Gică Popescu a cedat nervos în penitenciar

Gică Popescu a cedat nervos în penitenciar

Aflat în Penitenciarul Arad, unde ispășește o pedeapsă de trei ani și o lună primită în "Dosarul transferurilor", Gică Popescu ar fi avut o cădere nervoasă din cauza problemelor cu care se confruntă Școala de Fotbal, pe care a înființat-o și a intrat în faliment.

„Gică Popescu are un comportament total neadecvat faţă de cadrele militare ale Penitenciarului, folosind injurii la adresa acestora. Comportamentul josnic la care Gică Popescu s-a pretat nu îi face deloc cinste şi nu va fi prea uşor trecut cu vederea de conducerea penitenciarului, acesta urmează să fie sancţionat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cazul lui urmând să fie luat cât de curând în discuție”, au declarat surse din interiorul Penitenciarului Jilava, pentru Spynews.ro.