In 2015 Liviu Dragnea se transforma dintr-un om politic discret intr-un lider politic de necontestat. Liviu Dragnea liderul PSD.

De-a lungul timpului s-au scris multe despre Liviu Dragnea. Este şi normal în condiţiile în care acesta a ajuns să conducă cel mai populat partid din România. Aşa că presa nu l-a omis deloc pe actualul lider al PSD, fiindu-i asociate, de-a lungul timpului, tot felul de atribute mai mult sau mai puţin onorante. Pentru că aşa-i în politica mare şi pentru că, inevitabil, presa tinde să muşte cu oarecare nesaţ din oamenii politici, acesta fiind rolul său de paznic al democraţiei. Este timpul ca acum, în ultimele zile ale anului 2015, să-l privim din nou pe Liviu Dragnea şi să vedem, la sfârşitul unei perioade politice complexe, ce a reuşit de fapt acesta să facă pentru PSD şi pentru România.

 

Povestea lui Liviu Dragnea în 2015 începe, fără îndoială, odată cu plecarea lui Victor Ponta în Turcia. Nu era prima dată câd şeful PSD îşi lua o pauză. Însă plecarea lungă, pentru motive zice-se medicale, a lăsat partidul în degringoladă.  Aşa cum s-a întâmplat şi după alegerile din 2014, Liviu Dragnea a rămas personajul politic din PSD responsabil cu stabilizarea unui partid panicat, lipsit de lider. Încercările lui Liviu Dragnea de a asigura stabilitatea au fost sortite însă unui eşec răsunător atunci când, fără a consulta alţi membrii PSD, Victor Ponta şi-a dat demisia. Un partid decapitat s-a aflat pus într-o situaţie fără precedent. Aceea de a nu avea un lider formal care să reprezinte interesele juste ale electoratului de stânga. Iar criza a fost parţial soluţionată odată cu numirea lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte interimar. A fost o asumare a responsabilităţii  într-o perioadă în care nimeni din PSD nu părea a fi gata să conducă partidul care asigura majoritatea guvernamentală. Departe de a fi un moment relevant strict pentru cariera lui Liviu Dragnea sau pentru PSD ca partid politic, asumarea interimatului a însemnat păstrarea unei majorităţi guvernamentale. A însemnat stabilizarea României.

Interimatul lui Liviu Dragnea nu se anunţa simplu. PSD era şantajat de UNPR iar structurile teritoriale de partid riscau să înceapă o luptă pentru putere care să ducă la scindarea partidului. La aceste eforturi contribuia un grup consistent de „pontişti” care au urmărit sabotarea alegerilor interne PSD prin jocuri de culise şi discursuri spumoase, la limita populismului demagogic. În ciuda tuturor acestor presiuni, Liviu Dragnea devine preşedintele statutar al PSD.

Având în vedere presiunile enorme din intreriorul şi din exteriorul PSD, majoritatea observatorilor se aşteptau la un Liviu Dragnea care să nu producă modificări de substanţă ale ideologiei şi discursului promovat de PSD. Acesta este motivul pentru care atunci când Dragnea a luat cuvântul la congres, presa a rămas, în bună măsură, înmărmurită. Dragnea a formulat noile principii politice ale PSD şi a anunţat codul de integritate care a şi fost adoptat ulterior. A descris planul de dezvoltare durabilă pe 25 de ani şi a ridicat în picioare sala pentru a păstra un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului şi mineriadelor (un gest pe care niciun lider PSD nu a avut curajul să şi-l asume vreodată). Schimbările anunţate de acest moment au devenit imediat evidente.

Venirea lui Dragnea la conducerea PSD a reprezentat o schimbare majora de abordare a politicii. Dragnea a promovat astfel dialogul constructiv cu Opoziţia şi cu Preşedinţia. Ca urmare, noul cod fiscal este dezbătut şi votat în acordul total al Puterii si Opoziţiei (de la aderarea României la NATO şi UE un astfel de consens larg nu a mai fost atins în politica românească). PSD colaboreaza deschis pentru formularea legii votului prin corespondenţă, ajutându-l astfel pe preşedintele Iohannis să aibă votată legea la bilanţul primului an de mandat (nu fac exerciţii contrafactuale dar, îmi permit să cred, că dacă Victor Ponta ar fi continuat să fie preşedintele PSD, Diaspora ar fi rămas şi astăzi fără o lege care să-i permită să se exprime – bâlbele penibile din timpul scrutinului prezidenţial din 2014 ar trebui să fie o hârtie de turnesol care să probeze asta cu prisosinţă).   

Intern, Dragnea impune partidului un discurs public de susţinere a justitiei şi începe îndepărtarea baronilor din PSD. Organizaţiile Prahova, Constanţa, Timişoara, Iaşi ies de sub dominaţia vechilor clanuri şi anunţă o deschidere a PSD spre noi soluţii politice.

