Editura Evenimentul si Capital

INTERCEPTĂRI din DOSARUL MICROSOFT. Ce vorbeau la telefon suspecţii ARESTAŢI preventiv. Sandu: De la Funeriu şi Vreme a pornit toată porcăria

Fostul ministru Gabriel Sandu.
Autor: | | 88 Comentarii | 7238 Vizualizari

După arestarea preventivă a patru suspecți din Dosarul Microsoft au apărut și stenogramele unor discuții purtate de aceștia, interceptate de anchetatorii care instrumentează acest caz. În noaptea aceasta, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a arestat preventiv pe fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, pe oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru și pe edilul Gheorghe Ștefan "Pinalti". Cu toții au ajuns în arestul Poliției Capitalei.

Într-un set de interceptări, fostul ministru Gabriel Sandu vorbește cu o persoană a cărei identitate nu este prezentată de procurori.

În această discuție, Sandu spune că miniștii Funeriu și Vreme ar sta la baza acestui scandal.

Gabriel Sandu: Funeriu, dacă are protecție de la PMP și pe Vreme... au și ei un abuz în serviciu când, în fond, ei au făcut toată porcăria asta, deci de la ei a pornit tot, înțelegi, iar ăla care e cel mai în belea sunt eu.

Cocoș: ”Am vorbit și cu Elena”

Într-o altă stenogramă care prezintă o discuție cu Dinu Pescariu, suspectul Dorin Cocoș menționează o persoană pe nume "Elena".

Dorin Cocoș: Las-o așa, că e mai bine. Las-o așa. Că am vorbit și cu...cu Elena, și a zis: Foarte bine Dinu Pescariu: Da? Dorin Cocoș: Da. Dinu Pescariu: Bravo! Dorin Cocoș: Când am spus... Că am stat și m-am gândit... Băi, acolo nu scrie că eu trebuie să-i dau decât după 10 ani. Păi încep să îi dau maine. Ce? Hai să fim drepți. Și cu asta basta. Și tu lasă-le acolo!

Pescariu: Mi-a fost frică să le duc acasă.

În discuțiile cu Dorin Cocoș apare vizibil faptul că Dorin Pescariu se teme din pricina anchetei care a fost deja declanșată.

Dinu Pescariu: Mi-a fost frica să le duc acasă. Dorin Cocoș: Foarte bine. Ești nebun? Mai bine dă-le încoace! Dinu Pescariu: Da. Dorin Cocoș: Lasă-le dracu'! Ei, ușor, așa! Dinu Pescariu: Pai da' îl facem! Dorin Cocoș: Băi, tu esti prost? Nu înțelegi că de atunci nu mai...

Dorin Cocos: Are și el? (...) Nu poate să spună chiar tot. Dinu Pescariu: Ce să spună? Dorin Cocoș: Păi cum ce să zică? Asta mi-a zis cu tema. (...) Dinu Pescariu: Nu conteaza. Dar de ce? Sa zica el? (...) Dorin Cocoș: Mă duc la prezidențiale, în p...a mea. Dinu Pescariu: Zice... asta chiar e pe față.

Elena Udrea a dezmintit că ar avea vreo implicare în Dosarul Microsoft.

"Celor care ma atacă, dar mai ales susținătorilor mei, le spun că nu există nicio posibilitate ca eu, Elena Udrea, să am vreo legatură cu această afacere (Microsoft -n.red.), în măsura în care ea va fi demonstrată de procurori ca fiind așa cum arată acum. Oamenii chiar dacă sunt căsătoriți, cel puțin în cazul meu (...), mai ales când au cariere separate, ajung la un moment dat să aibă chiar în interiorul unei căsătorii vieți separate. Acesta este și motivul pentru care până la urmă am ajuns la divorț", a spus Udrea, la Digi 24.

DNA pentru „Evenimentul zilei”: „Elena Udrea nu are calitate de învinuit sau inculpat” Ca urmare a anchetelor declanșate de Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Gheorghe Ștefan, a lui Dorin Cocoș sau a fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, în mass-media au apărut informații potrivit cărora candidatul la președinție Elena Udrea ar fi urmărit penal. Pentru a lămuri aceste aspecte, „Evenimentul zilei” s-a adresat procurorilor anticorupție. DNA ne-a transmis că liderul PMP nu are calitate de învinuit sau inculpat.

„La solicitarea dvs. din data de 28 octombrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: La momentul solicitării  persoana menţionată  de dvs. nu are calitate de învinuit sau inculpat în cele trei dosare la care faceţi referire.”

Citiți aici intregul conținut al adresei transmise de DNA redacției Evenimentul zilei!

Dumitru Nicolae: Afacere donată copiilor

Alte stenograme făcute publice miercuri duminezță conțin o discutie intre omul de afaceri Dumitru Nicolae și o persoana prezentata cu numele de "Cleo".

D. Nicolae: Auzi, vorbeste tu cu, cum o cheama, cu notarita. Daca e, luni sa-mi pregatiti si mie documentele in care sa dau actiunile (firmei - n. red) donatie la copiii mei. (...) Cleo: La modul ca, daca sa spunem ca ai vreodata niste creante, in urmatorii trei ani, sa zicem, ai datorii, iti anuleaza donatia.

DOSARUL MICROSOFT. Cei patru SUSPECȚI au fost arestați. Vor petrece următoarele 29 de zile în arestul Poliţiei Capitalei

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea DNA de arestare a celor patru reţinuţi în dosarul Micorsoft s-a judecat ieri. Citiți aici mai multe detalii!




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate