Incredibil: De ce SE BAT pe flori de cireş japonezii, chinezii şi sud-coreenii | VIDEO

Incredibil: De ce SE BAT pe flori de cireş japonezii, chinezii şi sud-coreenii | VIDEO

Este o adevărată instituție pentru japonezi, dar această pasiune a ajuns la un nivel la care nu se aştepta nimeni.

Contemplarea cireșilor în floare este o adevărată instituție pentru japonezi, dar această pasiune a ajuns să devină o dispută între japonezi, sud-coreeni și chinezi, relatează France Presse.

Japonezii numesc 'sakura' perioada cireșilor înfloriți, când familiile și prietenii se așează la umbra lor în semn de bun venit adus primăverii, obicei care atrage tot mai mulți turiști, relatează EFE. Aceste reuniuni sub cireșii înfloriți se numesc 'hanami' ('contemplarea florilor').

Fascinația japonezilor pentru cireși este atât de mare, încât internetul este plin de aplicații care facilitează urmărirea fenomenului 'sakura', informând despre locul apariției primelor petale și chiar despre efectul presiunii atmosferice asupra acestor flori delicate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi ei vor

La rândul ei, Coreea de Sud susține în egală măsură că este leagănul cireșilor a căror înflorire efemeră face parte din iconografia tradițională a Asiei de nord-est. Iar oficiali chinezi citați luni de presă afirmă că paternitatea acestui obicei îi revine Chinei, relatează France Presse.

'Ca și chinezi, trebuie să ne facem cunoscut adevărul istoric', a declarat He Zongru, patronul federației chineze a cultivatorilor de cireși, citat de un cotidian din provincia Guandong. 'Nu vrem să intrăm într-un război de cuvinte cu Japonia sau Coreea de Sud, ci să restabilim un lucru: numeroase documente istorice demonstrează că înflorirea cireșilor, ca și cult, își are originea în China', a adăugat el.

Un studiu

În sprijinul afirmațiilor sale, He Zongru menționează un studiu japonez, conform căruia cireșul s-ar fi răspândit în China din Himalaya, ajungând în Japonia o mie de ani mai târziu, în timpul dinastiei chineze Tang.

În Japonia, "sakura" se află acum la momentul său de apogeu, după ce serviciul de meteorologie a anunțat la 23 martie că cireșii au înflorit în templul Yasukuni de Tokyo.

Sectorul turistic profită de numărul mare de turiști autohtoni sau străini care vin la Tokyo pentru a admira acest spectacol al naturii. Hotelurile oferă pachete speciale, restaurantele creează meniuri în culorile florilor de cireș, iar marile centre alimentare, precum Takashimaya, vând coșuri de picnic cu produse care au traducere în engleză sau chineză și care pot fi consumate în parcul din apropiere, Shinjuku.

Orașul Narita, la nord de Tokyo, a ridicat o clădire în apropiere de aeroportul internațional cu același nume pentru ca turiștii să admire cei aproape 300 de cireși din zonă. Acești cireși ornamentali înfloresc foarte repede, iar petalele le cad la fel de rapid, după numai o săptămână.