Finanțarea partidelor doar de la buget, adoptată de deputați

Finanțarea partidelor doar de la buget, adoptată de deputați

Proiectul de lege privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor cu 262 de voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi 20 de abţineri.

Iniţiatorul proiectului, deputatul PSD Mircea Drăghici, a declarat la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor că proiectul de act normativ prevede în primul rând că toate campaniile electorale vor fi finanţate exclusiv din fonduri de la stat.

"În acest proiect am preluat observaţiile Grupului de ţări pentru lupta împotriva corupţiei şi ale Ministerului Justiţiei şi Autorităţii Electorale Permanente. Iniţiativa prevede finanţarea exclusiv de la stat a viitoarelor campanii electorale, reducându-se astfel cheltuielile în exces în campaniile electorale şi descurajându-se corupţia. Persoanele care candidează îşi vor achita cheltuielile de campanie, urmând ca statul să ramburseze banii. Sigur că această rambursare va ţine cont de anumite aspecte, plafon pentru cheltuielile de campanie şi depăşirea de către candidat a unui scor electoral pentru a încasa aceşti bani. Banii primiţi de candidaţi vor merge doar către anumite tipuri de cheltuieli - publicitate electorală la televiziune, radio, presă scrisă, mediu online, sondaje, pliante şi broşuri. Va fi interzisă distribuţia de bunuri cu însemne electorale ca de exemplu pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi", a spus Drăghici.

El a adăugat că accentul se va pune pe informarea populaţiei cu privire la candidaţi şi programele politice ale acestora.

"Această propunere legiferează modul în care partidele politice pot obţine împrumuturi şi cum se publică acestea în Monitorul Oficial. Se fixează şi termene rezonabile de rambursare. Pentru a creşte transparenţa s-a introdus obligativitatea încasării donaţiilor prin coturi bancare. Propunerea mai prevede deschiderea unui cont exclusiv pentru încasarea subvenţiei de la stat pentru creşterea controlului modului de cheltuire a veniturilor de la bugetul de stat. Cuantumul sancţiunilor este drastic crescut valoric şi este aliniat la standardele europene, descurajând acţiunile care pot fi urmate de sancţiuni", a explicat iniţiatorul proiectului.

La rândul său, deputatul PNL Mihai Voicu a menţionat că în acest proiect de lege concepţia generală este una de schimbare fundamentală a abordării în ceea ce priveşte finanţarea partidelor şi a campaniilor.

"Principalul obiectiv al acestei legi este să rupem definitiv legăturile de finanţare dintre candidaţi şi partide cu persoane care sprijină financiar campania electorală condiţionând eventual sprijinul lor de obţinerea unor avantaje ulterioare. Eliberarea de presiunea financiară a partidelor şi a candidaţilor va duce în opinia noastră la un Parlament mai bun, mai eficient, pentru că partidele îşi vor putea permite să propună drept candidaţi şi oameni care eventual nu şi-ar fi putut susţine campania electorală din punct de vedere financiar, dar pot reprezenta un câştig real pentru Parlament ca ansamblu şi pentru anumite comisii de specialitate în mod particular. Faptul că transpunem într-o lege adoptată în România toate recomandările, fără nicio excepţie, ale Grupului de ţări pentru lupta împotriva corupţiei reprezintă în opinia noastră, de asemenea, un mare pas înainte. PNL susţine raportul de adoptare şi va vota întreaga lege", a spus Voicu.

Reprezentanţii UDMR au anunţat că s-au abţinut de la vot, iar cei ai minorităţilor naţionale au anunţat că susţin proiectul.

Proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale a primit raport de adoptare în Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor electorale.