Țineți minte jocurile din cărțile copilăriei, alea în care te puneau să găsești 5, 6 sau 7 diferențe între două imagine ce păreau identice? Mă uit la pozele de mai jos și îmi dau seama că eu nu sunt capabil să văd vreo diferență importantă.
Și asta e rău?
E un subiect la care m-am gândit destul de mult atunci când era în toi dezbaterea legată de copiii aduși la protestele #rezist din Piața Victoriei. Multă furie a stârnit subiectul ăsta! Multă patimă și societatea părea ruptă-n două. Ca de obicei, când sunt teme din astea sensibile, pare că România este un biet teren viran pe care se luptă pe viață și pe moarte două tabere.
Așa cum bănuiam, flegmele care zburau din toate direcțiile nu erau ”din suflet”, ci doar adunau mizeria din gâtlejurile ”prestatorilor”. Dovada cea mai bună este că apărătorii de acum o lună ai protestatarilor cu prunci în brațe râd acum de cei care și-au luat copiii la Marșul pentru Viață. Și – vorba ”lozurilor” – ”viceversa”. Eu cred că acest nou duș rece de ipocrizie pe care-l primim – mă refer la cei capabili să prindă ideea din alăturarea acestor imagini – este încă o lecție că nimic nu e veșnic în România, nici măcar convingerile ferme!
Dar nu ăsta e motivul care mă face să scriu, acum, când am văzut copii la mitingurile ambelor tabere din viața publică românească. Motivul este că mi-am dat seama că prezența copiilor la manifestațiile părinților nu este decât una dintre modalitățile prin care maturii încearcă să transmită urmașilor convingerile lor. E o formă de educație și maturul transmite ce crede el că este bine să știe minorul. Părintele are acest drept, de a decide unele dintre lucrurile pe care copilul său le învață. Gestul nu este structural mult diferit de cel al părinților care-și duc copiii la Biserică sau la manifestări muzicale.
Doar nu e nimeni nebun să creadă că un copil știe că e vremea împărtășaniei, că hoții fură noaptea, că avortul e un păcat sau că rockul e de preferat muzicii electronice! Nu, el mimează gesturile părinților și, încet, încet, deprinde, preia de la generația matură ceva ce va duce mai departe.
Cu o mențiune!
Dacă micuțul nu e adus acolo ca să învețe ceva despre valorile părintelui său (bune sau rele, nu asta e discuția) și e doar folosit ca să întărească emoțional mesajul pe care acel părinte vrea să-l transmită autorităților sau societății, atunci, pozele de mai sus îmi displac profund.
Recomandările noastre
