Fotbalul columbian a devenit prosper devenit sub influența cartelurilor de la Medellin și Cali

Fotbalul columbian a devenit prosper devenit sub influența cartelurilor de la Medellin și Cali

Pablo Escobar și frații Rodriguez au pus stăpânire pe marile cluburi columbiene și au combinat plăcerea cu afacerile. Baronii drogurilor spălau bani și întrețineau relații de prietenie cu fotbaliștii. Doi internaționali au ajuns să se implice în treburile lumii interlope

Războiul drogurilor, care a făcut ravagii în Columbia, în anii ‚ 80 și ‚ 90 s-a răsfrânt și asupra fotbalului din această țară. În timp ce în România marea rivalitate era între Steaua și Dinamo, reprezentantele Ministerelor Apărării și Internelor, în Columbia, orgoliile erau împărțite de baronii drogurilor. Pablo Escobar, omul care a dus traficul de cocaină la scară industrială, avea timp să se ocupe și de echipele din Medellin: Independiente și Atletico Nacional. În același timp, frații Miguel și Giberto Rodriguez, cei care îi făceau concurență lui Escobar, pe piața „prafului alb”, protejau clubul America de Cali. 

FOTO: Gilberto ilberto și Miguel Rodriguez erau fanii și protectorii echipei America de Cali

Ne puteți urmări și pe Google News

Spălau banii prin intermediul cluburilor

La mijlocul anilor ‚ 80, Columbia a trăit o rușine fără precedent, după ce a pierdut dreptul de-a organiza Cupa Mondială din 1986, care ulteiror a ajuns în Mexic. Războiul dintre cartelurile de droguri a făcut imposibilă dezvoltarea infrastructurii necesare pentru un eveniment de asemenea amploare. Baronii drogurilor foloseau cluburile de fotbal pentru a spăla o parte din banii pe care îi produceau, iar finanțarea generoasă avea să dea rezultate. „Aveam încasări din bilete de câteva zeci de mii de dolari şi declaram câteva milioane. Plăteam un milion pentru un jucător şi spuneam că am dat trei milioane! Schema era foarte simplă”, a explicat unul dintre apropiații lui Escobar, schema prin care traficanții finanțau cluburile și albeau banii.

Paradoxal, în acea perioadă apare prima mare generație a fotbalului columbian. Carlos Valderrama, Rene Higuita, Faustino Asprillia sau Freddy Rincon au fost jucători care au devenit foarte cunoscuți în fotbalul european. Iar în 1989, Atletico Nacional devine prima echipă din această țară care câștigă Copa Libertadores. Însă, lumea interlopă a avut influență nefastă asupra multor fotbaliști columbieni. Celebru rămâne cazul lui Andres Escobar, împușcat după ce și-a marcat un autogol la Mondialul din SUA 1994.

FOTO: Pablo Escobar deținea două echipe: Nacional și Atletico

Higuita, prieten cu Escobar

Rene Higuita a fost bun prieten cu Pablo Escobar și s-a implicat în eliberarea acestuia, după ce baronul fusese arestat în urma unui caz de răpire. Freddy Rincon, jucător care a evoluat la Napoli sau Real Madrid, a avut legături strânse cu organizația mafiotă din Cali, pentru care a spălat sume imense de bani, în Panama. În 2007 a fost condamnat, în Brazilia, 4 luni și jumătate de închisoare din cauza acestor inginerii financiare provenite din droguri. Ulterior, a fost eliberat condiționat.

Diego Osorio, un alt jucător important columbian, a fost arestat, anul trecut, de autoritățile din țara natală, după ce a fost prins pe aeroportul din Bogota cu 1,2 kilograme de cocaină. Deși n-a intrat în această „zonă gri”, Faustino Asprilla n-a fost scutit de probleme. Fostul atacant s-a mutat, în 2014, din Columbia, după ce a primit mai multe amenințări din partea unor interlopi care îi cereau taxă de protecție.