"Îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală 24 din 24". Reacţii după crima din Copou

"Îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală 24 din 24". Reacţii după crima din Copou

„Îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală, în siguranţă, 24 din 24. Astăzi avem la şcoală copii trişti, nu se pot opri din plâns”, a declarat, pentru ziarulde iași.ro, cu lacrimi în ochi, directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir” din Podu Roş.

„Îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală, în siguranţă, 24 din 24. Astăzi avem la şcoală copii trişti, nu se pot opri din plâns”, a declarat, pentru ziaruldeiași.ro, directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir” din Podu Roş.

Şcoala unde a învăţat eleva de 16 ani ucisă de prietenul ei în Parcul Copou este în doliu. Colegii ei, dar şi profesorii, sunt încă în stare de şoc. Diana era o fire sensibilă, studioasă, cu o lumină aparte în priviri. Era singura fată la părinţi, iar moartea ei subită a lăsat în urmă doi părinţi disperaţi. Eleva a fost înmormântată astăzi, la ora 13, la Biserica din Horpaz, locul unde locuieşte bunica sa, dar şi familia criminalului.

„Trăim într-o societate degradată”

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţii şcolii se gândesc să ia atutudine cu privire la această nenorocire şi să publice o scrisoare către toate instituţiile statului cu privire la violenţa din rândul tinerilor. „Criminalitatea aparţine străzii, trăim într-o societate degradată şi îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală, în siguranţă, 24 din 24. Astăzi avem la şcoală copii trişti, nu se pot opri din plâns”, adaugă directorul şcolii unde învăţa Diana.

Elevă în clasa a IX-a la specializarea Ştiinţe Socioumane, Diana vroia să devină avocat ori psiholog. Iar pentru viitorul ei se pregătea încă de pe acum, împlicându-se în toate proiectele de la şcoală şi participând la olimpiade şi concursuri, de ale căror rezultate profesorii săi erau mândri. Recent, a obţinut menţiune la Olimpiada Judeţeană de română, iar în această periaodă făcea pregătire la şcoală la engleză, fiind un profil intensiv engleză. Aceasta a intrat la „Cantemir” cu o medie de admitere peste 9, şi cu o medie de absolvire a gimnaziului de 9,35. Profesorii săi de la clasă spun că era cu mult bun-simţ şi că niciodată nu i s-a citit pe chip că ar avea vreun necaz ori vreo depresie specifică vârstei. 

De Dragobete a lipsit de la şcoală

Era o fire veselă, cu mâna pe sus încă din primele ore ale anului şcolar, iar astăzi, chiar în ziua înmormântării, aceasta trebuia să se întâlnească cu profesorul său de limba română să stabilească cu ea amănunte legate de un nou concurs şcolar la care voia să participe. „Colegii mei nu au remarcat niciun fel de tristeţe la ea, era o fetiţă care promitea foarte mult în dezvoltarea ei personală, avea o evoluţie lăudabilă. Era genul de copil pe care orice profesor şi orice părinte şi l-ar dori”, spunul unul dintre profesorii săi.

Eleva avea doar trei absenţe de la începutul anului şcolar, şi acestea motivate din raţiuni de sănătate. Cu toate acestea, pe data de 24 februarie, de Dragobete, fata a lipsit de la şcoală fără să spună de ce, iar acest lucru poate părea suspect abia acum.

Colegii săi nu pot concepe faptul că nu o vor mai vedea în clasă şi că nu o vor mai putea strânge în braţe. Clasa Dianei este cunoscută în şcoală ca un colectiv unit, iar colegii săi spun că toţi sunt ca fraţii şi că simt că şi-au pierdut o soră. Aceştia povestesc că Diana era o persoană extrovertită şi că dacă ar fi avut vreo problemă, ei ar fi ştiut, şi-ar fi dat seama. 

„El a făcut o pasiune pentru ea”

Era prietenoasă şi îşi dedica mai tot timpul şcolii. „Pentru ea, acest tânăr nu era trecut la categoria priorităţi, eu cred că el a făcut o pasiune pentru ea”, crede cu tărie Anca Dimitriu, director şi profesor de geografie. Aceasta mărturiseşte că a vorbit cu părinţii fetei, în special cu mama, în cursul zilei de ieri, dar că nu a reuşit să comunice prea mult cu ea. 

Diana Elena G. a fost găsită de către o femeie care se plimba prin Parcul Copou lângă un copac, sâmbătă, în ziua mare. Deşi echipajul SMURD a încercat timp de zeci de minute să o resurciteze, totul a fost în zadar. Adolescentul care i-a luat zilele este prietenul ei, Eduard Perju, în vârstă de 16 ani. Acesta a strangulat-o pe fată de gât cu un colier de plastic de genul celor cu care se prind capacele la roţile de la autoturisme, colier ce odată strâns nu mai poate fi desfăcut decât prin tăiere. După mărturisirea cu sânge rece făcută de băiat, elev la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, acesta i-ar fi spus fetei că are o surpriză pentru ea şi că o roagă să se întoarcă şi să închidă ochii. Atunci a fost momentul în care Eduard şi-a luat drept de viaţă şi de moarte asupra ei. După ce i-a strâns colierul cu toată puterea, acesta a plecat şi a lăsat-o pe fată acolo. Motivul invocat de acesta este că tânăra nu mai voia să fie împreună cu el, iar el a devenit gelos. Conform spuselor celor de la Urgenţe, această crimă este probabil cea mai violentă din ultimii ani.