Grevă în Portul Constanţa: Peste 300 de sindicalişti protestează împotriva lui Mazăre şi Victor Ponta: Portul Constanţa, independent faţă de republica baronilor locali

Grevă în Portul Constanţa: Peste 300 de sindicalişti protestează împotriva lui Mazăre şi Victor Ponta: Portul Constanţa, independent faţă de republica baronilor locali

Peste 300 de sindicalşti s-au adunat în faţa Portului Constanţa pentru a protesta împotriva lui Victor Ponta şi a lui Radu Mazăre. Oamenii întrerup lucrul trei zile la rând, timp de două ore.

Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă, după ce Guvernul a decis să cedeze 13% din acţiuni primăriei oraşului. Motivul temerilor este faptul că primarul Radu Mazăre a anunţat că, la preluarea acţiunilor, va impune mărirea taxelor pentru operatori.

Din punctul de vedere al sindicaliştilor, orice creştere a taxelor ar duce la scăderea traficului de mărfuri. Aceasta fiind principala sursă de venit a portului, s-ar ajunge la imposibilitatea de plată a salariilor şi, implicit, la disponibilizări.

În consecinţă, oamenii au anunţat că suspendă lucrul timp de două ore, în zilele de luni, marţi şi miercuri. Ei au ales acest moment pentru că este ultima săptămână din campania electorală şi precizează că vor relua protestele dupa alegerile europarlamentare de duminică.

Un alt motiv pentru care aceştia protestează este că premierul Victor Ponta i-a promis lui Radu Mazăre cedearea Portului Constanţa către administraţia locală, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Radu Mazăre le-a promis oamenilor că va sta de vorba cu ei, săptămâna trecută, însă primarul nu s-a ţinut de cuvânt. Pe pancardele oamenilor sunt scrise mai multe mesaje, cum ar fi "Portul Constanţa, independent faţă de republica baronilor locali"