Scriitorul Gellu Naum s-a născut la 1 august 1915 la Bucureşti. Este fiul poetului Andrei Naum, care a murit în luptele de la Mărăşeşti, şi al Mariei Naum. Un scriitor interzis de comunişti, adorat de cititori.

În perioada 19-26 mai 2015, Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Fundația „Gellu Naum” și în colaborare cu Muzeul Municipiului București și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” organizează proiectul cultural „Gellu Naum - Centenarul nașterii”.

Proiectul cultural „Gellu Naum – Centenarul nașterii” își propune valorificarea patrimoniului literaturii române și a culturii scrise prin două evenimente care vor marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea scriitorului avangardist Gellu Naum: Expoziția „Centenar Gellu Naum” și Colocviul Gellu Naum.

Expoziția „Centenar Gellu Naum” va fi vernisată marți, 19 mai 2015, ora 18:00, la Muzeul Municipiului București și va rămâne deschisă publicului în perioada 19 mai-1 iunie 2015. La vernisaj vor participa Ioan Cristescu (directorul Muzeului Național al Literaturii Române), Simona Popescu (scriitoare) și Adrian Majuru (directorul Muzeului Municipiului Bucureşti).

 

Colocviul Gellu Naum se va desfășura luni, 25 mai 2015, și marți, 26 mai 2015, la Muzeul Municipiului București (deschiderea) și la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (lucrările colocviului) și va reuni nume importante ale culturii românești care au influențat receptarea critică a operei lui Gellu Naum de-a lungul timpului. În cadrul colocviului, va avea loc și proiecția „Tatăl meu obosit”, montare de David Esrig, după volumul omonim al lui Gellu Naum, în prezența regizorului.

Etape din viaţa scriitorului

Gellu Naum a studiat filosofia, între 1933 şi 1937, la Universitatea din Bucureşti. În 1938 pleacă la Paris (la îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pe care-l cunoscuse în 1936), unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind un doctorat despre Abélard. Prin intermediul lui Brauner ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.  În 1939 se întoarce în ţară, unde va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit. Profund marcat de experienţa războiului, se îmbolnăveşte grav în 1944, fiind demobilizat.

În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate, deosebit de intensă între anii 1945 -1947, îl va face pe Breton să afirme: „Centrul lumii s-a mutat la Bucureşti”. După decembrie 1947, în condiţiile impunerii realismului socialist ca unică formă de exprimare, grupul se destramă, iar pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. Între 1950 şi 1953 predă lecţii de filozofie la Institutul Agronomic, iar mai apoi îşi câştigă existenţa din traduceri (Diderot, Stendhal, Hugo, Dumas, Jules Verne, Gracq, Prévert, Char, Kafka, Beckett).

După 1968 poate publica din nou. Universul lui poetic singular şi forţa talentului său, pregnante în volumele care se succed începînd cu acest an, îi vor aduce o binemeritată, dar târzie recunoaştere.

Se retrage la Comana, împreună cu soţia sa Lyggia (născută Alexandrescu), cu care se căsătorise în 1946 şi care va deveni personajul emblematic al volumului Zenobia, publicat în 1985. Aici, pe „malul albastru”, va continua să-şi scrie poemele.

După 1990 este invitat să susţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia. Opera sa este tradusă în principalele limbi de circulaţie internaţională, la edituri prestigioase, fiind încununată cu premii importante. În 1995 a fost timp de un an bursier DAAD la Berlin. Se stinge din viaţă la 29 septembrie 2001, dispariţia sa fiind resimţită ca o mare pierdere pentru poezie. )

„Eu am trăit multă vreme izolat”

Gellu Naum declara, la un moment dat pentru Deutche Welle: „(...) Poezia trebuie privită, înainte de orice, ca un mod de viaţă. A fi poet nu însemnează numai a scrie şi a tipări. Dar se întâmplă uneori, şi nu prea rar, ca poeţii să uite perfecţionatele mecanisme ale dresajului care înlesnesc sau fac imposibilă intrarea lor pe panta exactă a poemului. Mecanismele acestea ştiu să aleagă poeţii convenabili şi să-i înlăture pe cei ce nu aderă la coliviile spre care sunt îndrumaţi. Asta se întâmplă cam pretutindeni, cu mai multă sau mai puţină duritate. Aşa se face că majoritatea poeţilor sunt recunoscuţi ca atare mai ales după ce mor, pentru că atunci ei nu prea mai pun probleme...”.

Apoi despre exilul său: „Eu am trăit multă vreme izolat. Vreme de 25 de ani, după război, nu mi s-a permis ieşirea din ţară, pentru faptul că în 1938 îmi începusem studiile de doctorat la Sorbona. Când mi s-a dat, în sfârşit, un paşaport, am călătorit cât am putut, am răspuns la toate invitaţiile la festivaluri de poezie şi la alte manifestări poetice. Asta, repet, după 25 de ani de izolare. Atunci am simţit un fel de «furie» a călătoriei, voiam să-mi iau revanşa pentru cei 25 de ani în care fusesem împiedicat să-mi văd vechii prieteni, poeţi şi pictori, de care fusesem despărţit.”

Sursa: www.gellunaum.ro