Horoscopul lui Dom' Profesor. I s-a blocat contul pentru că era născută la Teheran

Horoscopul lui Dom' Profesor. I s-a blocat contul pentru că era născută la Teheran

Pe 26 septembrie s-au născut George Gershwin, Ivan Pavlov, Olivia Newton-John, Ştefan Dobay, Dan Botta, Ion Crăciunescu, Ion M. Dumitru, Adrian Porumboiu. Pe 27 septembrie s-au născut Samuel Adams, Louis Botha, Ştefan Bathory, Sir Martin Ryle, Lhasa de Sela, Meat Loaf, Avril Lavigne, Alexandru Ciucurencu, Dumitru Prunariu, Al. Papiu-Ilarian, Grigore Hagiu, Simona Halep.

Sâmbătă, 26 septembrie, în calendarul creştin ortodox este Adormirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan. Sf. Voievod Neagoe Basarab, Dreptul Ghedeon, iar duminică 27 septembrie sunt Sfinţii: Antim Ivireanul, Calistrat şi Epiharia.

În "kalendarul" tradiţional continuă Filipii de toamnă, Berbecarii, până pe 28 septembrie. Un şir de sărbători dedicate lupilor, după cum spuneam altădată, românii au nu mai puţin de 42, alţi istorici spun 54 de sărbători anuale legate de lupi. Trebuie să însemne ceva…

"Evenimentul Zilei" din 26 septembrie 1956 a fost că Manchester United, acasă, într-o formă pe care nu a mai atins-o de atunci, cu o galerie extaziată, care a cântat tot timpul stând în picioare, bate pe formidabila Anderlecht cu nu mai puţin de 10-1 într-o rundă preliminară a Cupei Europei, cum se numea pe atunci. Nu cred, nu ştiu că s-a mai înregistrat de atunci un astfel de scor, între două echipe de club celebre...

Ne puteți urmări și pe Google News

"Evenimentul Zilei" din 27 septembrie 1888 a fost că "The Central News Agency" din Londra a primit o scrisoare care a uimit: " Dear Boss, Am auzit şi am citit în ziare ca m-a arestat Poliţia. Dar încă nu au pus mâna pe mine... semnat, Jack Spintecătorul. "Jack the Ripper" - a fost prima dată când s-a fost folosit acest nume. Asasinul de prostituate din Whitechapel, un district al Londrei, nu a fost prins niciodată!

S-au scris mii de articole şi cărţi, s-au turnat nu mai puţin de treizeci şi patru de filme şi şase seriale. Diverse interpretări, diverse teorii, diverse supoziţii.

Ceea ce nu vi s-a spus niciodată este că după valul de asasinate bizare şi misterioase, Londra a învăţat lecţia. S-au stabilit noi reguli şi proceduri care au dus Londra către o viaţă ceva mai curată şi un pic mai morală!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi primesc multă corespondenţă de la domniile voastre. Vă mulţumesc, din inimă! Este plăcut, pentru că lumea pare că este de acord cu gândurile mele, mă aprobă, îmi transmite informaţii şi date. Vă aştept în continuare şi pe cei care nu mi-au scris, la dom.profesor@gmail.com. Vă promit că o să vă răspund la toţi, mai puţin la cei care îmi cer horoscoape, sau să le fiu tutor. Lista de ucenici s-a închis, mai primesc pe cineva dacă un ales renunţă, sau îl dau afară din clasă! Aşa cum vă spuneam, am propriile reguli!

Să ştiţi că am de citit, de studiat, în fiecare zi, un volum imens de informaţii. Pentru fiecare articol mă documentez multe ore, noaptea pentru mine începe la ora 2 dimineaţa!

Şi în seara de vineri terminasem documentaţia pentru una dintre teoriile conspiraţiei, atât de dragi mie, când sună mobilul! Una din fostele mele pupile, astăzi mare avocată. Născută, la fel ca şi fata mea, în Iran, la Teheran. I-am îndrumat paşii, i-am ţinut loc de tată, pentru că părinţii ei erau plecaţi la post undeva, foarte departe, sunt diplomaţi. Dar au ţinut ca fata lor să facă şcoala şi universitatea în Bucureşti.

Maria-Monir, aşa o cheamă pe fată, de-o seamă cu fata mea, au crescut împreună, se vedea că era cu sufletul la gură. Mă întreba ce să facă? Am rugat-o să mai repete încă odată, povestea ei îmi părea aşa de bizară, că devenise comică.

