Oaia lui Daea să fii, și nu ditamai cancelara Germaniei, cu servicii de informații performante în subordine, și tot te-ar fi dus capul că, dacă deschizi fără un minim control granițele pentru un milion și jumătate de imigranți, veniți dintr-un teatru de război cu ISIS, grupare care are ca scop declarat nimicirea Occidentului, aceasta va profita pentru a infiltra mii de teroriști în Europa.

Pe 31 august, Gilles de Kerchove, coordonator antitero la nivelul UE, declara pentru ziarul spaniol El Mundo că peste 50.000 de jihadiști se află în prezent în Europa.

Cu toate acestea, granițele continentului continuă să rămână deschise: pe țărmurile Mediteranei și, mai nou, Mării Negre, debarcă lunar peste 15.000 de refugiați. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, în primele opt luni ale acestui an au intrat în Europa circa 130.000 de imigranți.

Și totuși, ca într-un coșmar, în care aluneci inexorabil în hău, fără să reușești să te agăți de ceva, nimic nu se schimbă. O monstruoasă coaliție a tăcerii și indiferenței a capitonat Occidentul. Vocile de protest sunt atât de bine izolate de „elitele” politice și de presa „mainstream” încât au obosit, vorbind singure.

Care este explicația acestei halucinante complicități continentale? Iluzia economică a murit rapid: imigranții nu au chef de muncă, pentru a compensa implozia demografică a Occidentului, așa cum se spera; dimpotrivă, majoritatea zdrobitoare se mulțumește să trăiască din ajutoarele sociale generoase, iar puținii dispuși să lucreze au calificare și educație minime. (Faptul că Angela Merkel a făcut apel la companiile germane să angajeze imigranții ca șoferi, iar după două luni tunisianul Anis Amri intra la volanul unui camion în mulțimea de la Berlin, nu a împiedicat să fie aleasă a patra oară cancelar.)

Și iluzia socială s-a spulberat: imigranții nu au chef să se integreze în societate, pentru a o „îmbogăți” multicultural, cu cântecele, jocurile și operele lor de artă; dimpotrivă, se enclavizează în așa numitele „no-go zones”, unde legea statului-gazdă nu mai operează, fiind înlocuită de „sharia”, iar enclavele au tendința de a se transforma în focare de propagare a islamismului dominator. (Săptămâna trecută, douăzeci de membri ai Partidului Moderat din Suedia au propus ca în aceste „no-go zones” din țară să fie desfășurată armata, pentru a prelua din nou controlul statului. Mikael Cederbratt, membru al partidului, declara: „Situația în aceste zone s-a deteriorat. Bandele au luat puterea, iar poliția s-a retras. Legile suedeze nu se mai aplică acolo.”)

Iluzia umanitară s-a stins și ea: majoritatea imigranților nu sunt refugiați de război, ci imigranți economici, în căutarea unei situații materiale mai bune. Potrivit Eurostat, 4 din 5 imigranți intrați în Europa în prima jumătate a lui 2015 (apogeul crizei imigrației) nu erau din Siria. (În ianuarie 2016, vicepreședintele Comisiei Europene, stângistul Frans Timmermans, puternic susținător al imigrației, recunoștea că majoritatea celor care vin în Europa sunt „imigranți economic”: „peste 60%”.)

Și atunci? Dacă liderii politici nu au înnebunit subit, care poate fi motivul rațional pentru care Europa continuă să-și lase granițele vraiște, să primească duium de imigranți (cu atât mai mult cu cât, exceptând câteva cartiere din Raqqa și vreo două-trei oaze pe malul Eufratului, războaiele din Siria și Irak sunt încheiate)?

De ce, dacă în loc de niște beneficii discutabile și iluzorii, ne alegem cu un pericol terorist cât se poate de real?

Răspunsul la aceste întrebări exasperate s-ar putea să se găsească într-o serie de evenimente recente. Iată-le!

La sfârșitul lunii mai, mai multe rețele sociale, printre care Facebook, Google, YouTube, Twitter, ca și gigantul Microsoft, semnează Codul de conduită al Uniunii Europene, prin care se angajează să blocheze sau să șteargă în 24 de ore orice mesaj pe care îl consideră incitator la ură. Întrebare: dezaprobarea căsătoriilor gay este homofobie? Sau: denunțarea cotelor de reprezentare legală a femeilor cu bărbații în consiliile de administrație ale companiilor private este sexim? Și încă: criticarea imigrației este islamofobie? Tot mai numeroasele cazuri de cenzură, raportate pe rețelele de socializare, inclusiv în România, arată că răspunsul DA la toate aceste întrebări tinde să devină poziția „oficială” a UE și, deci, a companiilor IT.

Pe 29 august, comisarul european pentru societate digitală, bulgăroaica Mariya Gabriel, anunță constituirea unui grup de experți pentru stabilirea unui set de propuneri de combatere a „fake news”: „Pentru mine, este foarte important să determin care sunt bunele practici, să identific foarte clar un mecanism de coordonare și să înțeleg ce poate face UE, care poate fi plusvaloarea pe care o adăugăm în lupta contra știrilor false”.

