alba Iulia, la solicitarea formulată într-un dosar de succesiune de către Rodica Baştea, soţia lui Ioan Baştea, de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din locuinţa de pe strada Bălcescu din Sibiu, şi care a deschis anul trecut o acţiune contra Statului român.
"Este vorba despre o acţiune civilă în care se urmăreşte recunoaşterea calităţii de succesor a reclamantei asupra unei cote din două imobile situate în Sibiu, pentru unul dintre ele Statul român având certificat de moştenitor, aşa cum rezultă din actele existente în acest moment la dosar. Este vorba de dezbaterea a patru succesiuni subsecvente", au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Practic, Rodica Baştea solicită să se constate că familia sa are drept de succesiune asupra unor părţi din casele deţinute de soţii Maria şi Eliseu Ghenea în Sibiu, pe străzile Bălcescu şi Magheru.
Procesul a debutat în toamna anului trecut la Tribunalul Sibiu, iar Rodica Baştea a formulat cerere de strămutare la o altă instanţă.
Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat o parte, la parter, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea. După decesul acestora, în anii 70, imobilul a trecut în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.
Ulterior, această casă din Sibiu a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea.
Foştii chiriaşi au deschis însă procese în instanţe, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea. CA Alba Iulia a respins, ca nefondat, recursul declarat de Rodica Baştea în procesul deschis de locatarii a două apartamente din imobilul ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea. Prin această decizie, care este irevocabilă, practic locatarii celor două apartamente şi-au redobândit şi consolidat dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză.
După mai multe cicluri procesuale, în mai 2014, Tribunalul Braşov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din Sibiu "încheiat între pârâtul Baştea Ioan - decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători", potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.
Familia preşedintelui a pierdut definitiv procesul la CA Braşov, unde a fost respins recursul declarat de soţii Iohannis şi menţinută decizia Tribunalului, prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare. Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei prin care cei doi soţi au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului s-a judecat la CA Piteşti, unde s-a solicitat de către aceştia strămutarea procesului. În februarie 2017, CA Piteşti a respins contestaţia în anulare formulată de familia preşedintelui Iohannis