Gorghiu: PNL a strâns 1.200.000 de semnături pentru demisia lui Ponta. PSD, o maşină uzată

Gorghiu: PNL a strâns 1.200.000 de semnături pentru demisia lui Ponta. PSD, o maşină uzată

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii au strâns 1.200.000 de semnături pentru demisia premierului Victor Ponta şi a catalogat PSD drept ''o maşină uzată''.

"Cel mai rău lucru în politică şi cel mai periculos pentru tineri este când se cred perfecţi. Vedem unul la Palatul Victoria care se crede perfect. Nu-i urmaţi exemplul", le-a transmis Alina Gorghiu tinerilor liberali, potrivit Agerpes.

Ea a reafirmat că, în contextul în care premierul Victor Ponta este inculpat, PNL îi cere demisia şi a arătat că liberalii au adunat 1.200.000 de semnături în acest sens.

"Singurul lucru pe care PNL poate să-l facă este să-i ceară demisia. Avem acele 1.200.000 de semnături adunate", a spus Alina Gorghiu, la Şcoala de vară a TNL.

"Domnia sa are un statut atunci când vine vorba de justiţie. Este inculpat, acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri, căruia i s-a pus sechestru. Ca atare, atacul la persoană nu va şterge această imagine", a mai spus Gorghiu, punctând că liderii europeni se uită la Victor Ponta ca la un inculpat.

Ea a comparat PSD cu o "maşină uzată care nici piese de schimb nu mai are" şi a susţinut că partidul nu mai este capabil să se reformeze şi nu mai are oameni. În acelaşi timp, copreşedintele PNL le-a cerut tinerilor liberali mobilizare pentru viitoarea campanie electorală, subliniind că la viitoarele alegeri trebui să participe "oameni proaspeţi, care nu s-au compromis".

"Mi-ar plăcea să văd că la locale un consiliul judeţean va fi condus de o femeie", a adăugat Alina Gorghiu.

Ne puteți urmări și pe Google News