E un lucru de tăria unei axiome azi că aviația anglo-americană a bombardat Ploieștii în timpul celui de-al Doilea Război mondial. S-au scris cărți pe această temă, una aparținînd chiar unui străin: „Raz de marée sur les pétroles de Ploiești”.

E un studiu scris de James Dugan și Carroll Stewart în 1962, tradus la Robert Lafont în 1963. O carte dedicată raidului american asupra Ploieștilor la 1 august 1943. James Dugan a fost în timpul bombardamentului membru al Secțiunii Actualități Fotografice și Cinematografice a Corpului 8 de Armată a Forțelor aeriene ale SUA care au furnizat cele trei grupe de bombardiere pentru Operațiunea Tidal Wave (Tsunami), iar Carroll Steward lucra la Relații publice. Cartea e rezultatul unei documentări extraordinare, incluzînd și interviuri personale cu 164 de participanți la Operațiune.

Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri din perioada Guvernării Ion Antonescu, după mine cele mai puternice documente despre România reală din perioada respectivă, fac referire însă la un bombardament al aviației sovietice, întîmplat pe 13 iulie 1941, destul de serios dacă ar fi să credem dezbaterii dedicate atacului în Ședința din 14 iulie 1941, condusă de Mihai Antonescu:

„M. Antonescu: Domnilor miniștri, v-am convocat pentru o serie întreagă de chestiuni de ordin general și, în același timp, pentru ca să vă informez asupra a două împrejurări mai puțin fericite, care s-au petrecut ieri: una, cu caracter general și alta, un accident nefericit, care totuși, în împrejurările de astăzi, este destul de neplăcut. Ieri a fost un bombardament aerian la Ploiești. Folosind un moment de relaxare, după-amiază, șase avioane sovietice s-au coborît, fiind, se pare, camuflate avioanele acelea cu tricolorul român și cel german. Mi s-a spus că purtau insignele germane. Ele au bombardat marginea Ploieștilor, aruncînd bombe în regiunea unde se găsesc rafinăriile societăților «Orion», «Astra» și «Petrol-Block», și au produs un incendiu, datorită, firește, unei situații foarte puțin favorabile posibilităților de izolare în această regiune, unde, după cum vă amintiți, sînt pachete de instalații și de rezervoare. Incendiul s-a întins. Chiar acum însă, dl g-ral Davidescu mi-a comunicat că mai este un rezervor care mai arde încă și că speră ca pînă diseară să poată fi stins și acesta.

Ceea ce desprind din acest bombardament este faptul că trebuie totuși să luăm unele măsuri. Am fost imediat acolo, ieri după-amiază, și mi-am dat seama, întîi, că instalațiile noastre de pompieri din Ploiești sînt cu totul insuficiente, cu toată organizarea lor tehnică. Dar nu numai aceasta am constatat, că instalațiile de care dispunem acolo sînt insuficiente, dar, în special, mi s-a semnalat faptul că n-au suficiente furtunuri pentru incendii, din care cauză au trebuit să împrumute de la organizația de pompieri germană locală, să împrumute 700 metri de furtuni. Am făcut și eu intervenții pentru ca să putem obține, pe calea unui import de la ei, 2000 metri de furtunuri. Îl rog pe dl ministru al Economiei Naționale ca să facă o intervenție directă pe lîngă dl ministru Neubacher,  (Hermann Neubacher, consilier economic al Germaniei  pe lîngă Guvernul Antonescu în 1941, aflat la București la vremea respectivă n.n.) pentru ca să ni se aprobe acest import – și aceasta cît mai repede – organizîndu-se, dacă este posibil, transportul cît se poate de repede, pentru ca astfel să putem avea la Ploiești un minimum de organizare a serviciului de pompieri de acolo.

De altfel, am dat o dispoziție ca o unitate de pompieri de la București să se deplaseze acolo. Am vorbit cu dl colonel respectiv și vă rog să dați dispoziții ca situația aceasta să rămînă așa, cel puțin pentru două săptămîni. Vă rog ca, deocamdată, aceste unități, deplasate de la București, să rămînă în Ploiești, în toată această perioadă, care ar putea să fie mai amenințătoare pentru instalațiile de petrol de acolo.

Zic – «pentru această perioadă» – pentru că ați văzut și dv. că s-a încheiat un acord între Anglia și Rusia. Consecințele acestui acord, pe care trebuia să le prevedem, vor fi că, probabil, se va încerca de către organizația britanică să se sprijine un bombardament al regiunii petrolifere române, în așa fel încît ne putem aștepta în aceste zile – pînă cînd situația frontului de la Kiev și din Sud va evolua – să se încerce o succesivă bombardare a regiunii petrolifere. De aceea este bine ca, pentru toată această perioadă, unitatea de pompieri pe care am trimis-o de la București să rămînă la Ploiești.

G-ral D. Popescu (General Dumitru I. Popescu, Ministru de Interne între 21 ianuarie 1941 – 23 august 1944, arestat la 17 mai 1946, condamnat la 10 ani temniță și eliberat în 1956 – n.n. ): O s-o mai întărim.