Pe scurt, banca ei i-a blocat contul pentru că era născută în Iran şi o soma să declare ce proprietăţi are în Iran şi domiciliul ei de la Teheran. Mă întreb cât de proşti pot să fie funcţionarii de la banca aceea dintr-o ţară străină, o ţară în care Jonathan Swift spunea că oamenii nu vorbesc, ci nechează. Cât de neglijenţi pot să fie ca să confunde un cetăţean român de naţionalitate română cu un cetăţean străin. Doar au la dosar, în bancă, o copie după cartea de identitate unde se spune clar că Maria-Monir este de naţionalitate română, iar prezenţa susnumite cărţi de identitate arată domiciliul din Bucureşti şi faptul că este cetăţeană din România. Sau, nu este o greşeală, ci... altceva!

Am sunat-o pe fata mea şi ea născută la Teheran şi ea purtând un nume al locului. “Tata, o să te sun eu, vorbesc cu cineva de la bancă, am contul blocat!” Probabil că cele două avocate o să dea banca în judecată şi o să câştige, asta le este meseria şi până acum nu au pierdut niciun proces!

No comments! Ba da, de ce să nu comentăm. Primul gest pe care o să-l fac luni dis-de-dimineaţă este că o să-mi lichidez conturile de la banca respectivă şi o să trec pe trotuarul celălalt când o să văd o bancă de-a lor, sau un bancomat. Oare ce greşeli, inexactităţi sau confuzii mai pot comite? Sau, banca străină urmează nişte indicaţii care au gust de servicii secrete străine? “Agenturili”, vorba lui Ceauşescu. Bine se spune în comunitatea amish că băncile sunt bisericile diavolului!

BERBEC Weekendul îţi aduce posibile răspunsuri, posibili prieteni şi o promisiune de mai bine. Încă multă incertitudine, dar pare că va fi bine, oricum. Relaxează-te, tensiunea nu e productivă! Sâmbătă este o perioadă ceva mai complicată în care nativii şi frumoasele native din Berbec se întrebă „cum să fac să am o viaţă mai armonioasă?!” Duminică, e de bine! Viaţa e o permanentă infruntare de interese, aşa incât trebuie sa dai dovada de multa inteligenta şi să ai putin noroc in promovarea scopurilor.

TAUR Perioada te anunţă câtigător pentru ceva, ceva mic, sau ceva mare! Ai înteles, în sfârşit, că trebuie să depunei efort pentru a ţine pe cineva drag lângă tine. Şi nu ar trebui sa fie greu! Sâmbătă ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi sa le faci pe toate, dar eşti aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai dificile. Duminică, conjunctura te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte. Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare.

GEMENI Sâmbătă nu e bine să fii prea sentimental. Dimineaţa e favorabilă domeniului familiei. Duminică, ai unele idei interesante. Discută despre ideile tale, fă-le cunoscute şi aplică-le repede! Sâmbătă, comunicarea este punctul tău forte, dar astăzi nu trebuie sa insişti prea mult cu aceasta abilitate pentru ca să nu zăpăceşti oamenii cu dinamismul tau şi să dai naştere la confuzii. Duminică este o zi bună de relaxare sau de excursii. Duminică trebuie să faci, neapărat, ceva care îţi place mult, poate să te duci la un concert, poate o prăjitură cu cafea scumpă, sau pur şi simplu să stai în pat!

RAC În weekend trebuie să eviţi senzaţiile neplăcute şi să zâmbeşti celor din jur. Să ştii că sunt multi cei care te plac! Îţi place armonia şi pacea, încercă să te odihneşti şi să te relaxezi! Sâmbătă nu prea ai ţinere de minte în relaţiile sentimentale. Inţelegerile trecute trebuie mereu reînoite, atat in afaceri cât şi in dragoste, altfel partenerii işi cam "uită obligaţiile"! Duminică trebuie să ai curaj. Ai noroc la dragoste şi stelele te sfătuiesc să faci tu primul pas, mai ales dacă este începutul unei relatii. Mobilul e la indemana. Sună, acum! Cu cei din jurul tău - discreţie şi prudenţă! Duşmanii din dragoste sunt o categorie aparte de inamici, a caror motivatie creşte direct proporţional cu succesele tale in amor, aşa că fii discret.

LEU Sâmbătă eşti şi tandru şi intelept, iar norocul îţi surade. Duminică, o zi calmă şi cuminte, cum nu ai mai avut de mult. Poţi să speri că şi pentru tine viaţa are o felie mare de tort! Sâmbătă este o zi care pare bună şi relaxantă pentru leul sentimental şi generos din tine. Iti prieste orice discutie la o cafea si faci planuri pentru viitor. Prietenii te ajuta azi făra să-i baţi la cap. Duminică este o zi plină de satisfactii pentru tine. Cei din jur recunosc ca ai dreptate si iti accepta argumentele. Experienţa şi abilităţile tale inving! Treci printr-o perioada de reevaluare a propriei condiţii, adică ţi-au crescut cheltuielile şi pretenţiile!

