Sunt glumeți și veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar, așa cum uită lesne dușmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile.
De beție, nici nu se dau în lături, nici nu se prăpădesc după ea; plăcerea lor cea mare este totuși să întindă mese de la a șasea oră din zi până la trei noaptea, uneori chiar până în zorii zilei, și să se îndoape cu vin până ce varsă. Totuși, nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urât de iarnă, când frigul închide pe locuitori între pereții odăilor și-i îndeamnă să-și încălzească mădularele cu vin. Nu cunosc nici un fel de măsură: când le merge bine, se îngâmfă; când le merge rău, se descurajează. La prima vedere, nimic nu le pare greu; dacă se ivește cea mai mică greutate, se tulbură, nu știu ce să facă și, în sfârșit, dacă văd că încercările lor sunt zadarnice, sunt cuprinși de căință, târzie însă, de ce-au făcut. […] Ibovniciile sunt rare la ei, dar tinerii socotesc că nu e de rușine, ci de laudă ca, până se căsătoresc, să facă dragoste într-ascuns, ca și cum ar fi dezlegați de orice lege.” (Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Academiei, București, 1973)
Buuun! Aţi înţeles?... Aş insista, totuşi, pe situaţia în care moldovenii (sau, mai exact, numai anumiţi moldoveni, cei aleşi, de pildă!) se exilează de pe meleagurile lor şi ajung prin alte părţi ale ţării. Cum ar fi la Bucureşti. Împreună cu firea lor. Aici, orice ar face ei, nu-şi pot depăşi condiţia. Nuşi ies din firea lor, neam! Totuşi, când ROMGAZ anunţă că opreşte livrarea de gaze către ELCEN (bucureştenii începând deja să clănţăne din dinţi!), atunci se cam pierd cu ea. Cu firea. Căci, vorba cronicarului: „(…) când le merge bine, se îngâmfă; când le merge rău, se descurajează”, adăugând: „(…)dacă se ivește cea mai mică greutate, se tulbură, nu știu ce să facă (…)”! În schimb, peste patru ani, bucureştenii vor şti…
Recomandările noastre