În tot acest timp, în ciuda unei poziţii publice de mimare a susţinerii necondiţionate pentru guvernul Ponta, UNPR mareşte presiunea asupra PSD, iar Gabriel Oprea încearcă să preia, cu ajutorul preşedintelui Iohannis, poziţia de premier. Dar Dragnea reuşeşte să menţină PSD la guvernare şi coaliţia funcţională. Dupa incendiul din clubul Colectiv însă, în urma manifestaţiilor publice, Victor Ponta demisionează fără o consultare prealabilă cu partidul. Era a doua oară într-un singur an când Victor Ponta sacrifica PSD-ul în folos personal.

Societatea civilă şi liberalii cer alegeri anticipate. Deşi Liviu Dragnea nu exclude total acest scenariu, liderul PSD atrage atenţia asupra problemelor de instabilitate, de discontinuitate şi de timp, propunând un guvern negociat. Era singura perspectivă politică raţională. Alina Gorghiu şi Vasile Blaga strigau cu toată convingerea „anticipate” de frica străzii, ştiind bine că de fapt deputaţii şi senatorii PNL care ar fi dorit acest lucru puteau fi număraţi pe degetele unei mâini. La consultările preşedintelui Iohannis cu partidele, Dragnea propune astfel un premier tehnocrat, pe Liviu Voinea de la BNR, având recomandarea şi sprijinul guvernatorului Isărescu.

Iohannis îl numeşte însă pe Dacian Cioloş permier. În liberali Iohannis nu avea prea mare încredere, mai ales după ce înţelesese că „partidul bicefal” era prea dezorganizat pentru a propune o soluţie guvernamentală coerentă. Iar acceptarea unui premier propus de PSD ar fi antagonizat preşedintele cu doriţele exprimate de „stradă”, care dorea o schimbare. Aşa că, în contextul dat, Liviu Dragnea a anunţat sprijinul guvernului Cioloş, condiţionând votul de învestitură de continuarea şi implementarea politicilor promovate de fostul guvern PSD. Doar aşa, Dacian Cioloş primeşte votul de încredere al Parlamentului.

Astfel, noul cod fiscal, legea salarizării, mărirea veniturilor bugetarilor sunt adoptate sau urmează probabil să fie adoptate de guvernul Cioloş.

Trâgnd linie, putem spune că Dragnea a preferat sa joace mai retras. Însă chiar şi în aceste condiţii a adus o schimbare de abordare vizibilă în politica românească. Lui i se datorează noul tip de discurs constructiv, de dialog cu adversarii politici, spre binele României şi de consultare cu toate instituţiile relevante.

Dragnea nu şi-a atacat oponenţii, a deschis dialogul politic şi social, a anulat discursul anti-DNA şi anti-Înalta Curte din luările de poziţie ale PSD, a oferit sprijin de personal şi know-how noului guvern. Dragnea a pus bazele unei schimbări semnificative în PSD.

A facut toate astea reuşind să păstreze echilibrul fragil dintre bunăstarea românilor şi beneficiile partidului după pierderea puterii prin demisia lui Ponta. A reușit să negocieze sprijinul parlamentar acordat guvernului Cioloş şi a obţinut respectarea tuturor angajamentelor luate de guvernul Ponta, de la banii pentru bugetari, la salariul minim pe economie. Un alt câștig a lui Dragnea este că a reuşit să stopeze schimbarea oamenilor PSD din administraţie, urmând ca acest subiect să fie abordat într-o viitoare reforma a administraţiei publice, încredinţată lui Vasile Dancu (un atu consistent pentru PSD în perspectiva alegerilor din 2016).

Vasile Dancu, un apropiat ideologic al PSD şi un fost colaborator pe probleme de dezvoltare a lui Dragnea, este în prezent ministrul Dezvoltării şi poate fi considerat o altă victorie personală a lui Dragnea.

Dragnea a adus PSD-ul în situaţia de a beneficia practic de aceleaşi avantaje financiare ca atunci când era la putere, dar trecând în opoziţie şi putând să atace alegerile din 2016 dintr-o poziţie foarte convenabilă.

Deşi estompată de ecourile dosarului Referendumul, de evenimentele din jurul clubului Colectiv şi de atacurile duse în media de gruparea Ponta, acţiunea politică a lui Liviu Dragnea în ultimele şase luni a relansat PSD, oferind perspectiva unor şanse mari să câştige detaşat alegerile locale şi parlamentare. Am văzut aşadar, în anul ce a trecut, un Liviu Dragnea care înglobează calităţile unui lider politic. Acesta a armonizat interesele României cu cele ale PSD şi a contribuit la păstrarea unui climat de stabilitate într-o perioadă dificilă.