FECIOARĂ În weekend eşti prea stresat, prea tensionat. Şi în compensaţie, mănânci prea mult! Încercă să cuantifici sursa neplăcerilor, să găseşti modalităţi de rezolvare a problemelor emoţionale! Sâmbătă ai nevoie de ajutor! Nu prea ai dormit bine şi gândurile nu îţi dau pace. Situaţia pare complicată. Nu ai linişte pentru că eşti şi în urmă cu multe treburi. Fă-ţi un plan, cere sprijin! Duminica trece repede pentru că nu se întâmplă nimic care să te intereseze foarte mult. Puţintică răbdare!

BALANŢĂ Sâmbătă nu te obosi prea tare, oboseala cronică şi eforurile din ultimul timp încep să se vadă. Duminică poţi merge la cumpărături pentru mici cadouri destinate chiar ţie, sau altor Balanţe! Sâmbătă trebuie sa continui cu aceleaşi metode verificate de până acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele. Tenacitatea şi răbdarea aduc succes! Duminică elementele aleg! Ai toate şansele să te întelegi bine cu semnele de foc şi apă, dar nu prea te poţi înţelege cu cei născuţi sub semne de pământ şi aer. Pauză! Poate fi bun şi un weekend la mare. Printre ultimele ieşiri! Dacă rămâi în oraş stelele spun să te duci doar pe înserat cu prietenii la o terasa cu cartofi prăjiţi şi multe vorbe. Dar să te îmbraci potrivit, seara a început să fie mai rece!

SCORPION Dacă eşti obligat de familie, de cei din jur, să "faci frumos" şi să zâmbeşti tot timpul, în weekend ai o problemă! Treci printr-unul dintre rarele momente de sinceritate şi spui ce gândeşti! Sâmbătă trebuie să respecţi legile, scrise sau nescrise! Nu încerca să impui anturajului propriul tău sistem de referinţă, ci mai bine respecta regulile jocului ca să obţii ceea ce vrei. Duminică, nu lăsa pe mâine! Trebuie să te ocupi mai mult de anturajul apropiat şi de familie, ca situaţiile actuale să nu degenereze în probleme mai greu de rezolvat. Stai, calm şi discută cu membrii familiei, cu cei dragi. Poate în jurul mesei de prânz de duminică, reinventează acest obicei micburghez atât de eficient.

SĂGETĂTOR Sâmbătă ai un plan, un scop, o motivaţie, un pariu! Astrele incep să se uite mai atent la tine, eşti un nativ bun! Duminică ai tot ce trebuie ca să reuşeşti, iar conjunctura este favorabilă. Sâmbătă este zi de cumpărături. Stelele spun să te plimbi prin mall, sau măcar printr-un supermarket local in cautarea unui obiect draguţ, util şi poate chiar şi ieftin. Neapărat ceva de in sau bumbac şi lână de calitate dacă te pregăteşti de toamnă-iarnă. Duminică atenţie mărită! Oarecare prudenţă nu strică astăzi.

CAPRICORN Poţi avea un weekend vesel, cu multă lume în jur. Sâmbătă te simţi bine şi imaginezi planuri. Nu-ţi face probleme mai multe decât trebuie, eşti un perfecţionist, dar lumea nu e perfectă! Sâmbătă trebuie să dai dovadă de discreţie. Nu te baga in chestiuni care nu te privesc, mai ales daca este viaţa intimă a unui membru al familiei, a unei persoane din anturaj. Duminică este o zi relativ favorabilă, marcată de oboseala cronică. Toată „informarea” asta politică te irită cumplit şi te gândeşti că te distrage de la adevăratele tale scopuri şi idealuri.

VĂRSĂTOR Sâmbătă eşti tensionat, nevos şi nemulţumit. Starea se prelungeste şi duminică, îţi poate afecta sănătatea, daca nu te calmezi şi nu îţi impui să vezi terminate lucrurile odată terminate! Sâmbătă eşti bine-dispus şi ai o mare putere de muncă, dar te apasă grijile legate de familie. Tot azi poţi primi un răspuns favorabil pentru una dintre problemele la care te gândeşti mult. Duminică poţi să stai acasă! Stelele zic să nu te deplasezi, mai ales cu un mijloc de transport rapid. Relaxează-te, distrează-te, leneveşte! Ia-ţi o zi în care să faci chiar ceea ce vrei tu!

PEŞTI În weekend calmul tău e un bun exemplu, chiar sprijin pentru cei din jur. Dai impresia unei persoane care are soluţii! Stai mai mult în aer liber. Vine iarna şi o să regreţi vremea frumoasă! Sâmbătă se poate şi mai bine. Viaţa ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. Astăzi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţă în relaţiile sentimentale. Duminică fă o surpriză. Fă-i soţiei, sau iubitei un cadou - un buchet de flori, sau o bijuterie mică, drăguţă, aşa, fără nici un motiv, numai ca să-i spui că este aleasa ta şi o iubeşti. Sigur că şi pentru doamne este valabil!