GRECIA. Poliţiștii evacuează o tabără de refugiaţi insalubră die lângă Atena

GRECIA. Poliţiștii evacuează o tabără de refugiaţi insalubră die lângă Atena

Poliţia elenă a anunţat vineri că a demarat evacuarea unei tabere insalubre de refugiaţi şi migranţi, în majoritate afgani, situată în Hellinikon, o suburbie din sudul Atenei, unde ei se instalaseră în urmă cu peste un an, relatează AFP.

„Aproape 500 de persoane erau în tabără şi operaţiunea a avut loc fără probleme'', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Theodoros Chronopoulos. 

Majoritatea refugiaţilor vor fi transferaţi într-o tabără amenajată în Thebes, la 100 km nord de Atena. Refugiaţii - bărbaţi singuri, fără familie, - vor fi transferaţi mai târziu în tabăra amenajată după efectuarea unui control de identitate de către poliţie, a explicat responsabilul respectiv, conform Agerpres.

În urmă cu zece zile, Ministerul elen pentru politica migraţiei i-a avertizat pe refugiaţi că trebuie să părăsească tabăra improvizată. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Tabăra din Hellinikon era o soluţie temporară a autorităţilor elene în timpul marelui flux de refugiaţi în Grecia în 2015, deoarece ţara nu putea să facă faţă fenomenului. În acea vreme, mii de refugiaţi invadaseră cheurile portului Pireu, aproape de Atena şi de Hellinikon, în timp ce mii se îndreptau către tabăra improvizată Idomeni la frontiera greco-macedoneană, în nordul ţării, pentru a ajunge în state din nordul Europei, înainte de închiderea frontierelor în martie 2016. 

De atunci, circa 60.000 de refugiaţi şi migranţi sunt blocaţi în Grecia, dintre care mulţi sirieni, afgani şi pakistanezi care caută să obţină azil în Grecia sau care încearcă pe căi ilegale să ajungă într-o ţară europeană mai prosperă decât Grecia. 

În timpul marelui flux din 2015, afganii erau consideraţi refugiaţi care au drept de relocare sau reîntregire familială, ca sirienii. Dar, de la acordul UE-Turcia care vizează limitarea fluxului migratoriu via Turcia, afganii au fost privaţi de acest drept şi sunt acum ameninţaţi cu expulzarea, în pofida insecurităţii din ţara lor, unde numărul de victime civile creşte neîncetat.