Editura Evenimentul si Capital

”Am citit cărți!” – a răspuns Elon Musk. Cosmin Ionuț Lazăr este câștigătorul din România. Horoscop

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 8168 Vizualizari

Horoscop Domnul Vlad Marina, un vechi prieten de corespondență, cu care împărtășesc aceleași valori, de exemplu, îmi trimite un articol despre Elon Musk. O adaptare după Bussines Insider. O să citez doar o frază: Când este întrebat cum a învățat să construiască rachete, Elon Musk are un răspuns scurt: „am citit cărți!” Un răspuns genial, comentează domnul Vlad Marina.

10,11 februarie

Horoscop Pe 10 februarie s-au născut Berthold Brecht, Boris Pasternak, Mark Spitz, Robert Wagner, Victor Rebenciuc, Maria Butaciu, Anton Holban, Mihai Duţescu. Pe 11 februarie s-au născut Thomas Alva Edison, Burt Reynolds, Leslie Nielsen, Sheryl Crow, Traian Filip.

O notă specială pentru marele actor Victor Rebenciuc. Împlineşte 85 de ani, o cifră rotundă! Să-i spunem, din toată inima: La Mulţi Ani! Sunt tare curios, dacă ar mai fi să apară la TVR, oare câte suluri de hârtie igienica ar aduce badea Victor? O sută, o mie, un camion? La lovitura de stat a adus un singur sul, dar mizeria umană de acum este infinit mai mare!

Horoscop În calendarul creştin-ortodox pe 10 februarie sunt Sf. Sfinţit Mc. Haralambie şi Sf. Valentina. Pomenirea morților. Moșii de iarnă. În calendarul creştin-ortodox pe 11 februarie sunt Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, episcopul Sevastiei şi Sf. Teodora, împărăteasa. Lăsatul secului de carne pentru Postul Paștelui.

Horoscop Pe 10 februarie este în "Kalendar" sărbătoare mare. Așa spune doamna Antoneta Olteanu, regina mitologiei românești – așa este! Se pare că este vorba de o veche, foarte veche sărbătoare a Morţii cum mai sunt prin America Latină. Nu ştiu dacă din fondul indo-european, sau de la romanii cei cu "braţe tari"!

Horoscop Stră-strămoşii noştri se rugau în această zi de 10 februarie să fie sănătoşi şi să nu moară în anul care urma să se scurgă, începea un nou ciclu agricol, pastoral, vânătoresc!

Peste calendarul păgân, adică ţărănesc, s-a aşternut calendarul creştin care pomeneşte pe Sfântul Sfinţit Mc. Haralambie. Sfântul este închipuit ca un schelet. El umblă cu o coasă şi seceră la omenire şi, dacă nu-i ţii ziua, îţi retează zilele cu coasa! (Th.Speranţia).

Cred că nu mai trebuie să menţionez că simbolistica sheletului cu coasă, ca reprezentare a Morţii, este larg răspândită printre culturile diverselor popoare. De exemplu, lama XIII din Tarotul de Marseille, Moartea, este simbolizată printr-un schelet cu o coasă.

Horoscop Patron al ciumei şi al tuturor bolilor grave Sf. Haralambie este binevoitor cu oamenii. El a prins toate ciumele şi bolile de păr şi le ţine bine. Să notăm că în mod misogin, dar probabil istoric, toate belele din lume erau de gen feminin! Dar diavoliţele de boli se zbat şi se răsucesc, aşa că Sfântul mai pierde câte una în lume. Pentru că nu se poate duce după ea, doar le ţine pe celelalte belele, el fluieră într-un fel anume, după Lupul Şchiop.

Lupul vine şi Sfântul îi spune care boală a dat în lume. Lupul – lup, şi şchiop pe deasupra. Miroase, adulmecă, se scarpină, se uită lung, cu capul lui mare într-o parte, cheamă pe ceilalţi Filipi în ajutor, dar până la urmă, după un timp în care ”ciuma” îşi face de cap, tot prinde nevoia de boală şi o aduce înapoi la Sfântul Haralambie. Până acum Lupul Şchiop nu a dat greş niciodată. Lupul Șchiop și cu ai săi Filipi - un sistem perfect contra epidemiilor!

Horoscop Fiind și sâmbăta morților, Moșii de Iarnă, să ne aducem aminte de moșii și strămoșii noștri și să împărțim, după stare și putere.

⃰ ⃰ ⃰

Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți, mulți dintre domniile voastre îmi trimiteți informații, linkuri, articole. Domnul Vlad Marina, un vechi prieten de corespondență, cu care împărtășesc aceleași valori, de exemplu, îmi trimite un articol despre Elon Musk. O adaptare după Bussines Insider. O să citez doar o frază: Când este întrebat cum a învățat să construiască rachete, Elon Musk are un răspuns scurt: am citit cărți! Un răspuns genial, comentează domnul Vlad Marina.

