În numeroase cartiere ale orașelor din Franța, legea Republicii a fost înlocuită cu legea Coranului.

„La France soumise” („Franța ocupată”) este titlul unei cărți zguduitoare apărute recent, scrisă de un colectiv de autori sub îndrumarea lui Georges Bensoussan.

Cartea strânge între coperțile ei zeci de mărturii – uneori anonime, de teama represaliilor – ale unor funcționari publici (infirmiere, profesori, polițiști etc.) și primari, demonstrând că islamizarea nu doar că este pe cale să se producă în Franța, ci chiar că în multe părți ale ei s-a și realizat.

Unele mărturii dau fiori, scrie Planet. Potrivit corpului medical, străinii abuzează cu bună știință de sistemul de sănătate francez. Héloise, o infirmieră cu o vechime de 20 de ani:

„Îmi amintesc de un bolnav (francez – n.r.) care avea nevoie de o supraveghere strictă în ceea ce privește schimbarea pansamentelor și care a fost trimis acasă, urmând să fie pansat la domiciliu de un infirmier liber-profesionist, în timp ce un pacient algerian în aceeași situație a rămas un an în grija serviciului.”

Personalul intervievat relatează și despre pătrunderea religiei în spitate. Evident, religia islamică. Nu doar prin intermediul corpului sanitar (tot mai multe doctorițe, asistente și infirmiere poartă văl islamic) ci și din partea pacienților care nu își ascund disprețul față de cei care-i îngrijesc ba fac adesea și uz de violență.

Mai mult, un medic generalist din Saint Denis explică faptul că generozitatea sistemului de sănătate francez „nu este văzută ca o dovadă de generozitate a Franței ci mai degrabă ca un tribut normal al unei țări colonialiste care trebuie să plătească pentru ce a făcut”.

Hélène Bary, funcționară de prefectură într-o suburbie din sudul Parisului, afirmă că hainele tradiționale islamice se înmulțesc în ritm rapid în așa măsură încât te crezi uneori într-o țară musulmană. Mai mult, în legătură cu salafiștii, ea spune:

„Am încercat să înțeleg poziția musulmanilor ‘moderați’. Aceștia nu îi critică niciodată (pe radicali – n.r.). Dimpotrivă, adeseori își exprimă admirația față de salafiști.”

Lucie Roch, șefa unui centru social din zona pariziană, face o altă mărturisire cutremurătoare:

„O colegă conducea mașina la marginea unui cartier popular, când un 4X4 mare îi taie fața; ea claxonează, 4X4 virează și o blochează. O femeie cu văl islamic coboară din jeep și o interpelează: ‘Tu m-ai claxonat?’ Colega mea confirmă amintindu-i politicos regula priorității, la care ea răspunde: ‘Cucoană, aici nu mai ești la tine acasă, aici nu mai ai prioritate’.”

Andre Gérin, deputat comunist de Vénissieux, care a avut de îndeplinit o misiune parlamentară în legătură cu imamii auto-proclamați, explică:

„Ismalizarea generală a tinerilor este pe cale să se producă, este evident. Asta o demonstrează și multe studii culturale (...) Se observă înmulțirea locurilor de cult improvizate, portul ținutelor religioase în mare expansiune și adesea apar grafitti antisemite și antioccidentale.”

În materie de educație, profesorii din suburbii evorbesc despre o accentuare – chiar o banalizare – a antisemitismului, o accentuare a segregării dintre fete și băieți, o violență regulată față de personalul pedagogic. Ei vorbesc și despre o școală redusă la rolul de a găzdui copiii, care au dreptul să aleagă la ce cursuri participă.

Pierre Joly, profesor de literatură la un colegiu în Île-de-France vorbește despre ura elevilor față de evrei și francezi:

„Trebuie să-i f...em pe francezi”, i-a spus un elev.