Cristian Teodorescu a scris o carte „la comandă” - Cartea pisicii - , ilustrată excepțional de un alt iubitor de feline, Octavian Mardale. Mai jos, un dialog cu stăpânul lui „Ochi”

Evenimentul zilei: Pisicile au 9 vieți. Câte vieți au scriitorii, domnule Cristian Teodorescu?

 

Cristian Teodorescu: Uneori n-au nici una singură și sigură lungă. Apoi, unii se trezesc, se spune, după moarte, că trăiesc nu știu cîte vieți pe care nu și le-ar fi putut imagina. Nu cred în asta, dar poți să știi?!

           

- Ce v-a determinat să scrieți „Cartea pisicii”? Care este istoria acestui volum la care au muncit doi oameni?

           

- Nu ce, ci mai precis, cine. Soția mea m-a tot bătut la cap să scriu un roman pe care să-l public pe FB. O iubesc prea mult ca s-o fi refuzat. Cînd am terminat cartea, i-am dat un telefon lui Octav Mardale și l-am întrebat dacă ar vrea să-i facă niște desene. Cum și el e pisicofil, a zis da. Și ca să facă desenele, mi-a cerut să-i trimit niște poze cu pisica mea chioară. Restul e cartea.

 

- Vi s-a întâmplat să simțiți, în anumite situații, mai multă compasiune pentru un animal decât pentru un om?

 

- Pentru mine și omul cel mai căzut e aproapele meu, în timp ce pisicile și cîinii mei fac parte din ceea ce sînt eu. Așa că dacă văd un om în primejdie sar să-l ajut, pe moment. După aceea, să fie sănătos. O pisică însă e cu totul altceva. E o parte din mine, bună sau rea.

 

- Privind atent, prin „ochiul pisicii”, putem dezveli până la os carențele societății noastre. Poate fi considerată „Cartea pisicii” o satiră?

 

- Cred că da. Sau, mai exact, ar fi imposibil să nu fie și o satiră.

           

- Numiți, vă rog, trei argumente în baza cărora cititorii ar putea deveni interesați de cumpărarea „Cărții pisicii”!

- Eu am scris o carte, nu o marfă. Chiar dacă și cartea e în cele din urmă o marfă, n-o să fiu niciodată în stare să mă gîndesc la ea astfel. Cine vrea să cumpere această carte să fie sănătos și să-i meargă bine, cine nu , să fie la fel de sănătos și să-i meargă la fel de bine.

 

Mâine, 20 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat iubitorilor de literatură și pisici, prilejuit de lansare a volumului Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu și Mardale (ilustrații), apărut de curînd la Editura Polirom.

 

Alături de autorii cărții, la eveniment vor participa Nora Iuga (care va povesti despre pisica Dracula, care i-a fost alături mai bine de 18 ani), Aurora Liiceanu (care va povesti despre Kaya, pisica sa năstrușnică, greu de scos din casă), Adina Dinițoiu (Observator cultural, litero-mania.com), Andreea Chebac (Bookblog.ro, moderatoare), dar și pisica Ochi, cea care a trimis la Editura Polirom textul de mai jos:

 

Spuneţi-mi Ochi. Fiindcă n-am decît unul. Pe cel drept. Pe celălalt l-am pierdut într-un lan de porumb unde m-a aruncat o femeie... Cînd m-am apucat să scriu aceste poveşti sau ce-or fi ele, am făcut-o pentru mine şi pentru pisicile cu care am intrat în contact. Dacă nu le-aş fi scris în româneşte, poate că acum aş fi fost bogată, după cum mi-a spus o prietenă din America. Dar, cînd Cristian vrea să publice pe numele lui tot ce am scris eu, asta mi se pare scandalos. Chiar dacă – aici trebuie să-i dau şi lui dreptate – nici un editor din România n-ar accepta să intre în relaţii contractuale cu o pisică, decît riscînd să fie taxat drept nebun. Drept care spun aici că îi cedez lui Cristian Teodorescu drepturile mele de autor şi tot ceea ce decurge din ele pentru acest roman, căruia el i-a dat numele Cartea pisicii.

 

Intrarea liberă

 

Accesul cu pisici este strict permis.

 

Cristian Teodorescu s-a născut la Medgidia, în 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia română-engleză, a Universităţii din Bucureşti. A început să scrie proză de la 14 ani, pentru revista Vînătorul şi pescarul sportiv. A debutat editorial în antologia Desant ’83 (Cartea Românească, 1983). În 1985 îi apare volumul de povestiri Maestrul de lumini, la Editura Cartea Românească (reeditat în 2005), urmat în 1988 de romanul Tainele inimei, la aceeaşi editură. În 1991 publică la Editura Alex Faust repovestit băieţilor mei, Petre şi Matei, apoi Povestiri din lumea nouă (RAO, 1996), Îngerul de la benzinărie (povestiri, Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi romanele Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009 ; Polirom, 2012) şi Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui (Cartea Românească, 2015). A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Romane (1990), Premiul pentru proză scurtă (1997) şi Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010), precum şi alte premii ale unor ziare şi reviste. Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franţa, Statele Unite, Muntenegru, Polonia şi Ungaria.

 

Octavian Mardale s-a născut la Brăila, în 1960. Din 1962 începe maratonul de desen, aflat în plină desfăşurare şi azi. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, avînd numeroase expoziţii personale şi de grup în ţară (Bucureşti, Brăila, Focşani, Bacău, Cluj-Napoca; la Giurgiu şi Gărîna – lucrări de artă monumentală) şi în străinătate (Franţa, Germania, Turcia, Japonia). Prezent cu lucrări de grafică, sculptură şi artă deco­rativă în mai multe colecţii particulare din ţară şi din străinătate. Dintre toate medaliile, diplomele şi strîngerile de mînă, cel mai important premiu este cel în bani acordat lunar de revista Caţavencii, publicaţia de satiră politică unde din 1990, fără întrerupere, activează ca grafician şi director artistic.