Tare aș dori ca mai mulți tineri din România să ia exemplul lui Elon Musk! Mulți dintre domniile voastre mă întreabă care este legătura dintre cel care scrie aceste rânduri și multimiliardarul Elon Musk. Cea dintre un ”old and wise polymath” și un ”still young space skipper” cum spune CEO SpaceX. După cum s-a trecut pe lista celor care vor ajunge, la timpul potrivit, pe Marte, este o listă de 1.100 de persoane, în ordine alfabetică. La litera ”M”, pe la sfârșit, citim: Elon Reeve Musk, căpitanul navei și inginer specializat în motoare reactive. Să nu fie șters de pe listă, este singurul care poate repara motoarele-rachetă, el le-a proiectat!

Pe Marte vom ajunge o mie de persoane, suta în plus este de rezervă. În orice caz vor face parte din al doilea val, care va ajunge pe Marte, de cinci mii de persoane. Invazia noastră începe! ”Mars, here I come!”

Horoscop Dar trebuie să-mi fac canonul față de UE și să vă informez de una, de alta. Informații pe care, de obicei, nu le găsiți în altă parte.

Creșterea economică s-a accelerat în România, în 2017, PIB-ul real fiind estimat să înregistreze o cifră record în perioada post-criză – 6,7% creștere. Principalul motor al creșterii a fost consumul privat, sprijinit indirect de reducerile de taxe și creșterile salariale din sectorul public și privat. După o perioadă de scădere în 2016, investițiile totale au început din nou să crească în 2017, însă într-un ritm mai lent, datorat în principal scăderii serioase a investițiilor publice pentru al doilea an la rând. Creșterea explozivă a consumului privat a determinat mărirea volumului de importuri, acest lucru făcând ca exporturile nete să acționeze ca o frână în calea creșterii PIB-ului real, în ciuda creșterii relativ puternice a exporturilor pe ansamblu. Acestea sunt principalele concluzii ale previziunilor economice intermediare de iarnă, publicate de Comisia Europeană miercuri, 7 februarie.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a afirmat: „Economia Europei a intrat în 2018 cu o sănătate solidă. În zona euro se înregistrează o rată de creștere care n-a mai fost atinsă de dinainte de criza financiară. Nivelul șomajului și al deficitelor continuă să scadă, iar investițiile cresc în sfârșit într-un ritm simțitor. Creșterea economică este, la rândul său, mai echilibrată decât era acum un deceniu și poate deveni mai durabilă, cu condiția să continuăm reformele structurale inteligente și politicile bugetare responsabile. Nu vom avea mereu această șansă de reformă care ni s-a oferit acum: acum este momentul să luăm deciziile ambițioase de care este nevoie pentru a consolida uniunea economică și monetară.

Horoscop Pe ansamblul Uniunii Europene, ratele de creștere pentru UE și pentru zona euro au depășit estimările formulate anul trecut, continuându-se tranziția de la redresarea economică, la expansiune. Se estimează că economiile din UE și din zona euro au crescut cu 2,4% în 2017, cel mai rapid ritm de creștere din ultimul deceniu. De asemenea, se estimează că aceste rezultate solide se vor menține pentru întreaga UE și pentru zona euro în 2018 cu o rată de creștere de 2,3% și respectiv de 2,0% în 2019.

Horoscop Previziunile economice europene intermediare se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluția cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor și a prețurilor produselor de bază, întemeiate pe informațiile disponibile până la data de 26 ianuarie 2018. În ceea ce privește celelalte date care au fost avute în vedere în scopul formulării previziunilor, s-a ținut cont de informațiile disponibile până la data de 30 ianuarie 2018.

Din acest an, Comisia Europeană va reveni la publicarea, în fiecare an, a două seturi de previziuni cuprinzătoare (în primăvară și în toamnă) și a două seturi de previziuni intermediare (în iarnă și în vară), în locul celor trei (iarnă, primăvară și toamnă) pe care le-a publicat în fiecare an începând din 2012.

Previziunile intermediare vor examina evoluția anuală și trimestrială a PIB-ului și evoluția inflației, pentru anul în curs și anii următori, pentru toate statele membre și pentru zona euro, precum și datele agregate la nivelul UE.

Horoscop Semne bune anul are, așa cum v-am anunțat! Să dea Domnul ca aceste cifre cu dinamică pozitivă să se oglindească și pe masa și în buzunarul românului, la toți românii, nu numai la cei bogați!

Avem un tineret minunat!” spunea, adesea, Împușcatul. Dacă și eu spun, acum, același lucru, o să mă împușcați și pe mine? Iată părerea CE! O să-i împușcați și pe ei?

Concurs Juvenes Translatores 2017-2018: Cosmin Ionuț Lazăr este câștigătorul din România. Comisia Europeană a anunțat vineri, 2 februarie, numele celor 28 de câștigători ai concursului său anual de traducere, „Juvenes Translatores”. Câștigătorul din România este Cosmin Ionuț Lazăr, elev în clasa a XI-a la profilul științe sociale, bilingv – engleză, din cadrul Colegiului Național „Costache Negri” din Galați.