I. Antonescu: Foarte bine, s-o mai întăriți. Pe de altă parte, rog pe dl ministru al Aerului să organizeze o patrulă, o unitate de vînătoare, cu aviatori germani. Am solicitat și pe dl general Speidel în această privință, pentru ca să putem astfel asigura regiunii Ploiești, pentru cîtă vreme, un regim de apărare aeriană deosebită.

G-ral Gh. Jienescu (Ministru secretar de stat la Subsecretariatul de Stat al Aerului, organism creat în octombrie 1940 pentru activitatea aeronauticii între 27 ianuarie 1941 și 23 august 1944, după 23 august, pînă februarie 194, arestat la domiciliu, din februarie 1946 pînă în februarie 1948, arestat şi depus la închisoarea Comandamentului Militar al Capitalei, în 6 februarie 1948 condamnat definitiv la 20 de ani de temniţă cu degradare civică şi confiscarea averii – n.n.): Toate dispozitivele sînt realizate.

I. Antonescu: Vă rog să fie perfectate.

G-ral Gh. Jienescu: Dispozitivul vine de la generalul Speidel. Are două antene una, Buzău-Ploiești, și alta pe la Otopeni. Dar la Ploiești nu este aviație locală.

I. Antonescu: Trebuie organizată.

G-ral Gh. Jienescu: Dispozitivul este realizat. Din Moldova au sosit la Buzău două escradrile de vînătoare. Avem forța a șapte escadrile de vînătoare acolo.

I. Antonescu: Tot în legătură cu apărarea aeriană, v-aș ruga să cercetați dv. – am discutat această chestiune și cu dl ministru al Armatei – situația de la Sulina, luînd dispozițiile pentru ca măsurile Marelui Cartier să se execute cît mai repede. Am vorbit cu dl colonel Gerstenberg ( colonelul, ulterior, generalul Alfred Gerstenberg, comandantul aviației germane din România, luat prizonier la 28 august1944 de trupele române, predat rușilor, evident,  și dus în URSS, în lagăr, unde a stat pînă în 12 octombrie1955, n.n.) pentru ca să organizeze o cooperare în această privință.

Prin urmare, trebuie luate măsuri de ordin tehnic pentru apărarea regiunii și de ordin militar și antiaerian.

Ieri a fost o pătrundere cu totul surprinzătoare, folosind un moment de relaxare. Față de cele petrecute, nădăjduiesc că acum, folosind această experiență, dacă se iau toate măsurile necesare, nădăjduiesc că vom putea evita asemenea accidente ca cel de la Ploiești, cu toate că războiul este – firește – război și niciodată nu poți ieși din el fără să ai asemenea încercări, fără să suporți astfel de prejudicii.

I. Marinescu (Ministrul Economiei Naționale între 26 mai 1941 – 23 august 1944 – n.n.): Am fost și eu acolo, după dv.. Pot să vă spun care este situația. S-a luat măsura să se pompeze țițeiul la societățile vecine. Lucrul la «Astra» și «Columbia» a fost oprit. Pagubele sînt de 8% din capacitatea de rafinare, care, după cum știți, este dublă față de capacitatea de producție, așa încît, din punct de vedere economic general și al interesului pentru petrol, nu reprezintă o pagubă simțitoare în această privință. Au ars 16 rezervoare.

Din fericire, în ajun se expediase 1200 vagoane de benzină, aproape toată benzina fabricii «Orion». Ceea ce a ars a fost producția unei zile, au fost 3-400 vagoane de motorină și petrol, producție de calitate inferioară. Nu ne costă prea mult.

G-ral I. Sichitiu (Ministru al agriculturii și domeniilor între 27 ian. 1941 – 19 mart. 1942, condamnat la 9 octombrie 1944, la 10 ani temniță grea – n.n.): Au profitat de soare, încît n-au putut fi descoperiți.”

Un incendiu nu era stins la începutul ședinței. La un moment dat pe parcursul reuniunii, Mihai Antonescu intervine:

„Îmi face plăcere – mi s-a comunicat acum – să vă anunț că focul de la Ploiești a fost stins. Dl g-ral Davidescu mă informează că focul de la rezervoarele de petrol a fost stins. Este un lucru de mare importanță. Toată noaptea n-am închis ochii din cauza aceasta. Focul acesta era un punct de reper fix. Incendiul de acolo a fost pentru mine o tortură groaznică, pentru că putea servi drept punct de orientare ca să fie atacată toată regiunea petroliferă Ploiești. Era un punct fix de reper, care facilita operațiunile de bombardament. În felul acesta, scăpăm de o mare neliniște și o mare primejdie.”

Bombardamentul a fost destul de serios din cîte de vede. A fost trecut cu vederea chiar și de către istorici, pentru că la vremea respectivă regimul n-avea nici un interes să alerteze opinia publică în privința pericolului aerian rusesc, iar după aceea nimeni nu s-a mai ocupat de el.

Din Stenogramă se vede limpede că n-aveam la Ploiești, în zona de capitală importanță strategică, nici măcar furtunuri de incendii, d-apoi apărare antiaeriană.

Dincolo de noutatea informației, intervenția lui Mihai Antonescu ne semnalează că și în 1941, în plin Război și sub un regim de autoritate, România suferea de eternul sindrom:

Ne-a luat pe nepregătite!