Fenomenul „fake news” (îngrijorarea față de știrile false și dorința de a le combate) a apărut odată cu criza imigrației. „Elitele” politice și presa „mainstream” s-au grăbit să categorisească drept „fake news” toate informațiile pe care oficialitățile doreau să le ascundă sub preș. De pildă, cele despre valul de violuri și agresiuni sexuale ale imigranților la Köln și în alte orașe germane, din noaptea Anului Nou 2016. Autoritățile germane au avut nevoie de patru zile pentru a recunoaște existența evenimentelor, sub presiunea informațiilor de pe internet și din presa alternativă. Cât privește amploarea fenomenului, abia după jumătate de an, în iulie 2016, s-a aflat că în total a fost vorba de peste 2.000 de imigranți bărbați care au agresat 1.200 de femei. Și atunci, dintr-un document „scurs” în presă. Până atunci, se știa de 400 de cazuri.

UE dorește, așadar, să instituie un mecanism de cenzură a informațiilor. Care vor fi criteriile de funcționare, ne putem face o idee privind la prima tentativă de acest gen, site-ul „Les Decodeurs de l’Europe”, lansat în decembrie 2016 și editat de reprezentanța Comisiei Europene la Paris. Inițiativa a fost prezentată ca „o campanie de informare antiprejudecăți, care ajută la discernerea adevărului de fals, în legătură cu actualitatea europeană și cu funcționarea Europei.”

Iată câteva mostre de „prejudecăți” ce trebuie combătute: „Normele europene sunt absurde sau ne sufocă”; „Europa este ciur” (apropo de invazia imigranților și de frontierele vraiște); „Europa este copleșită de imigranți” etc. 

La jumătatea lunii octombrie, comisarul pentru securitate, britanicul Julian King, anunță finanțarea unor programe prin care polițiile din Europa vor fi antrenate pentru a spage codurile comunicațiilor securizate, fără a mai avea nevoie de complicitatea companiilor furnizoare. „Încercăm să depășim o dezbatere uneori sterilă privind crearea sau nu a unor căi de acces secrete (la comunicațiile securizate – n.m.), atacând frontal provocările practice cărora trebuie să le facă față autoritățile de poliție. De exemplu, când pun mâna pe un aparat, cum obțin și exploatează ele informațiile cifrate din interiorul acelui aparat?”

Pe 19 octombrie, după o întâlnire la Londra cu ministrul de Interne britanic Amber Rudd, secretarul american pentru Securitate Internă, Elaine Duke, îngrozea lumea declarând că ISIS, Al-Qaida și alte grupări teroriste pregătesc un atac asemănător celui de la 11 septembrie, pentru a anunța apoi că miniștrii de Interne din țările G7 urmează să se întâlnească cu conducătorii rețelelor de socializare și de comunicații. De ce? Elaine Duke nici nu clipește: „Ne dorim să avem dreptul legal de acces la datele secrete!”

Imigrația și pericolul de terorism pe care îl provoacă sunt așadar pretextul perfect pentru amestecul din ce în ce mai grosolan și mai fără fereală al statelor și al UE în viața privată a cetățenilor. Sunt sperietorile ideale pentru a justifica restrângerea dramatică a drepturilor civile și un control cu mână de fier. Mai grav de atât, măsurile polițienești sunt îmbrăcate în haine ideologice. Pe 18 august, bloggerul și comentatorul politic german, Michael Stürzenberger, critic vehement al islamizării Occidentului, a fost condamnat de un tribunal din München la șase luni de închisoare pentru că a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie-document, cu Marele Muftiu al Ierusalimului, strângându-și mâna cu un oficial nazist, alături de un text despre afinitățile dintre Islam și Nazism și un link la un articol, pe această temă, din Süddeutsche Zeitung, „Crucea și Semiluna”. Stürzenberger a fost acuzat de „incitare la ură față de Islam” și de „denigrare a Islamului”. Avem așadar „organe” abilitate care stabilesc ce ideologie este accepabilă și care este nocivă.

Până acum, în Germania, echipajele de poliție descindeau la domiciliul autorilor unor articole, precum cel pe care îl citiți acum, pentru a-i amenința și descuraja. Uneori se aplicau amenzi. Acum, a apărut și închisoarea.

Marți, 3 octombrie, la câteva zile după ce poliția franceză a descoperit mai multe butelii de gaz și un dispozitiv de aprindere într-un imobil dintr-un cartier select al Parisului și a arestat cinci suspecți de terorism, ministrul de Interne Gérard Collomb a făcut o declarație halucinantă: „Să arunci în aer o clădire dintr-un cartier șic din Paris – nu este acesta un semn că nimeni nu mai este în siguranță?”

Nici mai mult, nici mai puțin, statul francez, prin cea mai autorizată voce a sa, își anunța eșecul de a combate terorismul și a-și apăra cetățenii. În ianuarie se împlinesc trei ani de când Franța se află în stare de urgență și, după cum se vede, nu a folosit la nimic. Soldații înarmați cu mitraliere, sub Turnul Eiffel, pe Champs Elysées sau în față la Notre Dame, au părut ciudați la început, dar acum au devenit parte a peisajului cotidian. Francezii, la fel ca majoritatea europenilor, s-au obișnuit să trăiască sub teroare, și nimeni nu are interes să schimbe lucrurile.

Pe internet, lucrurile stau la fel: au apărut polițiștii înarmați, gata să ne „apere” de teroriști. Iar noi vom ajunge să le fim recunoscători. Asemenea lui Winston, eroul principal din 1984 al lui George Orwell, vom: „Dobândise victoria asupra lui însuși: îl iubea pe Big Brother!”