Vă felicit pentru această performanță. Ați fost la înălțime și v-ați demonstrat talentul în toate cele 24 de limbi ale UE. Învățarea de limbi străine este o competență vitală pentru cariera și dezvoltarea voastră personală. Este fascinant să vezi atât de mulți tineri talentați. Multilingvismul ne definește ca europeni”, le-a transmis comisarul european responsabil pentru buget și resurse umane, Günther Oettinger, celor 28 de câștigători, elevi în învățământul secundar, și i-a invitat la Bruxelles, în data de 10 aprilie, pentru a le înmâna trofeele și diplomele.

Horoscop Pasionat de lectură, în general, de scris, de istorie, câștigătorul din România a ales să traducă din franceză în română, însă vorbește și engleza și a început să descopere și limbile turcă și spaniolă. „Fiecare limbă străină este specială în felul său, mai ales pentru că a cunoaște o altă limbă înseamnă a cunoaște o altă cultură[…]. Franceza nu constă doar într-un set de reguli gramaticale și într-un dicționar înțesat de termeni. Franceza este mai mult decât atât, și anume muzică, teatru, literatură, artă, istorie, iubire, eleganță, civilizație și frumos. Lista nu se încheie aici”, ne-a mărturisit Cosmin, care se consideră un umanist convins, fapt confirmat și prin participarea sa recentă la cursuri de teatru în limba franceză la „Biblioteca Franceză” din Galaţi. Profesoara care îl îndrumă în învățarea limbii franceze, dna Gina Baciu, îl descrie ca pe un elev talentat, ambiţios și perseverent, care „nu renunţă niciodată la ideile în care crede cu adevărat şi este mereu în căutare de noi lucruri pe care să le poată descoperi, învăţa şi perfecţiona […]. De aceea a obţinut premii importante la toate concursurile şi olimpiadele de limba franceză la care a participat”.

Horoscop Aflat la a 11-a ediție, concursul se bucură în continuare de mult sprijin și de interes din partea școlilor. Anul acesta, peste 3.300 de elevi din întreaga Uniune Europeană au tradus texte referitoare la aniversarea a 60 de ani de la întemeierea Uniunii Europene. Elevii au putut alege oricare dintre cele 552 de combinații posibile de două limbi oficiale ale UE. Au fost înregistrate 144 de combinații lingvistice, printre care polonă (limbă sursă) - finlandeză (limbă țintă) și cehă (limbă sursă) - greacă (limbă țintă). Toți câștigătorii - câte unul din fiecare stat membru - au ales să traducă în limba pe care o stăpânesc cel mai bine sau în limba lor maternă, așa cum procedează și traducătorii din instituțiile UE.

Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul „Juvenes Translatores” („tineri traducători”, în latină) în fiecare an, începând din 2007. Obiectivul urmărit este de a promova studiul limbilor străine în școli și de a le oferi elevilor posibilitatea de a înțelege ce înseamnă meseria de traducător. Concursul se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani și se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE. Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să studieze limbile străine și la nivel universitar pentru a deveni apoi traducători profesioniști.

Traducerea face parte integrantă din activitatea UE și a făcut obiectul celui dintâi regulament, în 1958.

Horoscop Da, de acord cu tânărul Cosmin, mai ales în ceea ce privește limba franceză, astăzi nu foarte răspândită în România. Personal știu bine cinci limbi străine și mă descurc în alte trei. Să știți că acest lucru mi-a folosit în cele 54 de țări pe unde am călătorit și am muncit.

Miki este mai bine, i-am făcut două injecții, una cu analgezic cealaltă, cu antiinflamator, mi le-a dat bunul doctor Cristian Bobu din Vălenii de Munte, un om și un medic excepțional. Mă miram, într-o corespondență că mereu sunt înconjurat de creștini: starețul Cristian, doctorul Cristian, grădinarul Cristian…

Horoscop Acum vă rog să mă scuzați, este târziu și trebuie să-mi fac canonul atonit și de mâncare, mâine se întoarce soția de la Bruxelles cu vești de mare mirare și să găsescă ceva pe masă…

Apoi, că nu am stare, dacă nu am dormit o noapte așa mi se întâmplă, întru în modul de veghe permanentă poate o să citesc ceva cărți, după cum spune Elon Musk, probabil ceva ce o să găsesc în bibliotecă. Am uitat să vă spun că în centrul de comandă al lansării Heavy Falcon se auzea, în surdină, dar clar, o muzică de fond. TSFH, ”El Dorado”. Este ceea ce ascult eu acum. Music Makes You Braver - nu uitați acest lucru, într-o lume făcută din armonii sublime dar și de amenințări pe măsură. Trebuie să ai ochi și urechi, inimă, ca să simți frumusețea Pământului și armonia Universului. Vă invit să simțiți, nu este greu, încercați, dacă nu astăzi, atunci mâine, pentru că este, în definitiv, o altă zi!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 17:06 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate