Ghinionul, întâmplarea potrivnică, de cele mai multe ori chestiune care ține de aleator, poate căpăta uneori semnificații ceva mai profunde. În noiembrie 2014, candidatul, pe atunci, la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, năucea pentru prima dată publicul românesc.
Într-un interviu filmat declara, nici mai mult și nici mai puțin, decât că profesorii care nu au reușit, așa cum a reușit el, ca din muncă cinstită să-și cumpere șase case, au avut ghinion. N-a durat prea mult și, după ce românii i-au remarcat în timp actualului președinte propensiunea pentru gafe și bizarerii, numelui său i-a fost atașată porecla „Ghinion”. După cum media a tratat pe larg, în prima zi a acestei săptămâni, președintele Iohannis a susținut o conferință de presă. După luni întregi de tăcere, din care nu a ieșit decât ca să repete că așteaptă demisia lui Victor Ponta din funcția de premier și că vrea neapărat „guvernul lui”, îmboldit probabil de consilieri, președintele și-a luat inima în dinți.
A încercat întâi să explice ce a fost aiureala cu retrimiterea Noului Cod Fiscal, pe care partidul său îl votase în unanimitate. Am putut afla, astfel, că probleme cu Codul nu ar fi fost dintru început, dar că a decis să-l retrimită Parlamentului, fără să spună ce-l nemulțumește, pentru că înainte de a fi votat, s-a vorbit prea puțin despre el, dar acum este bine, s-a vorbit destul, e mulțumit, l-a promulgat satisfăcut.
A doua chestiune de interes abordată a fost cea a sumelor imense, de peste 1 milion de euro, alocate restaurării și lucrărilor de extindere a Vilei Lac 3. Președintele ne-a anunțat că el nu a cerut decât zugrăveli interioare și exterioare, restul lucrărilor fiind rodul pretențiilor SPP-ului, gusturilor RAPPSului și exigențelor „specialiștilor”.
Toți ăștia insistă grămadă, ei vor, nu el, nu consoarta-i eclipsatoare, ei sunt modești. Să mori de râs, nu alta, dar să trecem peste! Ultimul subiect important abordat, problema refugiaților care iau cu asalt Europa: „La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o şedinţă informală a miniştrilor de Interne. Aşteptăm ca acest concept să fie făcut public. Atunci vom putea să reacţionăm foarte concret. Din acest motiv am temporizat şedinţa CSAT. 1.700 şi ceva, atâţia refugiaţi vor veni maxim în România pentru că atâtea locuri sunt disponibile. Maxim 1.700 și ceva, a spus președintele, cu alte cuvinte, mai mulți, nu!
Ei bine, doar două zile mai târziu, Comisia Europeană a anunțat că, pe lângă cei peste 1700 de refugiați anunțați de președinte ca „maxim” posibil, România va mai primi încă 4.646, cotăparte din cei 120.000 suplimentari de redistribuit, ajunși între timp pe Continent. Propunerea ar urma să fie votată în Consiliul European din 14 septembrie. Rezultatul acestui vot îmi este imposibil de anticipat. Nu pot, însă, să nu remarc situația în care se află Klaus Iohannis, una care amintește de bancul cu iepurașul care ștergea pușca.
Abia a apucat și el să facă pe bărbatul de stat, pe președintele de țară cu mușchii umflați, preocupat și de altceva decât de plimbări prin lume cu consoarta, abia a apucat media să spună „bine că a zis și el ceva!” și na belea, ghinion, ca să-l citez, mai-marii Europei anunță că au alte planuri pentru România.
Ce va face Iohannis? Își va menține poziția exprimată joi, aceea de nemulţumire faţă de anunţul Comisiei Europene referitor la introducerea unor noi cote obligatorii pentru statele membre. Va fi bățos, va da cu pardesiul de pământ în problema creșterii de patru ori a cotei dedicate României, sau o va înghiți și face o nouă conferință de presă, în care să ne explice virtuțile vorbitului când trebuie să taci, și ale tăcutului când trebuie să vorbești?
Recomandările noastre
