Incursiune pe litoralul Mării Negre. Plaja din Năvodari, tot mai căutată de turiştii români
- Teodora Cimpoi
- 27 august 2016, 00:00
Staţiunea Năvodari a devenit o destinaţie frecventată mai ales de familiile cu copii mici, datorităapelor limpezi şi nisipului fin.
Cei care nu au apucat încă să îşi petreacă vacanţa la mare anul acesta sau mai vor să dea o raită pe litoral, pot alege staţiunea Năvodari.
Avantajul este că din Capitală se ajunge foarte rapid aici. Din Bucureşti se intră pe Autostrada Soarelui, apoi pe A4, de pe care se iese în dreptul comunei Lumina, după care se ajunge imediat în Năvodari. Practic, în circa trei ore ajungeţi la mare.
Sezonul acesta a fost poate cel mai aglomerat pentru staţiune, poate şi pentru că mulţi turişti au evitat destinaţiile externe, în special Turcia. Cu greu mai găseai cazare pe ultima sută de metri. În consecinţă, şi preţurile au crescut. În plin sezon, la o pensiune de trei stele care închiria anul trecut camerele duble cu 150 de lei pe noapte, preţul a ajuns la 180 lei vara aceasta. Majoritatea pensiunilor de două-trei stele cereau 200 lei/noapte sau chiar mai mult, strict pentru cazare.
Spre final de sezon, tarifele au scăzut deja cu cel puţin 10%, iar din septembrie vă puteţi bucura şi de preţuri reduse la jumătate. Dacă vă decideţi să ajungeţi aici, iată care sunt principalele plusuri şi minusuri ale staţiunii Năvodari, aşa cum au fost constatate de reporterul EVZ.
Bile albe
● Plaja oferă o zonă generoasă de nisip foarte fin lângă apă, perfectă mai ales pentru piciorușele copiilor.
● Apa este mai calmă decât în alte staţiuni, datorită digului lung, ridicat de-a lungul rafinăriei Petromidia. Din acelaşi motiv, este şi foarte puţin adâncă pe o lăţime de câteva zeci de metri. În plus, la mal este foarte limpede şi plină de peştişori, un motiv în plus de distracţie pentru cei mici.
● Dacă veniţi din Bucureşti, se ajunge foarte rapid în staţiune, drumul fiind parcurs în cea mai mare parte pe autostradă.
● Cu maşina ajungeţi în circa 10 minute în Mamaia, cea mai dezvoltată staţiune de pe litoralul românesc. Aici, copiii pot vizita delfinariul şi parcurile de distracţii.
Bile negre
● Staţiunea se dezvoltă continuu în ultimii ani. Din cauza asta, arată ca un şantier, peisajul fiind dominat de pensiuni şi hoteluri în construcţie, pe terenuri năpădite de buruieni înalte.
● Din păcate, unii turişti încă nu au învăţat să îşi strângă gunoaiele şi nici angajaţii primăriei nu fac asta. Dacă vreţi să staţi în zona neconcesionată privaţilor, va trebui să faceţi curat în jur înainte de a vă aranja prosoapele.
● Primăria a amenajat o zonă de promenadă în care a investit foarte mult, dar cum păşeşti pe nisip rişti să calci inclusiv în cioburi de sticlă, ascunse prin nisip şi buruieni.
● Nefiind încă suficient dezvoltată, nu există prea multe opţiuni nici când e vorba de luat masa. Acolo unde am ales să mâncăm, preţurile nu oferă calitatea dorită. Mai bine şi mai ieftin puteţi mânca în Mamaia.
● Nu există obiective turistice de vizitat şi nici ocazii de distracţii.
Nisipul foarte fi n de la mal şi apa limpede sunt principalele atuuri ale staţiunii
Oferte de toamnă pentru toţi
În ultimii ani, hotelierii mizează pe programul „Litoralul pentru toţi” pentru a mai atrage câţiva turişti şi a prelungi sezonul până în luna septembrie. Preţurile sunt mult reduse faţă de sezonul de vârf, chiar cu mai bine de jumătate. Desigur, ofertele sunt variate, dar iată câteva exemple: tariful de cazare pentru o cameră dublă în Năvodari, la o pensiune de trei stele, scade de la 180 lei, în plin sezon, la 120 lei/noapte în prima jumătate din septembrie, apoi la 100 lei, în cea de-a doua jumătate a lunii. În Mamaia, la un hotel de trei stele, tariful valabil de la 26 august este de 248 lei/zi în cursul săptămânii şi de 261 lei/zi în week-end, inluzând aici şi micul dejun, faţă de peste 450 lei în iulie. În Neptun, preţul de cazare într-o cameră dublă matrimonială într-un hotel de două stele ajunge, la de 1 septembrie, la 60 lei pe noapte, faţă de 90 lei, cât costă acum.